Actualitate

Ambasadorul rus la Bucureşti: Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv, faţă de România

 „Americanii au spus timp de un deceniu, dacă nu mai mult, că sistemul lor strategic antibalistic nu este îndreptat spre Rusia, dar, recent, s-a dovedit că este îndreptat fix spre Rusia. Foarte drăguţ. Am învăţat din istorie şi nu ne permitem să fim naivi. Nu sunt plănuite acţiuni ostile, neprietenoase şi vă pot asigura că Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv faţă de România. Credem că este ţara noastră vecină şi cel mai bun mod de a construi relaţii cu vecinii e să oferi condiţii pentru o bună vecinătate”, a declarat ambasadorul Rusiei în România, într-o conferinţă de presă, joi, la Bucureşti.

Acesta a adăugat că Rusia e gata să poarte un dialog cu SUA pe tema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), însă nu va fi cea care să iniţieze discuţiile.

„Nu am discutat. Nu am discutat nici cu americanii, nu pentru că nu suntem pregătiţi să vorbim, dar nu vedem o reacţie. Căutăm să dialogăm, dar nu iniţiem dialogul. Am auzit înainte numai acuzaţii, ultimatumuri şi fiecare iniţiativă de a discuta substanţial, de a oferi informaţii, au fost ignorate. Va depinde foarte mult de pragmatismul şi de realismul liderilor noştri”, a conchis oficialul rus.

Administraţia Vladimir Putin l-a convocat, joi, pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Printre măsurile propuse de Rusia se numără distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia.

Alianţa Nord-Atlantică are propria responsabilitate pentru încălcarea Tratatului INF prin instalarea sistemelor balistice americane în România şi Polonia, a acuzat luni seară Administraţia Rusiei, îndemnând ţările din Europa să evite transformarea continentului în spaţiu de confruntare militară.

Rusia a anunţat sâmbătă suspendarea obligaţiilor asumate prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ca reacţie la decizia similară a Administraţiei Donald Trump.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat că îşi rezervă dreptul de a lua măsurile adecvate ca reacţie la decizia Statelor Unite de suspendare a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). "Moscova îşi rezervă dreptul de a adopta reacţii corespunzătoare şi măsuri de ripostă" după retragerea SUA din Tratatul INF. "Este normal să fie luate astfel de măsuri", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *