Moldova

Autocefalia Bisericii Ortodoxe din R M: „salvare”, „soluţie utopică” sau altceva?

Aceeaşi problemă abordează vineri şi editorialistul de la Chişinău Petru Bogatu. Doi autori, practic de aceeaşi orientare, exprimă două puncte de vedere categoric diferite în aceeaşi problemă. Întrebarea nu e deloc simplă fiindcă, în cazul obţinerii autocefaliei, ce se va întâmpla cu Mitropolia Basarabiei care reprezintă Biserica Neamului? Nu va însemna oare autocefalia încă un pas în direcţia înstrăinării RM de România şi consolidarea poziţiilor moldovenismului de sorginte sovietică? Vă rugăm să comentaţi situaţia. (Departamentul politic)

Se impune autocefalia Bisericii Ortodoxe


Dan Dungaciu

Escaladarea fundamentalismului pravoslavnic care se înregimentează deschis în coloana a cincea a Rusiei la Chişinău, ridică din nou problema independenţei reale a Republicii Moldova în general, şi a Bisericii naţionale în special. Autocefalia se impune imperios. Ortodoxia dintre Prut şi Nistru nu mai poate fi slugă a serghianismului şi a şovinismului revanşard velikorus. (Petru Bogatu, 1 iunie 2012, „Jurnal de Chişinău").

Autocefalia Bisericii Ortodoxe, o soluţie utopică


Petru Bogatu

„Din punctul de vedere geopolitic, acest tip de atitudine şi de discurs (moldovenismul europenist) încearcă să se justifice, la nivel popular, inclusiv printr-un soi de autarhie geopolitică greu de definit, ceea ce se traduce de obicei în formula care răbufneşte nu odată la nivel public – „şi fără ruşi, şi fără români” -, respectiv, un soi de „prin noi înşine”, vag şi nerealist, fireşte…(…) Pe relaţia bilaterală cu România, moldovenismul europenist (…) păstrează politica „tradiţională” a Chişinăului de solicitare a unui Tratat de bază, mai ales că la acest punct va avea adeziunea şi altor formaţiuni politice, din tabere diferite. Din punct de vedere ecleziologic, respectiv al apartenenţei religioase, moldovenismul europenist este cel mai bine plasat pentru a susţine a treia „soluţie” pentru biserica din R. Moldova, respectiv autocefalia. Dacă partida pro-românească are – teoretic vorbind – echivalentul ecleziastic în Mitropolia Basarabiei, atunci echivalentul ecleziastic cel mai apt al „moldovenismului europenist” nu ar putea fi proiectul rusesc al Mitropoliei Moldovei (canonic subordonată Patriarhiei Ruse), ci… autocefalia bisericii din R. Moldova. O asemenea soluţie – dincolo de utopia ei – ar fi ideală din punctul de vedere al moldovenismului europenist, pentru că ar valida, indirect, existenţa „etniei moldoveneşti”, pe care moldovenismul europenist nu o promovează ca atare”. (Dan Dungaciu, „Europenismul moldovenist” de la Chişinău a ignorat 200 de ani de la anexare!”, TIMPUL, 1 iunie 2012).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *