Cel mai mare român

publicat în Bună Dimineața pe 7 Mai 2012, 11:58

În perioada aceasta a lunii mai, Moldova e înfăşurată în „gheorghievskaia lenta”.

Mă deranjează Liga tineretului rus care a întins o panglică imensă, cât clădirea Guvernului. Mă deranjează şi cei care îşi agaţă acest simbol la maşini, rucsacuri, cărucioare etc. Şi pe care, deşi sunt vorbitori de limba română, îi doare în cot de semnificaţia, simbolistica şi originea panglicii „gheorghievskaia”. Apropo, dacă tot veni vorba de Liga tineretului rus, se zice că este finanţată de la Moscova. Dar cel mai mult mă deranjează faptul că, în aceste zile, Moldova arată ca un sat fără câini şi mă întreb: dar ce întreprinde statul nostru matern şi patern pentru a-şi apăra cetăţenii de propaganda unui stat străin?

Cum răspund românii basarabeni la această invazie a simbolurilor ruse şi ce acţiuni vor întreprinde rămâne de văzut. S-ar putea ca acţiunile pe care le vom întreprinde să aibă un ecou mai mic, s-ar putea să cheltuim bani mai puţini în scopul contracţiunilor. Nu ne vin de nicăieri bani pentru asta. De un singur lucru putem fi siguri: de lumina soarelui. Pentru că cel mai naţionalist dintre noi este astăzi Soarele, şi ar trebui să-i mulţumim - panglicile negru-oranj vor fi arse şi urâţite de lumina lui în foarte scurt timp.