Actualitate

Acord definitiv între Consiliu şi Parlamentul European: Laura Codruţa Kovesi, primul PROCUROR-ȘEF EUROPEAN

„Echipele de negociere pentru şefia Parchetului european, etapa finală, după ani de dezbateri: alături de colegii M. Pagaza şi M. Holmeier şi de reprezentanţii Preşedinţiei finlandeze. Acord final între Consiliu şi Parlamentul European: Laura Kovesi, primul procuror-şef european", a declarat marţi seară, prin Twitter, Juan Fernando Lopez Aguilar, preşedintele Comisiei LIBE.

Parlamentul European a transmis: „Echipele de negociere ale Parlamentului şi Consiliului au ajuns la un acord în privinţa numirii Laurei Codruţa Kövesi în fruntea noului Parchet European. Negocierile între Parlamentul European şi Consiliu asupra noului procuror-şef al Parchetului European au avut loc începând din această primăvară. Echipa de negociere a Parlamentului a susţinut-o pe doamna Kövesi pe toată durata negocierilor, în ciuda opoziţiei miniştrilor UE până de curând".

Juan Fernando López Aguilar a adăugat, conform comunicatului PE: „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcţia de procuror-şef european. Are competenţe profesionale desăvârşite. Mai mult, România nu deţine pentru moment niciun post-cheie la nivel european, iar doamna Kövesi va deveni una dintre femeile-lider ale Uniunii".

„Suntem foarte bucuroşi de faptul că doamna Kövesi va conduce noul Parchet european. Corespunde cel mai bine viziunii Parlamentului European pentru o instituţie puternică şi credibilă. Doamna Kövesi este deosebit de competentă, cu un palmares impresionant de realizări în lupta împotriva corupţiei cu o flexibilitate remarcabilă şi mult curaj", a afirmat, la rândul său, preşedintele Comisiei PE pentru Control bugetar, Monika Hohlmeier.

Vicepreşedintele Comisiei LIBE, Maite Pagazaurtundúa, a declarat: „Prin alegerea doamnei Kövesi în funcţia de procuror-şef european, Parchetul European îşi va putea începe acum activitatea pentru a asigura mai multă siguranţă şi protecţie cetăţenilor. Noua instituţie va avea un rol-cheie în pedepsirea atacurilor la adresa intereselor financiare ale UE – numai infractorii vor fi neliniştiţi în urma acestui acord".

Acordul asupra numirii Laurei Kövesi în funcţia de procuror-şef al UE va trebui formalizat de către Parlamentul European şi Consiliul UE.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *