În ziua de 23 octombrie, Biserica face pomenirea: Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului; Sfântului Ignatie, patriarhul Constantinopolului; Cuviosului Macarie Romanul; Cuviosului Nichifor de la Mănăstirea Harsian; Cuviosului Petroniu.
Sfântul Apostol Iacob, numit „fratele” (verișorul, n.r.) Domnului (Galateni 1, 19), a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. El nu face parte dintre cei 12 Apostoli ai Domnului, ci dintre cei 70, și era numit „frate” al Domnului, ca și Sfinții Simeon (Simon), Iuda și Iosie (Matei 13, 55).
Din cercetarea Sfintei Scripturi se arată că acești „frați” ai Domnului Iisus nu sunt fiii Fecioarei Maria, ci veri ai lui Iisus, sau rude. De aceea, Iacob este numit și „ruda Domnului”. Tradiția Bisericii arată, de asemenea, că Iacob, fratele Domnului, este altcineva decât Iacob al lui Alfeu și decât Iacob al lui Zevedeu.
Deși nu era dintre cei 12 Apostoli, Iacob a crezut în Hristos, iar după Învierea Sa Iisus i S-a arătat lui în chip deosebit (1 Corinteni 15, 7). Tradiția arată că Însuși Domnul, cu acest prilej, l-a rânduit arhipăstor al credincioșilor din Ierusalim și i-a descoperit tainele slujirii liturgice creștine.
Ca arhipăstor al creștinilor din Ierusalim și rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor și slăvit, pentru evlavia și viața lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoți.
De mult ce se ruga în genunchi și cu mâinile ridicate în sus, i se îngroșase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de cămilă. Între creștini, Sfântul Iacob era socotit unul din stâlpii Bisericii (Galateni 2, 9).
La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor, 15), mulțumită înțelepciunii lui, s-a hotărât ca păgânii, care aveau să se întoarcă la Dumnezeu și să creadă în Hristos, să nu fie siliți să păzească legea lui Moise.
De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă,care se află în Noul Testament, plină de învățături înțelepte, despre cum să ducem o viață sfântă.
Ne-a mai rămas sub numele lui și o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul și care se săvârșește și în prezent în unele Biserici Ortodoxe, la 23 octombrie și în duminica de după Nașterea Domnului, când Sfântul Iacob este prăznuit împreună cu Sfântul Proroc David și cu Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare.
În anul 62, Sfântul Iacob a pătimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim și ucis cu pietre, pentru credința lui în Hristos, pe când se ruga, ca și Domnul, pentru ucigașii săi. Pe acel loc creștinii i-au îngropat trupul. Astăzi capul Sfântului se află la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, iar alte părți la Mănăstirile Dionisiu (Athos) și Kykkos (Cipru) precum și în alte sfinte locașuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
