Cat de greu e sa vii acasa de Sfintele Pasti, daca studiezi in Romania? Este un cosmar pe care vreau sa vi-l descriu. Sunt din RM si invat la un liceu din Cluj-Napoca. Pe 10 aprilie, ultima zi de scoala, urmata de o vacanta de zece zile, ca orice copil cu un dor adanc de casa, am pornit spre plaiul meu natal.
Pe la ora 4 dimineata ajungem la vama romaneasca Sculeni pe care o trecem in cateva minute si iata-ne la cea moldoveneasca. Privesc pe geam si observ trei graniceri. Se uita toti trei suspect la autocarul ce a avut ca punct de pornire un oras din Romania. Apoi, un tanar in uniforma albastra ne ia actele si ne spune: „Bagajele jos!”. Oftand, urmam ordinul vamesului si ne trezim intr-o sala saracacioasa. O doamna de statura medie si cu forme generoase ne explica faptul ca fiecare trebuie sa-si treaca bagajele prin aparatul ce scaneaza lucrurile din interior. Totul decurge normal pana in momentul in care femeia striga la un varstnic: „Deschideti bagajul! Aveti un pistol in el!”. Batranul incepe sa tremure, zicand: „Este doar un robinet!”. Deschide bagajul si cuvintele sale se adeveresc. Toata lumea izbucneste in hohote de ras… Dupa aceasta verificare plina de haz, in sala intra cei trei graniceri. Observ ca fiecare are cateva foi ce par a fi niste poze xeroxate. Mai tarziu aveam sa aflu ca ultima pagina a fiecarui pasaport ce apartinea unui student sau elev a fost xeroxata. Astfel, in cateva clipe, trei dintre pasageri sunt strigati pe nume. Granicerii le pun niste intrebari, iar raspunsurile acestora sunt notate in dreptul fiecarei poze. Brusc, atentia mea se indreapta spre unul dintre cei trei graniceri, care i se adresa unui student, imputandu-i: „Asa sunteti toti! Mergeti sa invatati in Romania si veniti cu mintile total schimbate!” .Tanarul ii raspunde: „Nu venim cu mintea schimbata. Pur si simplu nu vad rostul acestui discurs pe care ni-l tineti fiecaruia in parte, pentru ca, oricum, vom face asa cum credem noi ca este corect!”. Replica nu intarzie: „Vezi, baiete, ca ai prea multa energie! Vezi ce faci cu ea!”. Abia cand vine randul meu, inteleg in ce consta „discursul”. Dupa ce mi-a luat numarul de telefon, adresa personala si denumirea liceului unde-mi fac studiile, granicerul ma intreaba care ar fi scopul veniri mele acasa. Ii spun ca ma duc sa petrec sarbatorile in sanul familiei. Barbatul imi spune sa nu particip la manifestatii si adauga pe un ton grav: „Ai grija de cine te legi”.
Dupa ce ni se restituie pasapoartele, ne continuam drumul. Spre uimirea tuturor, autocarul in care ne aflam este tras pe dreapta de catre un politist chiar la intrarea in Ungheni. Acesta ne intreaba: „Toti au pasapoarte albastre?”. Dupa un raspuns afirmativ, ne spune: „Ridicati-le in sus, sa le vad!”. Convingandu-se de albastrul „omogen”, ne lasa sa ne vedem de drum. La Calarasi, suntem iar opriti de catre niste politisti. Unul dintre ei ne verifica din nou pasapoartele, intrebandu-ne: „Nu sunt romani printre voi? Toti sunteti cetateni ai RM?”. Dam din cap obositi. Soferii se iau la cearta cu politistii, indignandu-se de atata persecutie. Il sun pe tatal meu, rugandu-l sa vina dupa mine la Straseni. Mai tarziu, aveam sa aflu de la o domnisoara din acelasi autocar ca au mai fost opriti de patru ori in Chisinau…
Greu e drumul catre draga mea Moldova…
Veronica Stamate, or. Cluj
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
