Femeia

Bătăturile: cum scăpăm de ele?

Fiecare dintre noi s-a confruntat măcar o dată în viaţă cu problema bătăturilor. Acestea pot fi cauzate de purtarea încălţămintei incomode sau de faptul că aveţi piele sensibilă, sau că mergeţi pe suprafeţe mai dure. Din fericire, există metode atât medicale, cât şi naturiste pentru prevenirea şi tratarea bătăturilor…

Ceapa. Luaţi o ceapă de dimensiuni medii, tăiaţi-o în două părţi şi înmuiaţi-o în oţet. Lăsaţi ceapa astfel pentru 24 de ore, într-un loc călduţ, apoi o scoateţi din soluţie. Aplicaţi ceapa pe locul cu pricina, de două ori pe zi. Pentru ca ceapa să nu cadă, înfăşuraţi degetul, mâna sau piciorul afectate cu tifon.

Permanganatul de caliu. Să scăpaţi de bătături vă ajută şi o băiţă de picioare în care adăugaţi puţină soluţie de permanganat de caliu şi o linguriţă de sare. Ţineţi picioarele în această apă timp de 15-20 de minute. La sfârşitul procedurii, nu ştergeţi picioarele cu prosopul, lăsaţi-le să se usuce în voie.

Oţetul. Înmuiaţi o bucată de vată în oţet şi tapaţi bătăturile. Lăsaţi vata înmuiată în oţet pe bătătură peste noapte. Dimineaţa, frecaţi zona cu o piatră ponce.

Răşina de la conifere. Puneţi un pic de răşină pe un plasture şi aplicaţi-l pe bătătură pe o perioadă de două-trei zile. Înainte de această procedură, ţineţi picioarele în apă fierbinte, pentru a înmuia pielea.

Bicarbonatul de sodiu. Încă un mod foarte bun de a trata bătăturile este bicarbonatul de sodiu stins în apă. Aceasta desface pielea moartă şi ajută la tratarea bătăturii. Adăugaţi trei linguri cu bicarbonat de sodiu într-un lighean cu apă şi înmuiaţi picioarele. De asemenea, puteţi masa bătăturile cu pastă formată din trei părţi de bicarbonat şi o parte de apă.

Paza bună…

Pentru a preveni apariţia bătăturilor, optaţi pentru pantofi comozi şi potriviţi mărimii dumneavoastră, încercaţi să folosiţi mănuşi în cazul în care lucraţi cu instrumente de grădină sau genunchiere, dacă ştiţi că veţi sta o perioadă mai îndelungată în genunchi. În cazul în care mergeţi la drum, aplicaţi pe degetele expuse riscului o picătură de cremă, peste care lipiţi un plasture, astfel veţi reduce la zero probabilitatea creării unei bătături. Fiecare dintre aceste metode este foarte efectivă, deci, optând măcar pentru una dintre ele, vă veţi întoarce la modul normal şi sănătos de viaţă şi veţi uita de durerea acută şi insuportabilă cauzată de bătături.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *