Actualitate

Azerbaidjanul estimează că a provocat daune armatei armene în valoare de 1 miliard de dolari / VIDEO

Ulterior, într-un interviu acordat canalului turc Haber Türk, Ilham Aliyev a rezumat rezultatele pe care forţele armate azere le-au obţinut în primele trei săptămâni de la începerea confruntării armeno-azere în regiunea disputată Nagorno-Karabakh. Potrivit acestuia, Azerbaidjanul a cauzat pagube substanţiale Forțelor Armate Armene, distrugând cu ajutorul dronelor aproximativ 200 vehicule militare şi tancuri.

Ilham Aliyev a declarat în interviul acordat presei turce că Forţele Armate Azere, incă din primele zile ale confruntărilor militare, au cauzat mari pierderi armatei armene, distrugând peste 200 vehicule militare şi tancuri, mai multe sisteme de artilerie şi apărare aeriană, dar au fost confiscate şi mai multe tancuri, abandonate pe câmpul de luptă.

Sistemele aeriene fără pilot turcești și israeliene, achiziționate de armata azeră, au contribuit semnificativ la distrugerea țintelor inamicului. Astfel, cea mai recentă achiziţie a armatei azere sunt dronele Bayraktar TB2, primite din Turcia în vara acestui an.

„Dronele și-au dovedit utilitatea în luptă. Azerbaidjanul are un număr suficient de astfel de drone din Turcia și din alte țări pentru a-și atinge obiectivul în Nagorno-Karabakh", a spus Ilham Aliyev.

„Este o armă foarte modernă și avansată. Vă pot spune că numai cu ajutorul dornelor cumpărate din Turcia am distrus echipamentul militar al Forțelor Armate Armene în valoare de 1 miliard de dolari. Aceasta este o pierdere substanţială pentru ei ", a declarat Aliyev într-un interviu acordat canalului TV France 24.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *