Când copilul nu ascultă. Cum devii un părinte autoritar şi îţi înveţi copilul să se controleze

Copilul trebuie ascultat cu atenție, cu respect, compătimitor, cu înțelegere. Cu empatie, cum spun psihologii. În caz contrar, copilul va considera că nu-l înțelegi – şi prin urmare nu-ţi va asculta cuvintele. Înainte de a-i oferi copilului o soluție gata – pune-i întrebări pentru a clarifica problema şi oferă-i lui să reflecteze asupra soluționării acesteia. Doar atunci el o va urma, chiar şi fără controlul părinților.

În problema înțelegerii reciproce, încrederii şi autorității părinților un rol important îl au emoțiile copilului. Copilul tău nu e robot, e ființă vie căruia îi sunt caracteristice o gamă largă de emoții. De aceea instrucțiunile “uscate” nu vor fi efective, despre ce şi cum să facă, dacă se vor ignora emoțiile.

J. Gottman încurajează părinții să fie atenți la emoțiile copilului. O relație respectuoasă pentru toate emoțiile, inclusiv pentru cele negative – este cheia pentru înțelegerea reciprocă, încrederea și ascultarea copilului dumneavoastră.

În plus, emoţiile negative sunt acelea care contribuie la apropierea părintelui şi copilului şi oferă baza pentru a se înţelege pe sine, să se controleze. Cum se întâmplă aceasta?

Primul pas: Părintele înțelege şi îşi acceptă emoțiile în situația actuală cât şi în ansamblu. Neînțelegându-şi propriile emoții, este imposibil să recunoști emoţiile copilului. Lipsa controlului asupra propriilor emoții te poate încurca să-ţi asculți copilul şi să-l înveți să se controleze.

Pasul doi: Părintele îi descrie copilului emoția pe care o vede la exterior. De exemplu, “văd, că eşti trist” sau ” am observat că eşti supărat”. Aici e foarte important să-i permiți copilului să simtă orice emoţie, înțelegându-le cauza firească într-o situație sau alta. Nu trebuie să-i interzici copilului să simtă emoțiile negative – prin urmare nu le veți înlătura, ci le veți adânci mai mult. Spunându-i pe nume şi acceptând emoția, este un pas obligatoriu pentru controlul acesteia.

Pasul trei: După ce aţi acceptat existența emoției , ţi-ai ascultat copilul, este necesar să permiți să se exprime. Aici, e important să se stabilească limitele admise pentru exprimarea emoţiilor. Adică, ar trebui să-i spui copilului cum îşi poate exprima nemulțumirea, tristețea sau furia în societate. Să-i explici, care pot fi consecințele unui astfel de comportament. Sau să discuţi ce acţiuni pot fi făcute pentru înlăturarea acestei emoții negative. Cum a fost spus mai sus, nu-i oferi copilului o soluţie gata – ea trebuie să se nască în urma dialogului respectuos şi de încredere dintre părinte şi copil.

Fără injurii, umilire sau ofensarea demnității copilului, în caz contrar cuvintele tale nu-şi vor atinge scopul. Din contra, se va ridica un zid între tine şi copil, care va distruge încrederea dintre voi, îi va micșora copilului respectul de sine şi încrederea. Părinții care se conduc de stilul educației emoționale, au un succes mai mare, atunci când comunică şi interacționează cu copiii lor.