Carte

Amantele lui Brejnev ascunse într-un roman

La începutul anului 2011, întrebat de ziarul TIMPUL la ce lucrează, scriitorul Victor Dumbrăveanu spunea că este absorbit întru totul de munca asupra unui roman întitulat convențional „Iubirea noastră-i ca și ura”, o lucrare complexă, care cuprinde perioada ultimelor decenii. „Există în ţesătura prozei o perioadă absolut omisă sau neglijată de literatura noastră – anii ’50, când la conducerea republicii s-a aflat timp de peste doi ani Leonid Brejnev, dar şi un alt viitor secretar general, Constantin Cernenko. După ce am răsfoit arhivele, încerc să pătrund în viaţa intimă a lui Brejnev care, printre cele vreo şapte amante, a avut-o şi pe Claudia Bodiul, care prin farmecele amorului său şi prin alte tertipuri de palat, l-a „înscăunat” apoi pentru 22 de ani pe marele satrap al poporului nostru Ivan Bodiul. Deocamdată, atât. Amănuntele urmează să le aflaţi din romanul ce se găseşte pe masa mea de lucru”, spunea atunci scriitorul. Cine ar fi crezut că la scurt timp, Victor Dumbrăveanu va pleca în lumea celor drepți…

Din fericire romanul nu a rămas să se îngălbenească în sertar sau uitat într-un fișier în calculator și a văzut lumina zilei la editura Cartier. Chiar dacă are 700 de pagini și poate speria cititorii prin volum, scriitorul Emilian Galaicu-Păun ne asigură că „marele atu al acestui roman este că se citește dintr-o răsuflare”. Victor Dumbrăveanu s-a ambiționat să facă portretul unei epoci, iar orice proiect de acest gen impune o desfășurare largă a narațiunii. „Victor Dumbrăveanu a reușit să facă un lucru care nu e la îndemâna oricărui literat: și-a scris cartea vieții! Ultimul său roman, „Iubirea noastră-i ca și ura”, nu doar îi desăvârșește umorul fin și inconfundabil, ci și se impune ca un proiect narativ de mare anvergură”, a afirmat scriitorul Iulian Ciocan, cel care a semnat recenzia cărții. Fiica prozatorului, Doina Dumbrăveanu-Munteanu, prezentă la lansare, confirmă faptul că romanul încununează întreaga operă a tatălui ei. „Nu știu cum ar fi arătat acest eveniment, dacă tata ar fi fost în viață. Probabil că nici nu ar fi avut loc, pentru că tata era de o modestie proverbială și poate nici această carte nu ar fi văzut lumina tiparului. Cartea reprezintă momentul culminant al creației lui Victor Dumbrăveanu. Acest roman este cartea vieții sale”.

Prozatorul și publicistul român Victor Dumbrăveanu s-a născut pe data de 20 august 1946, Corlăteni, Bălți și s-a stins din viață pe 4 decembrie 2011, Chișinău. Pe lângă acest ultim roman, a mai publicat povestiri și nuvele, precum „Insula de coral”, „Strigătul de pe celălalt țărm al dragostei”, „Minunile Meșterului Întrece-Timp”, „Pasărea din noi”, „Primăvara fără noi”, „Casa cu fața spre ispită”, „Păunița sau pasărea din noi” și altele.

Victoria Hîncu, stagiară
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *