Sunt şi eu întristat de „reticenţa unei părţi a presei de la Chişinău faţă de această iniţiativă”. „Nu mi-o explic, mărturiseşte autorul, este păcat că apelul din finalul Declaraţiei nu a fost suficient ascultat”. Eu însă mi-o explic. Am urmărit atent reacţiile presei la respectiva iniţiativă şi am constatat ceea ce era de aşteptat: unele publicaţii au atacat virulent „Iniţiativa…”, de pe poziţiile ideologiei imperiale ruseşti, altele au tăcut solidare cu acestea. Cândva credeam că lipsa de solidaritate în presa şi în politica de la Chişinău (în probleme fundamentale de interes naţional) este a manifestare a proverbialei „rânze moldoveneşti”. Acum nu cred că întotdeauna e chiar aşa – mă tem că la mijloc nu e numai „rânza”, dar ceva mai grav. Atât, deocamdată.
Sunt de acord cu profesorul Dungaciu: … nu e timpul pierdut. Dovadă sutele de adeziuni ale oamenilor simpli, indiferent pe care continent i-a mânat destinul. Sper că exemplul lor va fi urmat şi de intelectualii noştri de la Chişinău, precum şi de uniunile de creaţie, instituţiile universitare ş.a.m.d. care, prin definiţie şi …buget, trebuie să lucreze pentru luminarea acestui popor…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
