Privit sub unghi teoretico-practic, studiul poate servi drept îndrumar competent în domeniu, inclusiv în domeniul romanului „rural”… Majoritatea romanelor investigate de cercetător, având şi unele aspecte apreciate în epocă, se prezintă în viziunea lui ca nişte încercări palide şi aproape zadarnice de a „crea” romanul nostru postbelic. Concluzia cercetătorului este argumentată prin obiecţii concrete şi nu admite compromisul: „E de ajuns să citeşti Ultimul zăplaz sau Răcoarea Brazdelor, Se întorc rândunelele sau Cântecul îşi face cale ş.a. pentru a nimeri într-un mediu euforic, necunoscut de omenire de la Adam încoace. Toată lumea se bucură, râde sau zburdă, iar dacă unele greutăţi încreţesc temporar frunţile personajelor, ele dispar tot atât de repede ca şi ceaţa dimineţii într-o zi de iulie în Moldova” (p. 192). …Autorii romanelor „rurale” rezistente nu sunt menajaţi, neajunsuri grave fiind constatate şi la Ion Druţă, şi la Vasile Vasilache, şi la ceilalţi autori. Vasile Coroban n-ar fi fost criticul pe care l-am ştiut cu toţii, dacă şi-ar fi permis o privire îngustă, unilaterală şi superficială asupra operelor luate în discuţie…
(Ion Ciocanu, „Romanul „rural" postbelic în viziunea lui Vasile Coroban”, „Limba Română”, nr. 6-12, 2000, p. 120-124).
56. Ipsa olera olla legit
Serafim Saka: Am observat, că faţă de anumiţi autori Vă place să Vă puneţi în postură de istoric literar, în timp ce faţă de alţii ţineţi să rămâneţi acelaşi înflăcărat, combativ, angajat, caustic şi uneori deloc dezinteresat critic la zi. Cum explicaţi fenomenul?
Vasile Coroban: Sunt caustic şi aspru atunci când dau peste vulgarităţi. Despre unele cărţi aş vrea să scriu chiar pamflete.
S.S.: Despre care unele?
V.C.: Păi, există proză, poezie, literatură critică, care se pretează la pamflet. Mai ales cărţile care au un limbaj de două-trei sute de cuvinte, pe care autorul le trişează la nesfârşit. Idei pot veni oricui, dar nu fiecare reuşeşte să le exprime în limbajul artei. La noi reportajul ţine uneori locul literaturii. Nu zic, literatura mondială cunoaşte şi reportaje geniale, cum ar fi „Scrisori din Casa Morţilor", dar reportaje de acestea mai rar. Avem şi cărţi scrise cu propoziţiuni din subiect şi predicat. Nicio inversie, nicio figură de stil. Niciun stil. Asta e o straşnică derogare de la real, de la viaţă. Nici viaţa nu-i aşa, cu atât mai mult literatura. La noi stilul
elevat, fals elevat, domină până şi în reportajele despre cele mai simple subiecte. La noi până şi schiţele şi reportajele se scriu, dar mai ales se citesc pompos, de parcă ar fi „Antigona” sau „Fedra”. Zău!
S.S.: Cea mai mare speranţă de rămânere în literatură aţi pus-o, până una-alta, pe umerii lui Ion Bolduma. Aşa cel puţin reieşea dintr-un elogios articol scris despre acest poet. Oare, într-adevăr, faza Bolduma ar putea să pretindă a fi nivel al
literaturii noastre?
V.C.: Nu, Doamne fereşte! La Bolduma poţi alege strofe de veritabilă poezie. Bolduma e uneori spontan. Deşi când e vorba de gramatică, Bolduma nu se află „en pays de connaissance”.
S.S.: Traduceţi,Vă rog, ca să nu creadă că iar îl lăudaţi.
V.C.: „Mutatis mutandis. Ipsa olera olla legit” (Toată oala cu legumele ei).
(După Serafim Saka, „Aici şi acum”, Editura „Lumina”, 1976, p. 155-156; 159-160).
Rubrică îngrijită de Vladimir Beşleagă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
