Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 16:35
Abonamente

Istorie 30 August 2017, ora 05:31

Cine erau scapeţii sau scopiţii, populaţia de origine rusă stabilită în România. Supremul lor gest de credinţă era să-şi taie organele sexuale

Marime Font

Intraţi pe teritoriul României după 1820, ei s-au înmulţit rapid (cu toate că se castrau după ce li se năşteau doi copii), iar potrivit recensământului oficial din 1871 ajunseseră la peste 16.000. Au dispărut după 1947, fiind „absorbiţi” de populaţia de origine lipovenească. Ultima mărturie despre ritualul scapeţilor datează de la 1957, când trei bărbaţi au ajuns la închisoare pentru mutilarea unui membru al sectei din Măcin, scrie adevarul.ro

Puţină lume ştie, însă, că acum o sută şi ceva de ani termenul de muscal nu avea doar sensul actual (acela de „rus”), ci era ascociat cu cel puţin două alte sensuri. Primul şi cel mai cunoscut era cel de birjar (în ruseşte „moskal” înseamnă chiar birjă), mai ales  că prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a prima jumătate a secolului al XX-lea mai toate oraşele mari din România se bazau pe trăsurile muscalilor.



În fine, cel mai puţin cunoscut sens al cuvântului „muscal” este legat de descrierea unei populaţii bizare, emigrată în spaţiul românesc din Rusia, cam pe la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a unei prigoane religioase pornită împotriva lor.

Mai erau cunoscuţi şi sub numele de „scapeţi” sau de „scopiţi”, iar alăturarea lor de cuvântul „muscal” are explicaţii solide. În primul rând erau de origine rusă, iar în al doilea rând cei mai mulţi dintre ei îşi câştigau traiul ca birjari în marile oraşe.

Despre scapeţi există numeroase izvoare literare. Unele sunt mai credibile, altele nu prea. De aceea, vom porni demersul nostru de la o lucrare de referinţă, care nu poate fi bănuită de „literaturizare”.

Vorbim aici despre volumul „Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos”, realizat la solicitarea şi cu finanţarea Bisericii Ortodoxe Române, de către diaconul Anghel Constatinescu, în anul 1906, adică acum 110 ani. Lucrarea amintită, care este o adevărată enciclopedie a judeţelor Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, a fost reeditată în 2014, în condiţii grafice de excepţie, de către Arhiepiscopia Dunării de Jos, la iniţiativa IPS Casian Crăciun.

Dincolo de analiza societăţii din perspectiva bisericii, cartea amintită conţine detalii impresionante despre economia zonei, despre starea infrastructurii şi, nu în ultimul rând, conţine analize demografice foarte bine structurate. Iar în ceea ce priveşte celelalte culte prezente pe raza celor patru judeţe amintite, Anghel Constantinescu surprinde prin echilibrul cu care prezintă lucrurile, căci lipseşte orice fel de partizanat, totul fiind înfăţişat firesc, simplu, didactic.

„Scapeţii sau castraţii sunt veniţi în ţara noastră cam pe la anul 1820. Ei se numesc între dânşii porumbei albi spre a arăta că sunt inocenţi, pentru care şi convieţuiesc într-un fel de comunitate de mai mulţi bărbaţi şi femei la un loc, denumindu-se fraţi şi surori. Caracteristica vieţii lor este abstinenţa sexuală prin castrarea şi a bărbaţilor, şi a femeilor” scrie 
Anghel Constantinescu - Monografia Arhiepiscopiei Dunării de Jos,1909.

„Ei mărturisesc, între altele, că Hristos s-a întrupat în persoana unui muscal, anume Selivanoff, care a întemeiat religia scapeţilor, şi au nădejedea că acest Selivanoff va mai veni pe pământ când va mântui lumea”, continuă lucrarea amintită.

O mărturie impresionantă despre muscali şi scapeţi ne parvine şi prin intermediul unei surse mai puţin aşteptate. Este vorba despre canadianca de origine engleză (!) Ethel Greening.

Născută la 19 iunie 1880 în oraşul Hamilton din provincia canadiană Ontario, Ethel Greening a fost primul dintre cei cinci copii ai soţilor Thomas Benjamin Greening şi Jane Sharp, imigranţi englezi stabiliţi în colonia britanică de peste Atlantic.

În 1908 îl cunoaşte pe Vasile Pantazzi, căpitan al portului Galaţi, care avea să-i fie soţ şi datorită căruia avea să ajungă în România. Nunta celor doi are loc în 1909, iar familia Pantazzi rămâne în portul de la Dunăre vreme de şapte ani, o perioadă luminoasă, pe care Ethel o zugrăveşte în jurnal în cele mai vii culori.

Din primăvara anului 1916, Ethel se mută împreună cu familia la Bucureşti, unde Vasile Pantazzi, acum cu rang de comandor, ocupă postul de director al Direcţiei II Marină. În anii Primului Război Mondial, familia Pantazzi ajunge în refugiu la Iaşi, iar apoi la Odessa.

În acest timp, Ethel notează cu hărnicie în jurnal impresii zilnice despre soarta României, mersul războiului, noua putere instaurată în Rusia după revoluţia din 1917, are întâlniri providenţiale, ca de pildă aceea cu colonelul Joseph Boyle, împreună cu care pune la cale salvarea comandorului şi a unui echipaj întreg din mâinile bolşevicilor.

Ei bine, în acest jurnal (care este publicat în 1921, la Paris, sub titlul „Roumania în light and shadow”) regăsim ample pasaje despre amintita sectă.

„Vizitiii ruşi sunt printre figurile cele mai izbitoare în Galaţi. Ei sunt îmbrăcaţi în haine de catifea albastră, foarte lungi cu care se acopera pâna la glezna şi cu cămăşi dintr-un satin roz, sau albastru deschis care se închid în spate.Straiele mai ales în zilele de sărbătoare sunt fixate cu rânduri duble de nasturi de argint, cusuţi în diagonală de la umăr până în talie. Părul lor de culoare galben-pai are o tăietură olandeză, arătându-le feţele de o culoare copilărească, proaspătă, pe care nu se vede nici-o expresie, în afara de riduri. Pe cap poartă şepci cu cozoroc”, scrie Ethel Greening Pantazzi.

„Toţi aceşti surugii sunt membri ai unei secte religioase mici: „Shopki”. Exmatriculaţi din Rusia pe seama convingerilor şi practicilor lor ciudate, aceştia s-au stabilit aici şi la Bucureşti şi sunt angajaţi exclusiv în afaceri de creştere, reproducere si vânzare de cai, precum şi la conducerea trăsurilor. Par oameni amabili, blânzi care-şi iau de la patronii lor câştigul şi care sunt lipsiţi de impertinenţă. Cetăţenii oraşului, chiar dacă unii sunt bogaţi, sunt mai bucuroşi să închirieze aceste vagoane elegante cu tot cu vizitiu, decât să-şi menţină mijloace de transport proprii, le este mult mai convenabil”.

Ethel Greening Pantazzi - „Roumania în light and shadow”

Analizele mai recente cu privire la fenomen, îl consideră pe Selivanoff, întemeietorul sectei scapeţilor, ca fiind un nebun sadea, bun de legat şi de dus la balamuc. El n-a făcut altceva decât să reia unele argumente mistice de pe vremea ţarului Petru cel Mare, care circulau prin popor.

Perioada era propice pentru a tulbura spiritele în Rusia feudală, iar Selivanoff se credea atât Mesia, cât şi nepot al Marelui Petru. Iar dacă mesianismul lui putea fi trecut cu vederea, arogarea de sânge domnesc n-a fost tocmai pe placul stăpânirii, aşa că a fost deportat în Siberia de către împărăteasa Ecaterina a II-a.

În perioada deportării a propăvăduit doctrina sa într-un adevărat delir mistic, afirmând la întrunirile sectei că este ţar al Rusiei, motive pentru care este rechemat la Petersburg de ţarul Pavel I, curios sa-l cunoască.

Cazat împărăteşte şi curtat de nobilimea rusă, individul va ajunge să-l strige pe ţar pe numele mic, afirmând că îi este tată, motive pentru care va ajunge la balamuc. Îl va scoate de acolo alt ţar, Alexandru al II-lea, pentru o scurta durată, până ce va fi şi el apelat cu „nepoate”. Va intra de data asta mai mult timp la balamuc, cu treceri prin Siberia şi la diverse mânăstiri şi va muri în 1832, la venerabila vârstă de 112 ani, după ce trăise sub zece ţari.

Un astfel de profet sărit de pe fix al scopiţilor a vieţuit, după câte scrie Anghel Constantinescu (în Monografia Arhiepiscopiei Dunării de Jos – 1909), şi în apropiere de oraşul Galaţi.

„Pe la jumătatea veacului al XIX-lea, apare printre lipovenii din Galaţi un oarecare Teodosiev, care, stăpânit de un misticism excesiv, a ajuns până la nebunie: învârtindu-se în jurul său, lovindu-se cu capul de pereţi, pronunţând fraze biblice, jeluindu-se contra răutăţilor omeneşti”, scrie autorul.

„În ziua de 2 iunie a anului 1927, acest Teodosiev s-a retras pe un deal din apropierea Galaţilor, numit de dânsul Muntele Sion şi unde, prin actele misticismului său, a atras veneraţia lipovenilor din Galaţi, care, considerând actele nebuniei lui ca un dar ceresc, îl vizitau cete, cete. De pe acest deal, el s-a proclamat mântuitor al scapeţilor. Cu prilejul acestor zgomotoase manifestaţii a trebuit să intervină până şi forţa publică a poliţiei din Galaţi, care a curmat totul. Teodosiev a trebuit să plece în Rusia, unde, din cauza propagandei sale, a fost prins şi trimis în Siberia”.

Anghel Constantinescu - Monografia Arhiepiscopiei Dunării de Jos,1909

Considerând păcatul împreunării dintre Adam şi Eva ca fiind principala cauza a nenorocirilor oamenilor, scapeţii promovează extirparea testicolelor la bărbaţi şi a sânilor la femei, în vederea abţinerii de la sex („păcatul cărnii”).

De obicei mutilarea se executa după naşterea primului copil de sex masculin. Din cauza amplorii pe care a luat-o secta în Rusia ţaristă, unde ajunsese să numere peste 10.000 de adepţi, la care se adăugau şi celelalte aspecte misterioase ale vieţii acestor oameni (întrunirile secrete nocturne, faptul ca nu aveau cimitire şi nu se ştia ce fac cu morţii lor, sau mutilările din timpul delirelor mistice, adesea făcute cu toporul, secera, cuţite etc), autorităţile ruseşti au declanşat o prigoana asupra lor, deportându-i în masă în Siberia.

Din aceste considerente mulţi scopiţi au emigrat în România, în special în oraşele moldovene: Iaşi, Galaţi, dar şi în Dobrogea, amestecându-se adesea cu lipovenii, cu care erau uneori şi confundaţi. Însă, deşi aveau origine comună, lipovenii nu i-au acceptat cu totul pe scapeţi, din cauza practicilor religioase ciudate, aceştia fiind nevoiţi să trăiască la marginea comunităţilor confraţilor lor. Aşa s-a întâmplat la Cetăţuia, la Ulucea (un cătun situat lângă Isaccea) şi în alte locuri din judeţul Tulcea.

Alte grupuri de scapeţi s-au stabilit în câteva mari oraşe (Bucureşti, Galaţi, Iaşi), unde practicau meseria de muscal (termen care înseamnă locuitor din zona Moscovei, dar şi birjar). Recensământul din 1861 a arătat că în România erau 8375 scapeţi, bărbaţi şi femei, iar în 1871 numărul lor s-a ridicat la 16.098.

Muscali în Bucureşti, al 1938. FOTO John Philipps (Life)

Colonii de scapeţi au fost la 2 Mai în judeţul Constanţa, dar şi în numeroase sate dobrogene. În munţii Măcinului există Valea Fagilor, unde a existat un sălaş de scapeţi la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Chiar şi despre Biserica din Nifon se spune ca ar fi fost ridicată de scapeţi, în 1911.

Doctrina scapeţilor pleacă de la câteva versete din Evanghelia după Luca, în care Iisus spune: „Aţi auzit că s-a zis: să nu săvârşeşti adulter! Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o dorească, a şi săvârşit un adulter în inima lui. Iar dacă ochiul tău drept te duce la păcat, smulge-l şi aruncă-l de la tine; căci îţi este de folos să piară unul din mădularele tale, dar să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Şi dacă mâna ta dreaptă te duce la păcat, taie-o şi arunc-o de la tine; căci îţi este de folos să piară unul din mădularele tale, dar să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă”.

Pornind de la acest text al Bibliei, scapeţii considerau că bărbaţilor şi femeilor trebuie să le fie extirpate organele genitale. Regula era ca bărbaţii să fie castraţi după ce familia avea doi copii, dar erau grupuri de extremişti, care făceau acest lucru încă din adolescenţă, iar apoi adoptau copii.

Operaţia era făcută de către bătrânele grupului, dar erau şi momente de „nebunie mistică” în care bărbaţii se automutilau. Hemoragia era oprită cu fierul încins şi pacientului i se monta un mic tub din zinc sau plumb pentru ca urina să nu irite rana.

Istoricul religiilor Ioan Petru Culianu consideră că scapeţii se trag dintr-o altă sectă din Rusia, numită Khlysty. Aceştia se abţineau de la carne, alcool şi tutun, posteau, se rugau şi îndeplineau penitenţe severe.

Se credea despre ei că practicau infanticidul, canibalismul şi că ar fi îndeplinit o liturghie Neagră pe trupul gol al unei femei al cărei copil a fost sacrificat, femeie numită Bogorodiţa. Toate acestea fac parte dintr-un stereotip al discreditării, este deci foarte probabil că nu fie adevărate. Pe de altă parte, Culianu susţine că există dovezi pentru o altă practică, în timpul căreia sectanţii stingeau lumina şi, după dansuri extenuante, întreţineau relaţii sexuale în promiscuitate).

„Se spunea că, într-una dintre ceremoniile lor, sânul stâng al unei unei fete de 15 sau 16 ani era extirpat într-o baie fierbinte după care întreaga asistenţă se cumineca (se împărtăşea - n.red) mâncând carne crudă tăiată în bucăţi mici”.

Ioan Petru Culianu, istoric

Chiar dacă această istorisire pare a fi inventată de detractorii lor, practici pline de cruzime făceau fără îndoială parte din ritualurile scopiţilor. Femeilor li se tăiau uneori părţi din organele genitale externe şi chiar unul sau ambii sâni.

Cât despre bărbaţi, castrarea avea loc în cinci trepte numite „peceţi”: în primul stadiu, erau îndepărtate testiculele; în al doilea, penisul; în al treilea, o parte din muşchii pectorali. Urmau înfierări în formă de cruce pe umeri, abdomen şi picioare. Astfel se putea deveni un „înger cu cinci aripi”. (...).

Naivii scopiţi sunt reprezentanţi ai unei viziuni despre lume în care spiritul se opune cu putere cărnii, astfel încât spiritul poate fi atins numai prin dispreţul şi mortificarea cărnii”.

Cu timpul, în faţa persecuţiilor, dar şi a modernizării societăţii, tradiţiile scapeţilor au început să dispară. Ultima mărturie despre ritualul de castrare provine dintr-un dosar… penal din anul 1957, când trei persoane din localitatea tulceană Măcin au fost condamnate la ani grei de ocnă după ce au mutilat un membru al sectei tăindu-I organele genitale.

adevarul.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md