Pe la doi-trei anişori începe distracţia: „De ce?” e întrebarea care cere insistent explicaţii de zeci de ori pe zi. Chiar dacă par enervante, „de ce-urile” sunt grozave: n-ai de unde să ştii ce-l interesează pe un prichindel, pentru că amintirile personale din acea perioadă îndepărtată sunt extrem de vagi. „De ce-urile” stabilesc un contact excelent cu copilul și declanșează un dialog pe care un adult îl gestionează mai ușor din poziția de intervievat. „De ce-urile” pot exprima nevoia de atenție a celui mic, atenție pe care de multe ori în ritmul alert al unei zile aglomerate uităm să i-o acordăm. „De ce-urile” limpezesc, pentru ca imediat să stârnească alte întrebări. „De ce-urile” sunt dovada încrederii celor mici în noi: ia gândiţi-vă! Este onorant să fii o sursă de inspiraţie, să devii eroul, pentru că tu ai un răspuns la toate întrebările. Este absolut emoţionant ca la finalul unei zile cu nenumărate semne încârligate de întrebare, o fetiţă mică cu ochii mari şi rotunzi să fie atât de uimită de toate explicaţiile tale, încât să-ţi adreseze cea mai poetică interogaţie: „Mamă, cine a inventat răspunsurile?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
