Blinken: „Va exista Ucraina independentă mult mai mult decât va exista Vladimir Putin”
„Într-un fel sau altul, Ucraina va fi acolo şi la un moment dat Putin nu”, a spus Blinken pentru Wolf Blitzer la emisiunea „The Situation Room” de la CNN.
Scopul Statelor Unite și al aliaților săi e acum să oprească dezastrul pe care îl produce liderul de la Kremlin, a subliniat Blinken. Blinken a spus că SUA „lucrează cât de mult poate pentru a limita, a opri, pentru a pune capăt acestui război pe care îl comite Rusia. Facem asta prin sprijinul pe care îl oferim Ucrainei în fiecare zi. Facem asta prin presiunea pe care o exercităm împotriva Rusiei în fiecare zi”.
Blinken: Când Putin a spus că este preocupat de admiterea Ucrainei în NATO a fost greșit
Blinken: „Nu cred că este o concesie. Cred că, în primul rând, este o reflectare a realității că nici înainte de această agresiune a Rusiei, Ucraina nu urma să intre în NATO a doua zi. Când Putin a spus că este preocupat de admiterea Ucrainei în NATO, a fost greșit. A fost o minciună. Despre ce este vorba de fapt, despre ce a demonstrat Putin că este vorba, este negarea existenței Ucrainei ca stat independent”.
Între timp, noi imagini din satelit arată distrugeri pe scară largă în toată Ucraina, inclusiv case avariate într-un sat de lângă Kiev și case incendiate și care ard mocnit în orașul asediat Mariupol, unde au murit peste 2.500 de civili, potrivit autorităților ucrainene.
Organizația Internațională pentru Migrație a transmis marți că peste 3 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!