Actualitate

Anatol Usatîi: Programul Drumuri bune pentru Moldova, lansat de Guvernul Filip, ar putea fi introdus în legislaţie

Programul "Drumuri bune pentru Moldova", lansat în 2018 de Guvernul Filip, ar putea fi introdus în legislaţie. Asta pentru a deveni obligatoriu, indiferent de cine se va afla la guvernare. Propunerea va fi înaintată de noul ministru al Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, care a făcut acest anunţ în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei" de la Publika TV.

"Proiectul trebuie să fie stipulat în legislaţie, pentru ca acesta să fie implementat permanent. Astfel va fi asigurată ordinea şi pentru noi, şi pentru autorităţile publice locale, dar şi pentru investitori. Ca toţi să înţeleagă că acest program este pentru mult timp, că nu ne gândim la începutul fiecărui an, va fi sau nu va fi şi cât va dura", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi.

Totodată, Anatol Usatîi a declarat că urmează să fie făcută o evaluare a implementării programului "Drumuri pentru Moldova", de care a fost responsabil fostul ministru al Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

"Bugetul proiectului a fost micşorat. Când am plecat din funcţia precedentă, îmi era destul de greu să găsesc informaţia despre executarea lucrărilor. Asta deşi această informaţie întotdeauna a fost deschisă. Până în prezent, o treime din volumul lucrărilor planificate nu au fost efectuate. – Cum explicați acest lucru? – Ne vom clarifica de ce s-a întâmplat aşa", a declarat Usatîi.

În 2018, prin programul național "Drumuri bune pentru Moldova" au fost reabilitați 1600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de Guvernul Filip, la iniţiativa preşedintelui de atunci al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *