Actualitate

Băsescu: UNIREA cu Republica Moldova va face România mai puternică

Băsescu afirmă că a vorbit cu mai mulţi lideri europeni, pe când era preşedinte de ţară, despre subiectul Unirii celor două maluri ale Prutului, iar rezultatul discuţiilor îl face să fie încrezut în realizarea acestui obiectiv. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Andrian Candu, sceptic faţă de integritatea PPE după ce unii membri au…

Traian Băsescu a refuzat să spună cu cine exact a discutat despre subiectul Unirii, dar a menţionat că marile capitale europene nu s-ar împotrivi să accepte Unirea, dacă aceasta se va face pe cale democratică. Potrivit fostului şef de stat, România nu va fi împiedicată de alte state să realizeze Unirea, dacă se va ajunge la o asemenea decizie. „Da ce va spune Moscova, da ce o să spună Putin, da ce o să spună Washington-ul, ce o să spună Parisul, ce o să spună Berlinul. O să spună ce spune poporul român de pe cele două maluri ale Prutului, pentru că nimeni nu îndrăzneşte să înfrângă voinţa democratică exprimată a unui popor. Chiar actul final de la Helsinki ne spune că ăsta-i drumul”, a subliniat ex-preşedintele român duminică, 8 octombrie, în cadrul unei ediţii speciale la TVR Moldova. Pe de altă parte, Băsescu a precizat că niciun stat din UE nu-şi doreşte o Românie mai puternică, sugerând în acest sens că nicio ţară nu va promova Unirea Republicii Moldova cu România, însă vor trebui să o accepte.

„Dar noi asta am realiza prin unificare: o Românie ma puternică, o Românie cu mai multe voturi la UE, o Românie care astăzi este a 7-a ca mărime în UE poate deveni a şasea, dar numărul de voturi sigur îî creşte, datorită celor circa 4 milioane de locuitori ai Republicii Moldova. Îi creşterea ponderea în decizia politică la nivelul UE, cum îi creşte şi în NATO, cum îi creşte şi în rangul ca economie”, a mai adăugat Traian Băsescu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *