Cultură

Aurelian Silvestru, un director universal

Ascultam zilele trecute, la „Vocea Basarabiei”, emotionantul cantec „Hai sa-nfaptuim Unirea”, interpretat de Tamarica Costritchi si corul Liceului „Prometeu” din Chisinau. Putini stiu, probabil, ca autorul muzicii este chiar directorul acestei institutii, Aurelian Silvestru. Scriitor, pedagog, doctor in psihologie… oricat am incerca, nu am reusi sa cuprindem toate activitatile Domniei Sale. Pentru ca Aurelian Silvestru, care astazi rotunjeste cel de-al saselea deceniu de viata, este omul universal, care stie sa le faca pe toate.

Cand a fondat Liceul „Prometeu”, la inceputul anilor ’90, acolo se aflau doar cateva sali de gradinita. Temerarul director si-a suflecat manecile si s-a apucat de lucru. Unora nu le-ar fi trecut niciodata prin cap sa inalte cu mainile proprii o scoala. Silvestru a desenat singur proiectul, a organizat o echipa de oameni si, in cativa ani, au aparut una dupa alta frumoasele cladiri cu mansarde rosii, unice de felul lor in capitala. Astazi trec pe langa ele turisti din Germania, Suedia, ?arile Baltice si se minuneaza: oare ce ambasada isi are sediul aici?! Iar cand afla ca sunt cladiri de liceu, exclama: „O fi Moldova o tara saraca, dar are oameni cu cap!”.

Ei bine, in acele cladiri, care astazi le fac multora cu ochiul, Aurelian Silvestru si-a zidit si tineretea, si talentul. Om cu credinta in suflet, el a construit in curtea liceului si o biserica. Apoi a adus in salile de clasa suflul romanesc, invitand profesori din Romania la clasele primare, pentru ca anume la aceasta varsta copiii sa poata invata o romana autentica. A organizat un concurs riguros, pentru a aduna in clase si cei mai buni copii. Cand au lipsit manualele, s-a apucat sa le scrie singur – astfel a aparut „Daciada”, „Noi si biografia omenirii”. Cand a observat ca in liceul sau sunt foarte multi copii cu inclinatii spre stiintele exacte, a deschis diferite cluburi de profil, intre care si unul de sah – si iata ca astazi elevii sai au devenit campioni europeni. Cand a inteles ca are in liceu copii pasionati de arta, a fondat cercuri artistice, inclusiv corul, despre care vorbeam la inceput. Iar cand s-a convins ca nici cantece pentru copii nu prea avem, s-a apucat sa scrie cantece…

De fapt, fondand Liceul de Inventica si Creativitate „Prometeu”, directorul Aurelian Silvestru a dat singur primele probe de inventica si creativitate, parca pentru a le demonstra copiilor ca totul este in puterile omului atunci cand vrea sa faca ceva in viata. Si ei au urmat si urmeaza acest model. Cunosc multi tineri care anume Liceului „Prometeu” ii datoreaza faptul ca astazi isi continua studiile la Sorbona sau Oxford, ori in cele mai bune universitati din SUA. Si care, fara vreo exagerare, il considera pe dl director Aurelian Silvestru primul lor magistru si cel mai bun. Nu cred ca exista o mai mare apreciere pentru un pedagog.

La multi ani!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *