Beriozchi, satul în care URSS nu a murit…

Victoria Puiu7 iulie 2014

0 5

Dacă acum câteva decenii, grădinița găzduia zeci de copii, acum este o ruină, în curtea căreia puținii tineri rămași în sat își dau loc de întâlnire, iar copiii se joacă printre leagănele ruginite.

Priveliștea dezolantă a grădiniței contrastează însă cu prezența a trei adolescente – Agnesa, Oxana şi Anastasia – care, neavând un alt loc mai amenajat în sat, își petrec timpul liber în curtea fostei instituții preșcolare. „Nu avem unde merge în altă parte”, spune Agnesa. Tustrele își fac studiile la școala rusă din Anenii Noi, dar abia așteaptă să-și încheie studiile și să meargă peste hotare. „Tatăl meu muncește în Rusia și eu tot îmi văd viitorul acolo”, afirmă Oxana.

Fără primărie, punct medical, Casă de cultură, ar fi greu de imaginat de altfel cum un sat precum Beriozchi ar putea atrage un tânăr ca să-și construiască un viitor acolo. „Mai tot satul e plecat la muncă peste hotare, iar cei rămași mor de băutură. Numai anul trecut au murit opt oameni. Dacă au bani în buzunar, ei nu se mai gândesc la ziua de mâine”, zice Simion Calmâc, un locuitor al satului.

„Am trăit greu şi în tinereţe, trăim greu și la bătrânețe”

După desființarea fermei de vaci din sat, atât Simion, cât și soția lui Lilia, care erau angajați acolo, au rămas fără lucru. Și pentru că au o pensie mică – de 570 de lei – soții și-au cumpărat o vacă și vând brânză la piață ca să aibă din ce trăi. „Oamenii se plâng că brânza e scumpă. Dar eu ce să fac, dacă așa mă costă? Numai drumul până la Chișinău e 50 de lei”, spune îndurerat Simion.

„Am trăit greu şi în tinereţe, trăim greu și la bătrânețe”, îl completează femeia. „Da, după ce am lucrat 12 ani la fermă și au distrus-o, ne-au dat pământuri, dar ce să faci cu ele, dacă nu ai putere să le lucrezi?”, se întreabă Simion. „Noroc că ne mai ajută copiii, care sunt plecați peste hotare”, precizează Lilia.

Familia Calmâc mai adaugă că una din trei case din sat se vinde, pentru că multă lume nu se mai întoarce acasă. „Ce să faci aici? Ce-i drept, e aproape de raion, dar oricum puțini mai vor să revină”, menționează bărbatul.

La distanță de câteva case, bătrâna Ecaterina se plânge și ea că a lucrat 40 de ani, dar are o pensie de 600 lei. „Europa înainte, Europa înapoi, dar eu nu am nevoie de Europa, mie-mi trebuie mâncare în frigider”, spune Ecaterina, dând peste cap un păhărel de țuică de supărare. „Asta e prostie, nu e pensie, nu-mi ajunge nici pentru servicii. Nici nu are rost să vorbesc. Înainte aveam carne în frigider, dar acum până şi apa o beau din robinet. Omul simplu nu are ce să mănânce”, a ținut să completeze în rusă pensionara.

Comeseana sa, tânăra Svetlana Damian, susține și ea că, de la an la an, viața devine din ce în ce mai grea și că Europa nu este salvarea țării. „Toți oamenii vor pleca din țară, pentru că preţurile cresc ca în Uniunea Europeană, dar salariile rămân ca în Moldova. Mai mult, Rusia va ridica prețurile la gaze, veți vedea! Și de ce? Pentru că 1 din 10 moldoveni vrea în Europa? Şi ce e cu acest regim de vize? Cine avea bani, mergea şi înainte în Europa, dar eu, care nu am bani, nu mă duc nicăieri. Abia aștept să plec în Rusia, unde lucrează toată familia mea”, spune Svetlana, trăgând nervos din țigară.

Magazinul din sat

Tot ea susține că acum au de lucru doar cei care au studii superioare. „Am lucrat la o piaţă din Chişinău, dar arendele erau prea mari și nu mai vreau să lucrez pe bani de nimic. Tinerii în general nu au de lucru și caută să lucreze la câmp ca să facă măcar 100 lei pe zi. Asta dacă are noroc. Uitați-vă la casele frumoase în sat. Credeți că oamenii le construiesc din banii câștigați în Moldova? Nu, toți lucrează peste hotare”, afirmă Svetlana Damian.

O altă săteancă din Beriozchi, Eugenia Dumitru, se plânge și ea că nu are de lucru. „Lucrez pe unde apuc cu ziua, pentru că am un nepoţel, cu care, vrei nu vrei, ai cheltuieli. Bine că s-a terminat școala, că acolo mă curățau de bani”, afirmă Eugenia.

Eugenia Dumitru

Născută în Siberia, trăiește în Beriozchi din `88. „La anii mei am lucrat peste tot – şi în construcţii, şi în magazine, şi la colhoz. Unde dădeau mai mult, acolo mă duceam. Băiatul meu lucrează în Ucraina. Tare vreau să se întoarcă acasă, că e război acolo”, spune femeia.

„Dacă nu lucrezi, nu mănânci”

Nostalgică după vremurile sovietice, Eugenia mărturisește că nu e nici pentru Uniunea Europeană, nici pentru Uniunea Vamală. „Vreau doar ca copiii mei să aibă cu ce trăi și să avem de lucru. Dacă nu lucrezi, nu mănânci. Pe timpuri, munca ta era respectată și nimeni nu-şi bătea joc de noi, dar acum îţi spun să şezi acasă, dacă nu-ţi place”, povestește femeia. Și pentru că nu au loc de muncă stabil, familia Dumitru a decis să se deconecteze de la gaze şi să se încălzească cu lemne în timpul iernii, chiar dacă şi acestea sunt scumpe. „În afară e mai ușor de trăit și de câștigat bani, că nu degeaba cei plecați nu mai vor să vină înapoi și rămân casele părăsite”, afirmă Eugenia Dumitru.

Printre puținii săteni vorbitori de limbă română și cu sentimente proeuropene este domnul Vasile, care trăiește de 12 ani în satul Beriozchi. „E un sat tare împărțit. Ucrainenii, care sunt băștinașii, de fapt, și rușii sunt pentru Rusia și Uniunea Vamală, moldovenii, care sunt mai puțini, nu prea se manifestă. E o problemă mare. Guvernarea trebuie să fie atentă”, sugerează Vasile.

Vasile din satul Beriozchi, Anenii Noi

„Poate se va dezmorţi ţara…”

După ce a lucrat mulți ani în Israel și Italia, Vasile s-a întors în țară, și-a construit casă, iar acum are un serviciu în Anenii Noi. „Nu e cel mai plătit serviciu, dar e mai bine aşa decât deloc. Mai rău de alții, care nu au de lucru și pleacă peste hotare. Casele rămase se vând. Peste o casă se vinde. Sper, totuși, că va veni un viitor mai bun pentru copiii mei. De asta eu susţin europenizarea ţării, că poate așa se va dezmorţi ţara”, spune Vasile de 56 de ani.

Tot el mai adaugă că, deși este în ţara lui, oamenii din sat se uită cruciș la el, dacă vorbește românește. „Guvernarea a întârziat. Trebuie să fie disciplină și să luptăm pentru ce e al nostru”, menționează în încheiere Vasile. Locuitorii satului Beriozchi, Anenii Noi, susțin că localitatea a fost formată după ce mai mulți ucraineni au fost aduși în sat ca să muncească la fosta fermă de vaci din sat. „Le-au dat case, ca să trăiască, dar a venit perestroika şi oamenii au rămas fără lucru și dezorientați”, spune un localnic.