Actualitate

Cele mai periculoase alimente pentru gastrită. Cum stingem arsurile la stomac şi ce semnale dă organismul

Specialiştii spun că la baza producerii gastritei se află o mulţime de factori, însă cei mai frecvenţi sunt: consumul excesiv de alcool, utilizarea prelungită a medicamentelor antiinflamatoare, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul, infecţii cu bacterii(Helicobacter Pylori sau candida), stresul şi tensiunea psihică, tulburările de somn, dar şi consumul în exces de alimente picante şi unele alimente nesănătoase.

“Şi obiceiurile de a mânca între mese, aşa-zisul “ronţăit”, mâncatul pe “fugă, dar şi produsele care conţin cofeină stimulează creşterea secreţiei acide în stomac, irită zonele inflamate şi sporesc nivelul hormonilor de stres. Cel mai frecvent simptom întâlnit la cei care suferă de gastrită este durerea abdominală. Alte semne sunt indigestia, balonarea, greaţa, vărsăturile sau o senzaţie de arsură la nivelul stomacului.

Sânge în vărsături sau scaune negre pot fi semne de sângerare la nivelul stomacului, iar aceasta indică faptul că este posibil ca gastrita să se fi agravat şi să avem de-a face cu un ulcer. Indiferent de simptome, este foarte important să mergem la un specialist care să stabilească dacă este vorba de gastrită sau de ulcer”, explică dr. Daniela Stan. Regimul alimentar este esenţial în tratarea gastritei. “Există, aşadar, unele alimente pe care trebuie să le consumăm cu prudenţă, dar şi alimente de care să ne ferim complet”, spune specialistul.

Ce trebuie să consumăm cu prudenţă:

În general, în cazul gastritei, este indicat să evităm sau să consumăm cu prudenţă toate alimentele care au un gust puternic, fie el dulce, picant sau amar. Cel mai bine este să consumăm alimente cu gust blând, echilibrat: – Crudităţile (salate, ridichi, legumele crude) se vor consuma în funcţie de toleranţă; dacă o anumită legumă sau un anumit fruct observăm că ne creează aciditate, vom caută să îl evităm. – Leguminoasele – fasole, năut, linte – este bine să fie, pe cât posibil, evitate. – Băuturile reci, cu gheaţă sau prea fierbinţi.

Ce trebuie să eliminăm din alimentaţie:

– Alcoolul; – Zahărul şi dulciurile (îngheţată, ciocolată, dulceaţă, bomboane etc.)
– Tutunul;
– Alimentele care conţin aditivi alimentari sintetici (E-uri);
– Condimentele picante care irită mucoasa stomacului: piper, ghimbir, chilli, cury;
– Băuturile carbogazoase, cu un ph foarte acid şi cu un efect foarte dăunător asupra stomacului;
– Oţetul, ciorbele sau supele din carne, prăjelile, grăsimile, pâinea prăjită, pâinea sau aluaturile calde (abia scoase din cuptor).

Alimente tolerate:

Sucurile alcaline reduc aciditatea şi sunt un veritabil pansament gastric: s ucul de varză, cartof, morcov, sfecla roşie, castravete, urzică reduc aciditatea din organism, alcalinizându-l. Şi sucurile din frunze verzi ajută la regenerarea mucoasei gastrice: sucul din tulpini de orz verde, din frunze de ţelină, pătrunjel. Clorofila are efect calmant, antiinflamator şi ajută la regenerarea mucoasei gastrice.
Alimentele “răcoroase” calmează durerile de stomac şi reduc senzaţia de căldură: laptele, iaurtul, smântâna.
Condimentele “răcoroase" sunt: menta, feniculul, coriandrul, chimenul.

"De asemenea, este indicat să întroducem în alimentaţie leuştean, mărar, tarhon, pătrunjel , cimbrişor, varza cruda, ţelină, morcov, caise uscate, cereale încolţite sau germinate, coacăze, castane. Cei care suferă de gastrită pot consuma, de asemenea, ciorbe, supe din legume, legume la cuptor sau fierte, cereale cât mai multe, lapte, iaurt, compoturi", spune medicul care recomandă consult de specialitate atunci când apar probleme la stomac.

Sursa: Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *