Timpul Liber

Ce se mănâncă, de fapt, de Florii ca să ai noroc tot anul

Ce trebuie să mănânci de Florii ca să ai noroc tot anul

Alimentul care nu ar trebui să lipsească de pe masa credincioșilor de Florii este peștele. De ce se mănâncă pește? Ei bine, se spune că Iisus ar fi cerut să mănânce pește, drept pentru care Biserica ortodoxă dă dezlegare acestui aliment în ziua de Florii. În plus, în popor se spune că cine mănâncă pește de Florii va avea puteri tămăduitoare, se va lecui de orice boală și va avea noroc tot anul.

Floriile, numite și Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului, se sărbătoresc întotdeauna înainte cu o săptămână de Paște, iar una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe, Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.

O altă tradiție specifică zilei de Florii spune că oamenii trebuie să aducă la biserică ramuri de salcie pentru a fi sfințite și puse apoi la icoane. Ramurile ajută la tămăduirea bolilor și aduce belșug în gospodărie, potrivit credinței populare. De ce tocmai salcia? Ei bine, legenda spune că Maica Domnului a vrut să-și vadă Fiul care era răstignit pe cruce, însă o apă mare i s-a ivit în cale. Atunci fecioara s-a rugat ca toate buruienile să o ajute să treacă apa, însă doar salcia a fost cea care s-a întins și a ajutat-o să treaca apa. De atunci ramurile de salcie sunt sfințite de către preoți în ziua de Florii.

De asemenea, în această zi se spune că nu este bine să te speli pe cap, căci vei albi mai devreme și nici să muncești. De exemplu, dacă vei planta pomi aceștia vor înflori, însă nu vor rodi. Altă superstiție spune că cei care se vor împărtăși de Florii li se va îndeplini orice dorință.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *