Ce nu ştiam despre Timişoara?

Oraşul în care am început să scriu. Şi culmea, oraşul românesc cel mai îndepărtat geografic de Chişinău. La vreo sută de kilometri de Timişoara se află comuna Tomeşti, locul copilăriei mele. La aceeaşi distanţă de Chişinău este locul unde a copilărit soţul meu: Antoneşti. Casele mele la distanţe egale de oraşele mele.

Acum sunt în Timişoara, unde am venit cu tinerii scriitori de la Atelierul creativ Vlad Ioviţă şi de la cenaclul Republica să facem lecturi, să lansăm antologia Covoare moldoveneşti şi încă două cărţi: În gura foametei de Alexei Vakulovski şi Oameni din Chişinău de Dumitru Crudu.

Când le-am lansat pe ultimele două la Uniunea Scriitorilor din Timişoara mă aşteptam ca pentru cei prezenţi foametea din ’46 să fie un subiect necunoscut, însă scriitorii timişoreni au început să-şi caute rădăcinile lor moldoveneşti şi amintirile lor despre foamete. Unul a avut un bunic la Cernăuţi, altul un socru la Bălţi. Nu doar că erau bine informaţi despre foametea din Moldova, ci aminteau şi de Ucraina. Ascultându-i, am înţeles că cei 1000 de kilometri dintre Chişinău şi Timişoara pot fi scurtaţi de istorie şi cultură.

O altă surpriză plăcută a venit din partea studenţilor prezenţi la evenimente. Unii ne-au însoţit la toate lansările. M-am bucurat să văd că sunt interesaţi de cultura din R. Moldova. Dar în scurt timp am aflat că mare parte din ei erau chiar cetăţeni moldoveni, veniţi să ne întâlnească nu doar aici, dar şi la Chişinău pe timpul vacanţelor sau la Salonul Internaţional de Carte organizat de Biblioteca Naţională.

Tinerii care ne-au mărturisit că ne cunosc din Chişinău au început să povestească despre prieteni de-ai lor timişoreni, care acum trăiesc în R. Moldova. Şi mi-am amintit că eu, când m-am mutat la Chişinău, credeam că sunt singura care face astfel. Cu fiecare zi în plus, cu fiecare vizită nouă la Timişoara, aflu despre tot mai mulţi moldoveni stabiliţi în România, dar şi despre tot mai mulţi timişoreni plecaţi în R. Moldova. Poate, peste o sută de ani, nu doar cultural, aşa cum s-a întâmplat în proiectul Interferenţe, Chişinăul va fi la Timişoara şi Timişoara la Chişinău. Poate vom uita de distanţe şi de graniţe. Şi nu mă gândesc neapărat la intrarea în UE.