Brânză feta la cuptor cu roşii

publicat în Culinar.md pe 13 Iulie 2017, 15:50

O reţetă marca Jamie Oliver, foarte uşor de făcut, ideală pentru o cină rapidă. Aveţi nevoie doar de câteva ingrediente pentru un preparat desăvârşit. 

Ingrediente:

250 grame brânză feta

500 grame roşii de diferite mărimi

150 grame măsline kalamata

200 grame pâine

câteva frunze de busuioc proaspăt

ulei de măsline

Preparare:

Timp de preparare: 10 minute

Timp de gătit: 30 minute

Preîncălziţi cuptorul al 180 C. Într-un vas fărâmiţaţi brânza feta în bucăţi mai mari, tăiaţi roşiile cam de aceeaşi dimensiune şi adăugaţi-le peste brânză.

Adăugaţi pâinea tăiată bucăţele şi măslinele întregi peste brânză şi roşii. La final, stropiţi amestecul cu ulei de măsline.

Asezonaţi după bunul plac şi băgaţi vasul la cuptor pentru 30 de minute sau până când roşiile devin moi iar brânza s-a rumenit pe margini.

Înainte de servire adăugaţi frunze proaspete de busuioc. 

gustarte.ro