Vom avea parte de o vară toridă cu furtuni violente. Prognoza meteo arată că apariţiei furtunilor cu fulgere este ridicată pe parcursul următoarelor trei luni. Comparativ cu anii trecuţi, prognoza meteo anunţă în această vară valori termice ridicate, dar mult mai bogată în precipitaţii.
Vremea continuă să fie instabilă şi la acest asfârşit de săptămână. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cerul va avea înnorări temporar accentuate şi local, îndeosebi în jumătatea de est a ţării, la deal şi la munte, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apã vor fi însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse sâmbătă între 24 şi 32 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 11 şi 21 de grade.
Şi duminică, gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar accentuat în cea mai mare parte a ţării. Îndeosebi după-amiaza şi seara şi cu precădere în regiunile sudice, estice, centrale şi la munte, vor fi înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade.
Vremea pe 3 luni în România: Prognoza meteo în luna iunie
Luna iunie debutrează cu cer parţial noros şi posibilitatea de averse. Temperaturile se vor situa în prima săptămână între 26 -28 grade C, iar cele minime de 15-17 grade C. Atmosfera nu va prezenta modificări speciale până către finalul lunii când valorile în termometre cresc până la 30 de grade, dar apar şi aversele însoţite de furtuni cu fulgere.
Vremea pe 3 luni în România: Prognoza meteo în luna iulie
Luna iulie este, prin definiţie, cea mai călduroasă lună de vară. În România, temperaturile maxime absolute au fost de 44,3 grade Celsius, raportate la Calafat în anul 2007, în timp ce temperatura minimă lunară a coborât la -8 grade Celsius, aceasta datând din anul 1933, de la staţia meteorologică Vf. Omu, conform datelor privind caracterizarea climatică a lunii iulie publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Vremea în iulie 2019 aduce temperaturi maxime de 31-32 de grade C, dar şi furtuni cu fulgere. Spre finalul lunii iulie şi începutul lunii august, se întrevede o răcire a vremii. Valorile termice vor mai scădea cu cel puţin trei grade C, iar un nou val de ploi îşi face apariţia.
Vremea pe 3 luni în România: Prognoza meteo în luna august
Prognoza meteo a lunii august indică temperaturi care nu vor depăşi 31 de grade C, în timp ce minimele termice ale lunii vor coborî până la 17, respectiv 14 grade C.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul