Politică

Andrei Galbur a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Regatului Suediei

În cadrul întîlnirii a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-politice din Republica Moldova, procesului de reglementare a conflictului transnistrean, oportunităţilor de intensificare a dialogului politic bilateral, inclusiv prin intermediul vizitelor la nivel înalt. De asemenea, oficialul moldovean a reiterat importanţa susţinerii acordate de Suedia în procesul transformărilor democratice, economice şi sociale în Republica Moldova, exprimînd mulţumiri pentru asistenţa de dezvoltare oferită ţării noastre.

La rîndul său, ministrul suedez a confirmat interesul ţării sale de a sprijini, în continuare, Republica Moldova în implementarea agendei de reforme, precum şi în procesul de integrare europeană.

Ambii demnitari au remarcat încărcătura simbolică a anului 2017 pentru relaţiile bilaterale și celebrarea unui sfert de veac de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Moldpres 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *