Carte

Ce spune Biblia despre tălmăcirea viselor?

Visele nu lasă indiferenţi pe oameni
Aceasta este o realitate dovedită şi de mesajul pe care l-am primit. Oamenii devin alarmaţi de ceea ce visează şi doresc să ştie ce vor să însemne acestea vise. Astfel, au apărut dicţionare de vise, cărţi tipărite şi publicaţii on-line, forumuri, unde oamenii încearcă să dea interpretare viselor. Fapt este că visele nu lasă indiferent pe nimeni. Biblia ne relatează în capitolul 2 al cărţii proorocului Daniel, că împăratul Babilonului Nebucadneţar, a visat într-o noapte un vis, l-a uitat dar s-a trezit foarte tulburat şi a cerut tuturor înţelepţilor lui să-i spună visul şi tălmăcirea. Din moment ce ei nu erau în stare să facă aceasta, el a fost gata să-i omoare pe toţi până la unul. Domnul a avut milă de ei prin faptul că i-a descoperit visul împăratului şi tălmăcirea prin proorocul Daniel. Pentru mai multe detalii citiţi cartea Daniel unde cuvântul „vis” este unul cheie.

Îngrijorările produc vise
Aşa a spus Dumnezeu prin înţeleptul Solomon în cartea Ecleziastului (ecleziast înseamnă predicator):

Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe. Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. (Ecleziastul 5:2-3)
Având în vedere că grijile noastre zilnice dau naştere la vise, să nu ne grăbim totdeauna să căutăm interpretarea lor.

Majoritatea viselor nu fac sens
Iată ce a mai spus Dumnezeu prin înţeleptul Solomon:

Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu. (Ecleziastul 5:7)
Nu căuta la fiecare vis să găseşti o interpretare, o avertizare sau mai ştiu ce.

Visele sunt produsul dorinţelor

În cartea proorocului Isaia este scris:
După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului. (Isaia 29:8)
Unii oameni au văzut soluţiile la problemele în care se aflau, tocmai în vis. Când eram la şcoală, profesoara de chimie ne-a povestit că Mendeleiev, a descoperit tabelul său renumit în vis, dar după multe şi îndelungate cercetări şi căutări a unei legităţi în ce priveşte sistematizarea elementelor chimice.

Dumnezeu ne avertizează în vis

În Evanghelia după Matei este scris că îngerul Domnului a avertizat cu privire la mai multe lucruri şi de mai multe ori pe Iosif, soţul Mariei, mama lui Isus. Când a aflat că Maria era însărcinată şi se gândea să o lase pe ascuns ca să n-o facă de ruşine, îngerul i-a vorbit în vis şi i-a spus că copilul care era Domnul Isus a fost conceput de la Duhul Sfânt. Apoi îngerul i-a spus lui Iosif să fugă în Egipt, apoi să se întoarcă din Egipt. Îngerul le-a vorbit magilor după ce au văzut pruncul să se întoarcă pe un alt drum şi să nu mai meargă pe la Irod. Iar în noaptea înainte ca să fie adus Domnul Isus la judecata lui Pilat, Dumnezeu a avertizat-o pe nevasta acestuia, pentru că Biblia scrie astfel:

Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” (Matei 27:19). Cunosc şi eu oameni care au fost avertizaţi sau înştiinţaţi de Dumnezeu în vis cu privire la anumite lucruri care ţineau de mântuirea lor. Astfel, am avut odată un grup de studenţi dintr-o ţară arabă, care mi-au spus cum tot satul lor, unde locuiau doar musulmani, au văzut într-o noapte acelaşi vis şi anume, un înger le-a vorbit şi le-a spus să cheme pe un om din satul vecin care le va spune o veste importantă, iar ei vor trebui să facă ce li se va spune. Omul respectiv era un creştin care a venit şi le-a spus Evanghelia. Aşa au crezut toţi în Domnul Isus şi au căpătat iertarea de păcate şi darul vieţii veşnice. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *