Astăzi 19 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 17:58
Abonamente

Auto 20 Noiembrie 2013, ora 11:52

Brandul Dacia cucereşte Europa. A depăşit SEAT în preferinţele europenilor

Marime Font
 
 
 

Vânzările Dacia au înregistrat în luna octombrie una dintre cele mai solide creşteri din UE, iar la nivelul întregului an 2013 Dacia este liderul înmatriculărilor din Europa, potrivit datelor furnizate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). 

Astfel, înmatriculările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 16,8% în luna octombrie, de la 21.000 la 24.500 unităţi, potrivit Mediafax.

Marca Renault a consemnat de asemenea o revenire solidă, cu o creştere de 14,1%, de la 63.600 la 72.600 unităţi. Astfel, livrările de automobile ale grupului Renault în UE au urcat cu 14,8% în luna octombrie, de la 84.600 la 97.200 unităţi.



Producătorul ceh Skoda, controlat de grupul german Volkswagen, a înregistrat o creştere de 23,7%, de la 36.700 la 45.400 unităţi.

Volkswagen ocupă prima poziţie în Europa în topul producătorilor, cu 258.000 de automobile livrate în octombrie, în urcare cu 5,8%, urmat de PSA Peugeot Citroen, cu 117.000 unităţi (-0,9%), Renault, General Motors, Ford, BMW, Fiat, Daimler, Toyota, respectiv Nissan, partenerul de alianţă al Renault.

După primele 10 luni din 2013, Dacia a înregistrat cel mai puternic avans din UE, de 20% înmatriculând 235.976 de autoturisme. Europenii au cumpărat mai multe Dacii în acest an decât autoturisme SEAT, de exemplu, spaniolii din grupul Vplkswagen înmatriculând doar 235.475 unităţi.

Sursa: realitatea.net 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md