Calendar: Omul care a visat să ia luna în braţe

Imediat după spectacol, va fi lansată cartea „Nicolae Darie, actorul şi omul”, cu subtitlul „Îndemn la înălţare şi cuvânt”, semnată de conf. dr. Rodica Solovei.

Pe distinsul actor Nicolae Darie, care are în palmares peste 100 de roluri în scenă şi 16 în film, jucate în cele peste patru decenii de activitate, l-am cunoscut cu mai mulţi ani în urmă, după rolurile sale din spectacolele radiofonice din cadrul ciclului „Teatru la microfon”. Vocea sa de bas, catifelată, era (şi este!) una inconfundabilă. Mai târziu, l-am urmărit şi în scenă. Acum, când am răsfoit cartea – care îl prezintă în totalitate -, am dat de următoarele lui fraze: „Actorul vine pe scenă pentru a rosti Cuvântul. Cuvântul care aduce bucurie, vindecă, întristează, naşte semne de întrebare sau creează. Cuvântul care îndeamnă la înălţare. Actorul vine pe scenă şi devine pentru moment o conştiinţă publică…”.

Şi, cu adevărat, el devine, în fiecare seară, o conştiinţă publică. În scenă, a jucat diferite roluri: de la cerşetor sau şofer până la cel de rege. „Rege” a devenit chiar din anii de studenţie, când a prezentat spectacolul de diplomă „Corbul” de C. Gozzi, unde a jucat rolul lui Millo – rege al Fartombrozei. În scenă, a experimentat mult. Astfel, cu toate că are voce de bas, în 1976 regizorul Vitalie Rusu i-a încredinţat şi un rol feminin – cel al doamnei Freken Bok din spectacolul „Piciul şi Carlson, care locuieşte pe acoperiş” de A. Lindgren. Însă rolul pe care a visat să-l joace a fost cel al lui Ştefan cel Mare. Şi-a realizat visul atunci când a fost pus în scenă spectacolul „Apus de soare” de B. Delavrancea. Un alt spectacol care i-a marcat destinul a fost cel prezentat, în 2007, la Teatrul „A. Mateevici” – „Strigat-am către Tine”, realizat după scenariul lui Anatol Codru pe versurile lui Grigore Vieru. 

Actorul care nu acceptă compromisul cu scena

„Profesia noastră este de multe ori o himeră. De la rol la rol. De la spectacol la spectacol”, mărturiseşte el în unul din cele patru interviuri din prima parte a cărţii menţionate. „Şi de fiecare dată te afli în postura copilului ce ţine cu tot dinadinsul să ia luna în braţe la orizontul care se vede la margine de sat, dar, văzându-se ajuns acolo, descoperă alte orizonturi. În felul acesta, te pomeneşti în vâltoarea căutărilor, veşnicelor căutări, spre a aduce în scenă ceva deosebit, care îţi aparţine numai ţie”, afirmă Nicolae Darie.

Născut la Blindeşti, Ungheni, pe malul Prutului, s-a pomenit într-o zi că a pornit din ograda casei părinteşti – împrejmuită, în loc de gard, cu sârmă ghimpată – spre muchia dealului, unde se uneşte cerul cu pământul, ca să ia luna în braţe. Şi, când parcă i se părea că se termină dealul, luna se rostogolea mai departe, înghesuindu-se pe altă muchie de deal. Aşa a tot alergat, până n-a mai putut s-o ia în braţe. Imaginea aceasta i-a rămas pentru totdeauna în amintire, însă i-a deschis noi orizonturi, pe care le-a regăsit în teatru. 

Altminteri, niciodată n-a visat să devină actor. După ce a absolvit şcoala de şapte clase din sat, a mers la Şcoala pedagogică din Călăraşi, secţia muzicală, unde a studiat baianul. Dar nu i-a plăcut acest instrument, străin pentru muzica noastră populară. Abia după absolvirea Şcolii medii din Sculeni vine la Institutul de Arte din Chişinău, unde dorea să studieze tot… muzica. Pentru că nu avea studii speciale, i s-a propus să devină actor de comedie muzicală. Însă, deoarece au fost selectaţi doar şase studenţi dintre mai mulţi candidaţi, de la Ministerul Culturii i s-a propus să urmeze studiile la Institutul Unional de Artă Teatrală din Moscova. Aici i-a avut în calitate de profesori pe mai mulţi discipoli ai lui Stanislavski şi Nemirovici-Dancenko, iar la arta vorbirii – pe Simion Ghimpu, doctorand pe atunci în capitala URSS. Totodată, Veniamin Apostol, care studia la regie, îi dădea roluri în diverse fragmente de spectacole, pe care le prezenta în faţa profesorului său – Anatolie Efros. De la Moscova s-a întors actor format. Împreună cu colegii săi – Ninela Caranfil, Iurie Negoiţă, Anatol Răzmeriţă ş.a. – au completat trupa Teatrului dramatic-muzical „A. S. Puşkin” (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” de astăzi). Aici i-a avut în calitate de regizori pe Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Vitalie Rusu, Victor Ciutac, iar mai târziu – pe Emil Gaju, Sandu Cozub ş.a.

„Pentru obişnuiţii măsurători cu şchioapa ai talentelor, Nicolae Darie contrariază. Surprinde. Nu el se vede în teatru, ci teatrul se desluşeşte în el. E un lider al scenei care nu acceptă, în nici o împrejurare, compromisul cu Scena”, scria într-un eseu despre omagiat criticul de teatru Pavel Proca.

La cei 65 de ani ai săi, noi îi dorim să rămână aşa – veşnic inspirat, cu individualitatea-i artistică ce-l caracterizează. La mulţi ani, maestre!