Astăzi 7 Iulie 2020, Marţi - Ultima actualizare la 1 Ianuarie 1970
Abonamente

Actualitate 29 Mai 2020, ora 12:19

APEL CĂTRE FORURILE DECIZIONALE ALE STATULUI

Marime Font

Noi, cercetători ai Institutului de Filologie Română „B.P. Hasdeu”,

constatând cu profundă îngrijorare impasul în care s-a pomenit societatea noastră în urma politicilor naționale, sociale, economice și de altă natură, care mai bine de două decenii au țintit doar interesul egoist de putere al unor cercuri oligarhice corupte;

ținând cont de faptul că în degringolada generală, în care primează manipulările unui politicianism cinic de conjunctură cu implicitele deformări ale adevărului și instigări la ură și dispreț suveran față de normele elementare de conviețuire socială, vocea elitei intelectuale este practic absentă;

Loading...


conștienți de impactul destabilizator și distructiv al vacuumului intelectual din orice societate și, cu atât mai mult, dintr-o societate ca a noastră, cu atâtea valuri de epurare și hemoragii tragice în rândul intelectualității basarabene din 1940 încoace;

având deplina convingere că regenerarea vitală a unei societăți ajunsă în pragul colapsului este posibilă numai prin mobilizarea și ridicarea la rang de autoritate națională reală, de necontestat a efortului moral și spiritual creator al tuturor forțelor intelectuale de care dispune, în special, al celor din domeniul cercetării;

recunoscând că acest lucru nu este cu putință fără instituționalizarea lor într-o structură autonomă, flexibilă, nesupusă jocurilor de putere ale politicului, capabilă să reacționeze prompt, profesionist, cu expertize înalt calificate la problemele și imperativele stringente ale realităților naționale, să articuleze cu responsabilitate și discernământ soluții de revitalizare a societății, programe și strategii de dezvoltare durabilă;

remarcând în tradiția noastră rolul de instituție națională fundamentală a Academiei de Științe, luând în considerație și potențialul de cadre, precum și baza logistică de care a dispus până nu demult, suntem ferm convinși că acest for științific poate și trebuie să revină în prim-planul inițiativelor de stopare a crizei endemice sociale, ca generator de idei și proiecte, dar și ca arbitru al deciziilor de o importanță vitală pentru întreaga societate.

Animați de răspunderea față de viitorul nostru tot mai incert, încredințați că destinul de mâine depinde numai de acțiunile noastre ferme de azi, ghidați de ideea că resuscitarea socială e posibilă doar prin mijlocirea forței creative a ideilor purtând girul unei autorități naționale,

PROPUNEM:

1. Considerarea programului politic de reformare a Academiei de Științe și a domeniului cercetării ca fiind unul EȘUAT prin diletantism, decizii arbitrare și imixtiuni de interese oculte oligarhice față de patrimoniul instituției.

2. Recunoașterea publică, onestă, că actualul statut al AȘM de simplu club de discuții, fără institute de cercetare, fără prerogative decizionale, cu o funcție platonică de consultanță și cu un aparat birocratic umflat reduce, în realitate, AȘM la un rol social de instituție parazitară.

3. Admiterea evidenței că cercetarea științifică se află astăzi în Republica Moldova sub presiunea enormă a unui sistem contorsionat supraetajat de structuri birocratice de „control” (ministere, agenții, instituții financiare), care situează munca savanților în regimul aleatoriu al bunului plac al unor funcționari fără pregătire în domeniu și care substituie prioritățile de cercetare cu preponderențele inflexibile ale multiplelor dosare și „dări de seamă”.

4. Dat fiind faptul că, în lumina celor expuse mai sus, imperativul reformării AȘM și a domeniului cercetării științifice în ansamblu ESTE O PRIORITATE NAȚIONALĂ, suntem siguri că Academiei de Științe îi revine în acest proces o funcție coordonatoare de primă vioară.

5. Având în vedere suspiciunile (întemeiate, după mărturisirile din mass-media ale unor persoane avizate) de ilegitimitate a alegerilor actualului Președinte al AȘM prin imixtiunea și presiunile factorilor politici, dar și slabele sale performanțe manageriale demonstrate, pe care crede dumnealui că le poate compensa cu noi obediențe politice, apare în mod stringent necesitatea alegerii, în baza competiției mai multor candidați cu propuneri de programe de reformare a științei, a unei noi conduceri a AȘM.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai Cimpoi, academician
Haralampie Corbu, academician
Nina Corcinschi, directorul Institutului de Filologie Română „B.P. Hasdeu”, dr.hab. în filologie
Andrei Țurcanu, dr.hab. în filologie, votant și semnatar al Declarației de Independență
Alexandru Burlacu, dr.hab. în filologie
Vlad Pâslaru, dr.hab. în pedagogie
Vasile Bahnaru, dr.hab. în filologie
Eugenia Mincu, dr.hab. în filologie
Olesea Gârlea, doctor în filologie
Sergiu Cogut, doctor în filologie
Dumitru Apetri, doctor în filologie
Ion Bărbuță, doctor în filologie
Ion Buruiană, doctor în filologie
Galaction Verebceanu, doctor în filologie
Galina Anițoi, doctor în filologie
Alexandru Cosmescu, doctor în filologie
Viorica Răileanu, doctor în filologie
Nadejda Ivanov, doctor în filologie
Constantin Ivanov, doctorand
Liliana Botnaru, doctorand
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 5 Iulie 2020, ora: 14:06

Cazul Gațcan și abuzurile nemaiîntâlnite ale guvernării, în atenția presei de la Bruxelles

Cazul Gațcan și abuzurile nemaiîntâlnite ale guvernării, în atenția presei de la Bruxelles

Cazul deputatul Ștefan Gațcan, sechestrat și impus de către deputații guvernării să renunțe la mandat, a făcut înconjurul lumii. Publicația „The Bruselles Times”, publică un amplu articol la acest subiect, în care accentuează cum în Republica Moldova sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:48

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

 Cazul deputatului Ștefan Gațcan, sechestrat, amenințat și forțat să depună mandatul de deputat creează deja precedente periculoase. Secretarul general al Partidului Democrat, deputatul Alexandru Jizdan, fost ministru de Interne le-a cerut joi, în plenul Parlamentului și altor...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 2 Iulie 2020, ora: 14:13

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din New York

 O clădire de trei etaje s-a prăbuşit miercuri pe neaşteptate într-o zonă rezidenţială din cartierul Brooklyn (New York) din SUA, provocând un zgomot asurzitor şi un munte de moloz, fără ca autorităţile să fi raportat deocamdată victime, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 14:09

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

Cum stai cu BANII în luna iulie, în funcție de zodie

 Se știe că Jupiter este stăpânul norocului, în vreme ce Pluto este paznicul bogățiilor subpământene, asociat cu bunăstarea financiară. Scăpați din izolare, oamenii vor avea tendința să cheltuiască mai mult și să se bucure de vacanțe scumpe, iar astrele...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 14:09

exclusiv SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

SCRISORI DIN BASARABIA /// Năvălirea bandelor semi-sălbatice de cazaci

Încă sub ministeriul lui Miliutin s-au luat nişte dispoziţiuni privitoare la poporaţiunile semi-civile, semi-militare ale imperiului, adică la aşa-numiţii cazaci. 

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 14:07

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Top 5 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

 Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 14:01

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

INTERVIU Iurie Reniță: rusofilul Dodon se pregătește să impună scenariile hibride ale Rusiei! ȘANTAJUL, dosarele și gașca trădătorului Filip. O să fugă Dodon la Moscova, ca Ianukovici? Culisele crizei politice de la Chișinău

Într-un amplu interviu acordat în exclusivitate pentru Podul.ro, deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) avertizează că rusofilul, socialistul și românofobul Igor Dodon se pregătește să pună în aplicare o serie de scenarii hibride...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 12:34

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

VIDEO: Cum ne putem apăra de mușcătura de căpușă

Remediu pentru infecția provocată de mușcătura de căpușă. Încă din luna mai, vaccinul împotriva encefalitei de căpușă a fost adus la noi în țară. Vorbim de o boală infecțioasă care poate fi transmisă la oameni imediat, după o singură înțepătură. Boala...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 12:30

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații îl acuză pe Dodon de acutizarea crizei politice

Democrații, partenerii de coaliție ai socialiștilor, îl acuză pe președintele Igor Dodon, liderul informal al PSRM că s-ar face vinovat de criza politică care s-a acutizat în ultimele zile. Întrebată la emisiunea „Politica” de la TV8 cine trebuie să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iulie 2020, ora: 11:58 de George Mărzencu

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici

Portretele eroinelor care și-au pus viața în pericol în lupta cu torționarii sovietici Din editia print / Foto: Nadejda Isofie

Femeile din Rezistența armată antisovietică

( ) Citeşte tot articolul

Politică 2 Iulie 2020, ora: 11:03

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Echipa PACE a lui Gheorghe Cavcaliuc se extinde. Campioni mondiali, avocați, profesori, oameni de afaceri și funcționari de stat au ADERAT la noul proiect politic

Inițiativa de creare a Partidului Aducem Europa Acasă (PACE), condus de Gheorghe Cavcaliuc, care a fost lansată la mijlocul lunii iunie 2020, se bucură de tot mai mare succes în rândul cetățenilor R. Moldova. Zi de zi, numărul membrilor crește cu oameni de calitate,...

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 2 Iulie 2020, ora: 10:53

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Rusia: Vladimir Putin rămâne președinte până în 2036

Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 2 Iulie 2020, ora: 10:51

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

Numărul de trucuri pe care oamenii s-au gândit să le folosească în bucătărie de-a lungul anilor este uluitor. Dacă știți doar câteva secrete, nu numai că învăți să gătești ca un maestru, dar, de asemenea, împiedici produsele alimentare să se strice...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 2 Iulie 2020, ora: 09:00

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

Ucraina protestează faţă de prezenţa unor eurodeputaţi francezi de extremă dreapta în Crimeea ocupată, invitaţi de Rusia ca observatori în referendumul constituţional

 Ministerul ucrainean de Externe cere Franţei să reacţioneze în mod oficial faţă de sosirea marţi în Crimeea anexată de Moscova a cinci eurodeputaţi francezi din cadrul Partidului Rassemblement National (RN, fostul FN, extremă dreapta), invitaţi de Rusia în...

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 2 Iulie 2020, ora: 08:56

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

Germania îşi începe miercuri preşedinţia foarte aşteptată a Uniunii Europene (UE) printr-un avertisment al cancelarului Angela Merkel cu privire la Brexit şi la riscul real al unui ”no deal”, care ar fragiliza şi mai mult o economie europeană deja afectată de...

( ) Citeşte tot articolul

Social 2 Iulie 2020, ora: 08:47

Lipsa educaţiei ecologice

Lipsa educaţiei ecologice

Societatea modernă, prin modul în care și-a asigurat, în ultimii ani, rezervele de hrană, apă potabilă, petrol, lemn, a provocat o reală secătuire a resurselor, dar și degradarea mediului înconjurător. Terra suferă şi suferim și noi, oamenii, sau vom suferi implicit....

( ) Citeşte tot articolul

Criza 2 Iulie 2020, ora: 08:44

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Moartea misterioasă a peste 350 de elefanți în doar două luni. „E un dezastru al conservării speciei”

Peste 350 de elefanți au murit în ultimele două luni în Botswana, în ceea ce experții au numit „un dezastru al conservării speciilor”, relatază The Guardian.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 Iulie 2020, ora: 08:36

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

METEO, 2 iulie. Urmează zile de foc în Moldova. Cod Galben de caniculă și temperaturi ridicate

 Meteorologii au instituit un nou Cod Galben de caniculă pentru 2-6 iulie. Pe arii extinse se prevăd temperaturi maxime ale aerului cuprinse între +33 și +35 de grade Celsius.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iulie 2020, ora: 08:22

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

Ochi umflați. 4 cauze pentru care ai pungi sub ochi. Află ce remedii poți utiliza

 Multi oameni sunt preocupati de modul in care ar putea scapa de pungile de sub ochi. Femeile, in special, cheltuie bani si timp pentru a putea ascunde aceste „imperfectiuni”, fara sa se intrebe cum de le-au capatat. Pentru ca exista intotdeauna o cauza a pungilor de sub ochi si,...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iulie 2020, ora: 08:11

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Horoscopul zilei de azi, JOI 2 IULIE 2020. Gata de aventură?

Saturn s-a intors in Capricorn, oameni buni! Mai castigam putin timp. Perioada 22 martie – 1 iulie te-a pus in fata unei noi lumi, una pe care inca o construim. In aceasta perioada Saturn a intrat putin in Varsator, cat sa-ti atraga atentia. Acum, mesajul este clar. A venit acasa, in...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 1 Iulie 2020, ora: 13:08

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Guvernarea critică „transfugii” dar a practicat și ea la greu „prostituția politică”

Traseismul politic, despre care este în vogă să se vorbească acum, fiind prezentat ca un fenomen prezent doar în ultimii ani exclusiv în politica moldovenească este, de fapt prezent începând cu primele parlamente de după independență. În plus, nu este...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)