Femeia

Ceai, poliţie şi paparazzi

În numărul trecut, am scris despre cea care a dispărut subit, după ce i-am acordat toată atenţia mea. Tot despre ea am scris şi în urmă cu două numere, când am fost nevoit să-mi ajut o prietenă foarte dragă, care zăcea la pat, lăsând mândra singură un sfert de oră, lucru care a enervat-o la culme. Ei bine, s-a întors!

După două săptămâni, în care nu am ştiut nimic de ea, am fost invitat prin mesaj la un ceai pentru a discuta despre viitorul nostru, acela incert şi aruncat într-un colţ al minţii mele de bărbat sătul de fiţe. Ne-am întâlnit la o ceainărie superbă, ea întârziind douăzeci de minute, aşa cum şi prognozasem. A sosit, ne-am pupat formal pe obraji şi ne-am aşezat. Eu, într-o poziţie normală, deschisă la dialog, ea cu mâinile în sân, picior peste picior şi cu o sprânceană ridicată „Spune!”. Am înghiţit excesul de salivă ca pe un bolovan şi am realizat că va fi o seară de neuitat. Cert este că, spre finalul ce a venit subit, a atins problema spinoasă a prietenei mele, pentru care am lăsat-o singură un sfert de oră. Încruntată, scuipând venin, ţipând în şoaptă şi lovind masa cu arătătorul, a conturat perfect cuvintele care mi-au lovit timpanul precum un ciocan pneumatic o rochie de mătase „Mă #^* pe prietena ta, nu mă interesează de când vă cunoaşteţi!”. Uimit, am scos bani pentru consumaţia mea, i-am plasat pe masă, am privit-o în ochii miraţi şi am plecat. Discuţia a durat cincisprezece minute. Eu am vorbit cel mult trei.

După aproximativ o oră, când credeam că ceea ce a fost de menţionat s-a spus şi că Universul nu va mai permite o întâlnire între particule atât de diferite, m-am trezit cu bătăi în uşa casei. Prin vizor văd aceeaşi sprânceană ridicată, acum furioasă că a trebuit să îndure umilinţa de a fi părăsită în public. Am deschis uşa, după ce am râs de m-am ţinut de abdomen, şi, cu o privire gravă, am întâmpinat-o. A vrut să intre, dar i-am interzis. A împins uşa, dar m-am împotrivit. S-a luptat să pătrundă în casa mea ca să vorbim şi a cedat numai după ce i-am subliniat că este o proprietate privată şi că secţia de poliţie este foarte aproape. Presa mondenă ar fi venit mult mai repede decât oamenii legii, având în vedere că este sora unei vedete tv vânate de paparazzi.

Satisfacţia, la finalul zilei, a fost una pe măsură.

www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *