Victimele accidentului din nordul Rusiei au fost duse la spital fără ca medicii să fie avertizaţi de riscul contaminării cu radiaţii.
Peste 90 de persoane au intrat în contact cu “pacienţii expuşi la radiaţii” care au fost spitalizaţi într-o clinică din regiunea Arhanghelsk şi mai mulţi oameni ar putea să se fi aflat în zona de risc, după explozia produsă la 8 august pe o platformă maritimă lângă Severodvinsk (regiunea Arhanghelsk, în nordul Rusiei) în timpul testării unui dispozitiv destinat să propulseze o rachetă (balistică sau de croazieră), informează joi antena rusă a BBC, ai cărei reporteri au stat de vorbă cu medici de la această instituţie spitalicească.
Administraţia din Severodvinsk a comunicat despre o creştere scurtă a nivelului radiaţiilor, dar medicilor cărora le-au fost aduse în grijă persoanele rănite în explozie nu li s-a spus că acestea au fost expuse la radiaţii, potrivit postului de radio citat.
Medicii care au fost de acord să facă declaraţii pentru BBC în limba rusă doar cu condiţia anonimatului au spus că le este frică pentru starea lor de sănătate.
Potrivit acestora, trei răniţi au fost trimişi la spitalul clinic regional din Arhanghelsk, alţi trei - la spitalul Semaşko tot din acest oraş, unde există echipamente pentru tratarea celor expuşi la radiaţii.
Potrivit surselor BBC, primii trei răniţi au fost aduşi la spital într-o “stare gravă stabilă”, cu un elicopter al aviaţiei sanitare direct de la locul exploziei pe platforma unde a avut loc testul.
Răniţii au fost duşi la camera de urgenţă, unde au fost examinaţi şi apoi trimişi în sala de operaţie pentru a li se oferi asistenţă (sursele nu au vorbit despre natura rănilor).
La aproximativ o oră după ce pacienţii au fost aduşi la spital, medicii şi-au dat seama că victimele sufereau în urma expunerii la radiaţii.
După cum au declarat doi medici pentru BBC, chiar şi după ce s-a stabilit că pacienţii sunt contaminaţi radioactiv, toate cadrele medicale au continuat să le acorde asistenţa necesară. Acestea au trebuit să improvizeze rapid cum să se apere de radiaţii.
În dimineaţa de 9 august, răniţii au fost duşi la Moscova, au indicat cei doi interlocutori ai BBC. Ei nu mai ştiu nimic despre starea de sănătate a acestora. La câteva zile după aceea, serviciul de presă al Agenţiei nucleare ruse Rosatom a anunţat că răniţii se recuperează în urma accidentului din regiunea Arhanghelsk.
După trimiterea lor la Moscova, secţiile unde au fost spitalizaţi aceştia au fost decontaminate de armată şi de personalul de la Rosatom, dar cadrele medicale din Arhanghelsk nu au siguranţă 100% că spitalul a fost complet decontaminat.
Publicaţia Moscow Times a relatat că ofiţeri ai FSB le-au cerut medicilor care au intrat în contact direct cu victimele să semneze o declaraţie de confidenţialitate. Sursele BBC din Arhanghelsk au confirmat acest fapt.
Prin urmare, în procesul evacuării de pe platforma maritimă de testare, răniţii au intrat în contact cu zeci de persoane din cadrul diferitor servicii, despre a căror stare de sănătate nu se ştie nimic.
În total, aproximativ 90 de persoane au intrat în contact cu “răniţii radioactivi”, au declarat pentru BBC cei doi angajaţi ai spitalului clinic regional din Arhanghelsk. Niciuneia dintre ele nu i s-a spus că răniţii au fost expuşi la radiaţii.
Ministerul rus al Sănătăţii abia după două săptămâni de la accident a declarat că la niciun medic care a îngrijit răniţii de la Arhanghelsk nu s-a înregistrat un nivel de radiaţii peste cel normal.
Agenţia de presă TASS a relatat că între 8 şi 16 august au fost examinaţi 91 de angajaţi ai spitalului regional din Arhanghelsk şi că nu a ieşit la iveală nimic ieşit din comun.
Potrivit unuia dintre interlocutorii BBC, doar 21 din cele 57 de persoane care erau de serviciu în acea zi la spital au fost duse la Moscova pentru examinare. Restul au fost examinaţi la Arhanghelsk, iar însăşi examinarea a fost “superficială, doar pentru a calma oamenii”.
Oficial, Rosatom a anunţat că cinci dintre tehnicienii săi au decedat în explozia survenită în timpul testării unei rachete cu combustibil lichid, alţi trei au fost răniţi. În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării a comunicat despre doi militari morţi în acest accident.
Nivelul de radiaţii în oraşul Severodvinsk a crescut de până la 16 ori la 8 august, după un accident despre care autorităţile ruse au spus ca a implicat un test cu rachetă pe o platformă în mare, a anunţat la 13 august Agenţia meteorologică de stat din Rusia (Rosghidromet).
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri, în cursul vizitei sale în Finlanda, că explozia de la începutul lunii la un sit militar din nordul ţării a avut loc în timpul testării noilor sisteme de arme pe care el le-a descris ca “promiţătoare”. Putin a spus că Moscova nu poate dezvălui totul despre explozie din cauza naturii sale militare, opinând că schimbul de informaţii cu privire la astfel de accidente ar trebui îmbunătăţit.
Sursa: Agerpres
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul