Culinar.md

Aşa faci cei mai buni cartofi la cuptor cu rozmarin

Ingrediente:

1,2 kg cartofi noi, medii
1 căpăţână de usturoi, necurăţată
câteva crenguţe de rozmarin proaspăt
sare
piper
ulei de măsline (aprox. o jumătate de pahar, sau după preferinţă)

Mod de preparare:

Cuptorul se preîncălzeşte la 190 de grade Celsius. Cartofii se spală bine, se pun într-o cratiţă cu apă fierbinte, cât să-i acopere, se adaugă un praf de sare şi se fierb 10-15 minute, la foc mediu. Când sunt pătrunşi, se scurg bine, apoi se întorc în cratiţă.

Cartofii se lasă acoperiţi câteva minute, apoi se răstoarnă într-o tavă adâncă. Se presează uşor cu un pisător pentru cartofi sau cu o lingură de lemn, cât să-şi crape coaja. Deasupra se aşază rozmarinul, căţeii de usturoi, se potrivesc de sare şi piper şi se stropesc cu ulei de măsline. Se dau la cuptor 40 de minute, până când devin crocanţi.

Se servesc calzi, ca atare sau ca garnitură la diverse mâncăruri cu carne.

Pofta buna!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *