Lumea

5 octombrie – Ziua mondială a arhitecturii

În fiecare an, este aleasă o temă dedicată Zilei mondiale a arhitecturii, care vizează atragerea interesului profesioniştilor şi a publicului asupra problemelor legate de oraşe şi locuinţe. În 2018, tema a fost “Arhitectură… pentru o lume mai bună”, ţările din întreaga lume arătând importanţa arhitecturii prin evenimente, expoziţii, prelegeri şi alte activităţi, pentru profesie şi pentru public. UIA a ales anul trecut tema “Arhitectura … locuinţe pentru toţi” pentru această zi.

La 1 septembrie 2020, la Paris, UIA, care întruneşte 3,2 milioane de arhitecţi din întreaga lume, a anunţat tema Zilei mondiale a arhitecturii din acest an: “Către un viitor urban mai bun”, menţionează site-ul www.oar.archi. Conform sursei citate, actuala pandemie globală transformă obiceiurile sociale şi spaţiile din întreaga lume şi arată şi cum afectează crizele cu precădere populaţiile cele mai sărace şi cele mai vulnerabile. În multe oraşe ale lumii, oamenilor le lipsesc apa, aerul curat, spaţiul. Politicile urbane trebuie să garanteze servicii adecvate, locuinţe şi spaţii de agrement pentru toţi cetăţenii. Planificarea urbană şi arhitectura sunt esenţiale pentru un viitor urban mai bun pentru toată lumea.

“Planificarea urbană şi arhitectura sunt cheile unei mai bune calităţi a vieţii pentru toţi”, a declarat Thomas Vonier, preşedintele UIA, citat pe site-ul oar.archi.

Confruntată cu multiplicarea şi intensificarea provocărilor globale, UIA pune în evidenţă rolul esenţial al arhitecturii şi urbanismului în configurarea unui viitor mai bun şi invită toate organizaţiile arhitecţilor să se mobilizeze în această zi pentru a promova acţiunile şi soluţiile arhitecturale menite să uşureze suferinţa umană, să reducă greutăţile planetare şi să amelioreze calitatea vieţii.

UIA recomandă organizarea de evenimente care să evidenţieze arhitectura ca o parte vitală a procesului de cultură şi să ilustreze potenţialul acesteia în rezolvarea provocărilor cu care se confruntă arhitecţii în exercitarea profesiei lor. Aceste noi abordări recunosc rolul culturii ca un sistem de valori şi resurse pentru construirea şi dezvoltarea durabilă, relevând necesitatea de a folosi experienţa generaţiilor trecute şi recunoaşterea culturii ca parte a bunurilor comune globale şi locale. Puterea extraordinară a culturii poate fi valorificată atunci când există o abordare axată pe oameni şi aşezăminte, experienţa culturală fiind integrată în programele de dezvoltare şi iniţiativele de consolidare a păcii.

Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, singura organizaţie globală de profil, a fost fondată la Lausanne, în Elveţia, la 28 iunie 1948, pentru a uni arhitecţii printr-o federaţie a organizaţiilor lor naţionale. Din cele 27 de delegaţii prezente la adunarea fondatoare, UIA a crescut în timp, cuprinzând organizaţiile profesionale şi arhitecţii din 115 ţări şi teritorii din întreaga lume. UIA este o organizaţie internaţională neguvernamentală recunoscută de UNESCO ca fiind singura uniune de profil care funcţionează la nivel internaţional.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *