21 ianuarie 1898

S-a născut Gheorghe Brătianu

Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut în Ruginoasa, județul Iași. A fost un istoric și om politic român, profesor universitar, membru al Academiei Române, victimă a regimului comunist din România. Era fiul lui Ion (Ionel) I. C. Brătianu. După absolvirea Liceului Național din Iași (1916), se înrolează voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a țării. În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera juridică și se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioși, ca Ferdinand Lot și Charles Diehl, și obține doctoratul în 1929. Între 1935 și1940, îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din București (1941-1947). În anii ’30 a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care o înființase. În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea Institutului de Istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. În noaptea de 7/8 mai 1950 este arestat de organele securității și întemnițat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat. Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte surse, se presupune că a fost bătut de un gardian până când a murit.

22 ianuarie 1862

Primul guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei

La 22 ianuarie 1862 are loc formarea primului guvern în frunte cu conservatorul Barbu Catargiu. Guvernul Catargiu a funcţionat între 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862. A fost primul guvern unic al României, după recunoaşterea unirii depline a Principatelor. A fost un cabinet de nuanţă politică conservatoare. Printre legile importante adoptate de cabinetul Catargiu se numără Legea vânzării sării şi Legea urmăririi veniturilor statului. Atacat de presa de opoziţie, deoarece nu dorea lărgirea drepturilor electorale, Catargiu răspunde printr-o Lege a presei (23 martie), potrivit căreia poliţia presei supraveghea imprimatele „rău famate” şi controla activitatea proprietarilor de chioşcuri. După problema electorală, cea mai intensă temă dezbătută şi o importantă sursă de conflict între grupările politice era reforma agrară. Proiectul de lege rurală, întocmit încă din 1860 de Comisia centrală, a fost adus în discuţia Camerei la 25 mai 1862. Avea un caracter pur conservator, singura caracteristică fiind constituirea unui pământ comunal, care cuprindea trei pogoane de fiecare cap de familie ţărănească. Chiar dacă se autoriza vinderea sau închirierea către ţărani a unor loturi pe moşiile statului şi ale instituţiilor publice, acest lucru nu era posibil pe moşiile boiereşti.

23 ianuarie 1989

Moare Salvador Dalí

Salvador Dalí, numele la naștere Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania – d. 23 ianuarie 1989, Figueras), a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reușit să folosească forța mass-mediei pentru a-și spori averea și gloria.
Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătușa sa, croitoreasă de lux. Familia locuiește la Figueras, într-o vară părinții îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-și continue studiile în Madrid. În 1918 va avea prima expoziție a operelor sale în teatrul local din Figueras. În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid. În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianța intelectuală a capitalei Franței, în acel timp în plină efervescență suprarealistă, și face cunoștință cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard. Până în ultima perioadă a vieții lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personagiu, orgolios și imprevizibil. În 1975 primește un titlu nobiliar, devine „marchiz de Pubol". În 1983, Dalí pictează ultimul său tablou, „Coada de rândunică”. După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viața publică. Părăsește castelul și se adăpostește în turnul „Galatea” din al său „Teatro-Museo”, unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

24 ianuarie 1893

Apare revista umoristică „Moftul român”, condusă de I. L. Caragiale și Anton Bacalbașa

„Moftul român” a fost o revistă umoristică înfiinţată de Ion Luca Caragiale în ianuarie 1893, după ce acesta se retrăsese din ziaristică (la sfârşitul anului 1889). Publicaţia era subintitulată ironic „Revistă spiritistă naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. Redactor-şef („prim-redactor”) a fost numit Anton Bacalbaşa. În „Moftul român” au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schiţe ale lui Caragiale. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, în ea publicându-se şi caricaturi. „Moftul român” a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902. Printre colaboratorii de marcă ai publicaţiei s-au numărat Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Alexandru Cazaban.

25 ianuarie 1475

Ștefan cel Mare despre România – Poarta Creștinătății

Pe 25 ianuarie 1475, Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, îi anunţă printr-o scrisoare circulară pe principii creştini din Europa despre victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor în apropierea oraşului Vaslui (lângă „Podul Înalt”). Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevărată pagină de antologie, în care, consemnând victoria ţării sale pe care o considera ca „o poartă a creştinătăţii”, cerea ajutor militar în eventualitatea unei noi expediţii otomane.