Astăzi 25 Februarie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 15:39
Abonamente

Actualitate 23 Septembrie 2017, ora 09:42

Alegeri în Germania pe 24 septembrie. Angela Merkel se îndreaptă spre un nou mandat / Principalele idei politice ale cancelarului german

Marime Font

Angela Merkel se îndreaptă spre al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, chiar dacă formaţiunea sa, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), nu va obţine majoritate parlamentară după scrutinul de duminică, 24 septembrie, şi va avea nevoie de parteneri pentru coaliţia guvernamentală.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, partidul Angelei Merkel - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) -, şi filiala bavareză a acesteia - Uniunea Creştin-Socială (CSU) -, se vor plasa pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 36%.

Pe locul doi în intenţiile de vot se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 23%.

Loading...


Pe locul al treilea, cu 10% din intenţiile de vot, se poziţionează formaţiunea Die Linke, care are o doctrină de stânga, urmată de Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta), cu 9%, şi de partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), tot cu 9%. Formaţiunea Alianţa '90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga) este creditată cu 8%.

În acest context, partidul Angelei Merkel va putea opta pentru prelungirea coaliţiei guvernamentale cu Partidul Social-Democrat sau pentru o alianţă cu FDP şi ecologişti.

Principalele idei politice ale Angelei Merkel

Campania electorală a Angelei Merkel s-a desfăşurat sub sloganul "Pentru o Germanie în care să trăim bine şi fericiţi".

Liderul CDU promite scăderea impozitelor pentru angajaţi, o rată ocupaţională aproape totală până în anul 2025 şi suplimentarea indemnizaţiilor sociale pentru familii.

Angela Merkel s-a angajat să intensifice măsurile de stimulare a companiilor şi modalităţi pentru îmbunătăţirea siguranţei publice.

Liderul Germaniei s-a pronunţat în favoarea creşterii etapizate a cuantumului bugetului pentru apărare şi pentru aprofundarea integrării în Uniunea Europeană.

Politicile controversate în materie de imigraţie

Într-un interviu acordat la sfârşitul lunii august, Angela Merkel a declarat că nu regretă deloc decizia politicilor flexibile în materie de imigraţie, sugerând însă că hotărârea controversată de primire a peste un milion de extracomunitari în Germania a fost o situaţie excepţională.

Angela Merkel a negat că a făcut vreo eroare prin flexibilitatea faţă de imigranţi, situaţie care a permis venirea a peste un milion de extracomunitari în Germania în ultimii ani. "Aş lua în acelaşi fel deciziile din anul 2015. A fost o situaţie extraordinară şi am luat deciziile în funcţie de ceea ce am considerat că era corect din punct de vedere politic şi umanitar. Situaţii extraordinare se întâmplă din când în când în istoria unei naţiuni, iar şeful Guvernului trebuie să acţioneze, ceea ce eu am făcut", a argumentat Angela Merkel într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag.

Flexibilitatea cancelarului Angela Merkel în materie de imigraţie a condus la creşterea popularităţii partidului de extremă-dreapta Alternativă pentru Germania (AfD).

Angela Merkel, favorabilă aprofundării integrării europene

În materie de politici europene, Angela Merkel a pledat împreună cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, pentru aprofundarea integrării în Uniunea Europeană şi pentru consolidarea zonei euro.

Angela Merkel a declarat că susţine "ideea bună" a ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, de a transforma Mecanismul European de Stabilitate, fondul de asistenţă al zonei euro, în Fondul Monetar European. "Ne-ar ajuta să fim şi mai stabili şi ne-ar permite să arătăm lumii că avem toate mecanismele portofoliului din zona euro pentru a putea reacţiona la situaţii neaşteptate", a afirmat Angela Merkel.

Cancelarul Germaniei nu a exclus nici posibilitatea înfiinţării unui post de ministru al Finanţelor pentru zona euro. "Mi-aş putea imagina un post comun pentru Economie şi Finanţe", a subliniat Angela Merkel, explicând că în acest fel ar fi coordonate mai eficient politicile bugetare şi economice.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, intenţionează să propună tema consolidării zonei euro în cadrul negocierilor pentru formarea noii coaliţii guvernamentale din Germania, pentru a forţa Berlinul să accepte intensificarea reformelor în cadrul Uniunii Europene, scrie cotidianul Financial Times. Liderul Franţei va propune modalităţi de consolidare a zonei euro - inclusiv prin crearea unui buget propriu, a unui post de ministru de Finanţe şi a unui Fond Monetar European - imediat după scrutinul parlamentar programat duminică în Germania. Macron speră că va stimula astfel dezbaterea publică şi că o va forţa pe Angela Merkel şi alţi lideri germani să asume poziţii în sensul reformării zonei euro în timpul negocierilor privind formarea noului guvern al Germaniei, afirmă consilieri prezidenţiali francezi.

"Miza este reprezentată de amploarea şi ritmul reformelor din zona euro după un deceniu de crize, austeritate şi, până recent, creştere economică slabă", comentează Financial Times. Pentru a obţine susţinerea politicienilor germani reticenţi, Emmanuel Macron este pregătit să accepte perioade îndelungate de tranziţie, atât timp cât obiectivele de reformă sunt acceptate. Spre exemplu, liderul francez ar accepta o "abordare etapizată", cu un termen cuprins între "cinci şi zece ani", pentru planul radical de creare a unui buget propriu al zonei euro care să aibă un cuantum de câteva procente din Produsul Intern Brut (PIB) general.

Iniţiativa lui Emmanuel Macron, care ar urma să ia forma unui discurs despre viitorul Uniunii Europene pe 26 septembrie, are rolul de a creşte şansele unui acord politic între Paris şi Berlin până la sfârşitul anului privind reformarea UE. "Este important ca principalul nostru partener din Europa să ştie exact ce vrem în momentul discutării programului de guvernare", afirmă un consilier prezidenţial de la Paris. Un alt oficial francez a admis că planurile franceze privind consolidarea zonei euro nu au fost discutate detaliat de Paris şi Berlin de când Emmanuel Macron a devenit preşedinte, în luna mai.

Propunerile lui Emmanuel Macron sunt compatibile cu planul propus de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care pledează pentru aprofundarea integrării europene şi pentru centralizarea procesului decizional. "Preşedintele Franţei vrea consolidarea stabilităţii financiare, a solidarităţii şi modalităţilor de stimulare. Emmanuel Macron a încercat să depăşească opoziţia Germaniei faţă de măsuri ce includ transferuri fiscale suplimentare de la economii puternice spre cele slabe prin reforme structurale şi disciplină bugetară la nivel naţional. Emmanuel Macron a obţinut semnale încurajatoare din partea Angelei Merkel, al cărei partid - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) - ar urma să câştige scrutinul de duminică. Cancelarul Germaniei a semnalat că va analiza posibilitatea creării unui «mic buget» al zonei euro şi a salutat ideea oferirii de asistenţă financiară economiilor mai slabe în schimbul unor reforme dure. Însă Emmanuel Macron vrea mult mai mult: un buget reprezentând «procente» din PIB, finanţat prin venituri fiscale care acum intră în bugetele naţionale. Actualul buget al Uniunii Europene reprezintă 1% din PIB-ul organizaţiei", explică Financial Times.

"Nu se ştie dacă Angela Merkel va accepta ideile, iar decizia sa va depinde parţial de viitorii parteneri de coaliţie. Merkel vrea să se concentreze mai puţin pe schimbări instituţionale şi mai mult pe beneficiile practice ale cetăţenilor UE. Orice nou fond va trebui să se concentreze pe proiecte specifice de genul combaterii şomajului, nu pe idei politice neclare", subliniază FT. O coaliţie a CDU/CSU cu Partidul Democraţilor Liberi (FDP) nu ar fi o veste bună pentru Emmanuel Macron, dat fiind că această formaţiune liberală are o poziţie sceptică privind aproundarea integrării în zona euro şi ar accepta consolidarea reglementărilor fiscale doar în schimbul posibilităţii aplicării unor sancţiuni pentru neconformare. Dar, dacă sondajele de opinie sunt corecte, Angela Merkel probabil va fi nevoită să prelungească "marea coaliţie" cu Partidul Social-Democrat (SPD), care susţine mai mult ideile lui Emmanuel Macron deşi manifestă preocupare privind mutualizarea datoriilor.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 15:39

Pârjoale moldoveneşti, reţeta bunicii

Pârjoale moldoveneşti, reţeta bunicii

 Pârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 15:35

DOC // Nagacevschi aduce dovezi că Greceanîi se face vinovată de condamnarea R.Moldova la CEDO

DOC // Nagacevschi aduce dovezi că Greceanîi se face vinovată de condamnarea R.Moldova la CEDO

Zinaida Greceanîi, pasibilă de urmărire penală. Președintele Parlamentului, vizată pentru prejudicierea bugetului de stat într-un Raport al Ministerului Justiției.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 15:30

Cine a moștenit întreaga avere a lui Kirk Douglas?

Cine a moștenit întreaga avere a lui Kirk Douglas?

Au avut o relație foarte bună, iar Michael Douglas i-a fost tot timpul alături, dar cu toate acestea nu a primit nimic după moartea tatălui său. Cine a moștenit întreaga avere a lui Kirk Douglas? Marele actor Kirk Douglas s-a stins la începutul acestui an, mai exact pe 5...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 15:26

Povestea impresionantă a fetiței cu Sindrom Down care la 4 ani a devenit model. Medicii nu îi dădeau nicio șansă!

Povestea impresionantă a fetiței cu Sindrom Down care la 4 ani a devenit model. Medicii nu îi dădeau nicio șansă!

O fetiță a reușit să ofere o lecție de viață impresionantă. Medicii au diagnosticat-o cu Sindrom Down și nu i-au dat nicio șansă la o viață normală, dar la doar 4 ani, micuța a devenit model. Cara Brown a primit diagnosticul dur din partea medicilor la doar câteva ore...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 14:41

Cinci stagii în SUA își așteaptă beneficiarii la Școala de Studii Avansate în Jurnalism

Cinci stagii în SUA își așteaptă beneficiarii la Școala de Studii Avansate în Jurnalism

Vrei o bursă și un stagiu de 4 săptămâni într-o redacție din SUA? Școala de Studii Avansate în Jurnalism îți oferă această șansă. Depune, până pe 16 martie 2020, dosarul cu următorul conținut:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 14:06

Prețurile la produsele sanitare au explodat în ITALIA. O mască sanitară care costa 1 cent se vinde online cu 10 euro. Procurorii au deschis o anchetă

Prețurile la produsele sanitare au explodat în ITALIA. O mască sanitară care costa 1 cent se vinde online cu 10 euro. Procurorii au deschis o anchetă

Autoritățile italiene au deschis o anchetă privind specula cu măști sanitare, în condițiile în care prețurile au crescut de la un cent la 10 euro, scrie Reuters citând două surse din cadrul procuraturii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 14:02

Iranul anunţă trei noi decese provocate de noul coronavirus

Iranul anunţă trei noi decese provocate de noul coronavirus

 Trei noi decese provocate de epidemia de pneumonie virală au fost anunţate marţi în Iran, urcând bilanţul victimelor acestei maladii pe pământul iranian la 15, a informat agenţia oficială Irna, citată de AFP. De la anunţarea, pe 19 februarie a primelor două...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 13:59

A murit fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, la 91 de ani

A murit fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, la 91 de ani

 Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a decedat, la vârsta de 91 de ani, la câteva săptămâni după ce fusese supus unei intervenţii chirugicale, conform unui anunţ făcut marţi de televiziunea de stat, preluat de Reuters şi DPA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 13:45

VIDEO / Focar de indiferență lângă Trușeni

VIDEO / Focar de indiferență lângă Trușeni

 Ne aflăm la câțiva km de Trușeni, unde am ajuns fiind solicitați de un grup de săteni. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 12:40

Dieta cu ghimbir. Cum să slăbești până la 18 kilograme în două săptămâni, fără efort

Dieta cu ghimbir. Cum să slăbești până la 18 kilograme în două săptămâni, fără efort

Primăvara este senzonul în care din ce în ce mai mulți oameni își doresc să slăbească și fac eforturi susținute în acest sens, mai ales femeile. Dacă te-ai săturat de curele de slăbire care promit rezultate fabuloase, dar acestea întârzie să apară,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 12:21

Maia Sandu îl provoacă pe Igor Dodon la o dezbatere publică: „Dacă are curaj, să vină”

Maia Sandu îl provoacă pe Igor Dodon la o dezbatere publică: „Dacă are curaj, să vină”

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, l-a provocat pe șeful statului, Igor Dodon, la o dezbatere publică. Fosta prim-ministră s-a declarat nemulțumită de modul în care este guvernată țara și a criticat acțiunile actualului Executiv. Totodată, Sandu a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:41

Cum să îți întărești sistemul imunitar și să te ferești de coronavirus

Cum să îți întărești sistemul imunitar și să te ferești de coronavirus

Coronavirusul este un virus asemănător cu virusul gripal sau cu cel al imunodeficientei umane (HIV), prezent la numeroase specii de animale, precum bovine, porcine, câini și pisici și care se poate transmite cu ușurință și între specii. Coronavirusul poate infecta și omul....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:39

Descoperire macabră în Capitală: Un cadavru, găsit de doi copii care se jucau

Descoperire macabră în Capitală: Un cadavru, găsit de doi copii care se jucau

Cadavrul unui bărbat în stare de putrifacție a fost găsit de doi copii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:36

Primul caz de CORONAVIRUS confirmat în sudul Italiei

Primul caz de CORONAVIRUS confirmat în sudul Italiei

O turistă din Bergamo aflată în vacanță cu prietenii la Palermo a avut rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus, potrivit agenției Ansa, citată de Mediafax. Este primul caz de coronavirus confirmat în sudul Italiei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:33

Vanessa Bryant îl dă în judecată pe proprietarul elicopterului pentru moartea soțului și fiicei sale

Vanessa Bryant îl dă în judecată pe proprietarul elicopterului pentru moartea soțului și fiicei sale

Văduva baschetbalistului Kobe Bryant l-a dat în judecată pe propietarul elicopterului care s-a prăbușit luna trecută în California și la bordul căruia se aflau legendarul sportiv și fiica sa în vârstă de 13 ani, Gianna, transmite The Guardian. Procesul, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:30

Viața în carantină. Cum trăiesc oamenii dintr-un orășel de lângă MILANO, din cauza coronavirusului

Viața în carantină. Cum trăiesc oamenii dintr-un orășel de lângă MILANO, din cauza coronavirusului

Marzio Toniolo, un profesor de 35 de ani din Italia, a făcut un reportaj despre viața într-una dintre localitățile aflate în carantină din cauza coronavirusului. Bărbatul a ieșit din casă, în ciuda indicațiilor autorităților, și a filmat cum toată activitatea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 11:01

Candidații la funcția de membru CSM: Judecătorii trebuie să uite de interesele personale

Candidații la funcția de membru CSM: Judecătorii trebuie să uite de interesele personale

Toți membrii CSM trebuie să se preocupe exclusiv de interesele sistemului judecătoresc și să nu permită ingerința politicului sau a intereselor personale în activitatea acestuia. Este părerea candidaților pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Ion...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 08:53

DOC // Încă o șansă pentru Veaceslav Platon: Procurorii, obligați să examineze cererea de revizuire a dosarului în care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare

DOC // Încă o șansă pentru Veaceslav Platon: Procurorii, obligați să examineze cererea de revizuire a dosarului în care acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Procurorii au fost impuși de instanța de judecată să pornească procesul de revizuire a primului dosar penal intentat pe numele lui Veaceslav Platon, în care a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Cererea de revizuire a ajuns în gestiunea Procuraturii Anticorupție, după...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 25 Februarie 2020, ora: 08:24

Alegeri regizate în Iran. Rezultat: cea mai scăzută prezență la vot din istoria Republicii Islamice

Alegeri regizate în Iran. Rezultat: cea mai scăzută prezență la vot din istoria Republicii Islamice

Alegerile parlamentare din Iran – în care doar candidaților conservatori li s-a permis să candideze – erau menite să asigure regimului Ali Khamenei o victorie facilă. Doar că prezența la urne, cea mai scăzută din istoria Republicii islamiste, scrie Politico, a anulat toată baza...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 08:05

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de azi, MARȚI 25 FEBRUARIE 2020. Dans astral armonios în Univers

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de azi, MARȚI 25 FEBRUARIE 2020. Dans astral armonios în Univers

Soarele, Marte si Nodurile Lunare se reunesc in cel mai armonios dans astazi. Iar Marte, planeta energiei si actiunii, aflat in Capricorn dupa 2 ani, acolo unde se simte foarte bine, se intalneste cu Nodul Sud, deci este timpul sa actionam pe ceva demult amanat. Karma este o scorpie, se spune,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:49

VIDEO / Cum tăiem trandafirii primăvara ca să avem grădini parfumate toată vara

VIDEO / Cum tăiem trandafirii primăvara ca să avem grădini parfumate toată vara

Începutul primăverii este momentul prielnic pentru tăierile de optimizare ale trandafirlor. Tăierea trandafirilor ajută la ramificarea acestora și stimulează înflorirea abundentă a acestora. Dar puțini sunt cei care știum cum se face corect, pentru a nu vătăma arbustul.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:31

(VIDEO 18+) Un accident grav a avut loc aseară! S-a soldat cu moartea unui polițist

(VIDEO 18+) Un accident grav a avut loc aseară! S-a soldat cu moartea unui polițist

O persoana a murit, iar masina pe care o conducea a ajuns un bot de fiare dupa ce s-a ciocnit violent cu un alt autoturism, la Bacioi. Potrivit politiei, totul s-a intamplat, in aceasta seara, in jurul orei 20:00 la intrare in satul Bacioi, Ialoveni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:29

CORONAVIRUS: China anunţă 71 de noi decese, un bilanţ în scădere

CORONAVIRUS: China anunţă 71 de noi decese, un bilanţ în scădere

 China a anunţat marţi 71 de noi decese cauzate de coronavirus, fiind cel mai scăzut bilanţ prezentat zilnic de mai bine de două săptămâni, numărul de decese la nivel naţional fiind de 2.663, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Februarie 2020, ora: 07:24

Italieni jefuiţi în case de persoane deghizate în paramedici, care spuneau că îi testează pentru coronavirus

Italieni jefuiţi în case de persoane deghizate în paramedici, care spuneau că îi testează pentru coronavirus

Autorităţile italiene atrag atenţia cetăţenilor aflaţi în zonele de carantină pentru coronavirus că s-au primit rapoarte despre anumite persoane care umblă deghizate în paramedici, bat la uşile oamenilor, apoi se oferă să le facă un test pentru coronavirus,...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)