Actualitate

Analiştii de la Goldman Sachs avertizează: Economia globală se află deja la fundul prăpastiei

Cea mai sensibilă situaţie este în Europa, unde Italia a intrat deja în recesiune, iar Germania se află foarte aproape de a se lovi de aceeaşi problemă, scrie Bloomberg.

,,Semne ale revenirii economice au apărut, fapt ce sugerează că o creştere secvenţială va începe din acest punct. Cu toate acestea, riscul rămâne ridicat în cadrul prognozei Goldman de creştere a PIB-ului global cu 3,5% în 2019”, a spus economistul-şef Jan Hazitus, citat de Bloomberg.

În această situaţie, banca de investiţii americană rămâne optimistă în ceea ce priveşte activele de risc dar şi în privinţa obligaţiunilor. Legat de activele de risc, banca îşi pastrează optimismul chiar dacă rata de creştere a acestora este destul de scazută. În privinţa obligaţiunilor, multinaţionala se aşteaptă la o creştere a randamentului acestora.

Zona în care se poate exercita un control asupra ritmului actual de creştere economică este reprezentată de SUA, pentru că aici aplicarea unor metode de înăsprire a condiţiilor financiare este cel mai uşor de realizat, potrivit lui Hezitus.

Chiar dacă s-au anunţat şi vesti bune, câţiva directori executivi aleg să rămână precauţi, în această categorie se află şi Jamie Dimon, directorul băncii americane de investiţii JP Morgan. Acesta a profitat de prezentarea anuală a băncii destinată investitorilor, pentru a evidenţia o serie de potenţiale obstacole care stau în calea economiei.

"Suntem pregătiţi pentru recesiune. Nu o prezicem, pur şi simplu suntem foarte conştienţi de riscurile care ne ameninţă’’ , a declarat Dimon.

În ceea ce priveşte Sistemul Federal de Rezervă, banca Goldman susţine că perspectivele legate de schimbările din următoarele 6-9 luni s-au diminuat, iar către sfârşitul anului, acesta ar avea nevoie de o creştere a inflaţiei de bază. Se aşteaptă ca la reuniunea din martie, reprezentanţii sistemului să vorbească despre încheierea bilanţului din acest an, eveniment ce se va desfăşura cel mai probabil în septembrie.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *