Social

Cioclea refuză să se prezinte la poliţie

Un oarecare Petru Cârlig din Anenii Noi spune că, la 14 februarie 2012, s-a pornit la Chişinău cu 7700 de lei în buzunar şi cu speranţa că-l va întâlni cumva pe Eugen Cioclea. Recunoaşte tot el că nu l-a găsit… Totuşi, din cauza acestei banale întâmplări, poliţia din raion s-a legat de poet şi îl avertizează că va fi adus cu forţa la Comisariat, dacă nu se va prezenta benevol. Supranumit „cel mai trist poet din Europa”, Cioclea crede că toţi şi-au ieşit din minţi…

La finele lui februarie, veşnic flămând şi sărac, Cioclea a leşinat în preajma casei sale. A ajuns la Salvare, unde, pe 6 martie, a fost sunat de Cârlig… Acesta îl invita la Anenii Noi, ca să mănânce „şaşlâci”. Nedumerit, Cioclea a refuzat invitaţia. „N-am treabă cu ăsta. Am vorbit cu el o singură dată, demult, când mă întreba cum să-şi editeze o carte”, spune poetul. Iar pe 7 martie, când s-a întors acasă, Cioclea s-a trezit cu o citaţie de la Comisariatul de poliţie Anenii Noi. Anchetatorul Vladimir Osipov îl invita în aceeaşi zi la audieri, avertizându-l că, de altfel, va fi ridicat cu forţa. „Eu îs bolnav, nu ştiu ce vor de la mine. Am căzut lângă casă, pot să cad şi pe drum la Anenii Noi. Dacă n-au altă treabă, să vină şi să mă aresteze”, punctează Cioclea.

„Asta n-are nică legătură cu asta…”

Deşi el l-a băgat pe poet în belea, Petru Cârlig consideră că aducerea forţată a lui Cioclea la poliţie ar fi nelegitimă. El lămureşte că, pe 14 februarie, revenind de la Chişinău, a intrat într-un local din Anenii Noi, unde i-au fost furaţi 7700 lei, cu care intenţiona să-şi publice o carte. Acesta îi recomandă lui Cioclea să se prezinte benevol la poliţie şi să confirme că el deţinea în ziua cu pricina banii respectivi, despre care, de fapt, poetul nu are habar… „Am depus o cerere că am fost maltratat sau nu maltratat într-un bar din Anenii Noi şi mi s-au furat nişte bani. Mi-a dat Dumnezeu un dar să scriu poezii şi odată, demult, am dat întâmplător de Cioclea la Uniunea Scriitorilor (US). El mi-a spus că aş putea introduce o sumă într-o poligrafie ca să-mi editez cartea. Şi acum am luat banii şi m-am dus la Chişinău, gândindu-mă că poate cumva l-oi găsi. La US erau numai nişte oameni afară şi m-am întors la Anenii Noi. Aici, pe la ora 19.00, discutam într-un bar cu o persoană de genul masculin şi cu una de genul feminin. Atunci un păgân, parcă era bolnav, cu ochii holbaţi, s-a aninat de mine, că de ce mă anin de persoana de genul feminin. Mi-a luat banii. Eu nu i-am făcut nimic rău lui Cioclea şi asta n-are nică legătură cu asta”, caută să explice Cârlig.

„Dacă va trebui, va fi adus forţat”

Potrivit anchetatorului Osipov, poetul nu este nici măcar bănuit pe dosar, însă legea îl obligă să se prezinte la poliţie. „Am pornit un material pe faptul că unei persoane i-a fost sustrasă o sumă de bani. Persoana spune că în acea zi fusese la Chişinău, unde l-a căutat pe Cioclea, care urma să-l ajute cu sfaturi pentru a transmite aceşti bani pentru editarea unei cărţi. Cioclea va fi audiat ca martor, ca să stabilim dacă se cunoaşte cu acea persoană şi dacă au convenit despre transmiterea banilor. Înţeleg că e în vârstă, dar legea îl obligă să se prezinte. Dacă va trebui, va fi adus forţat”, a menţionat poliţistul. În replică, Cioclea se arată perplex: „Cu aşa fiţuici erau chemaţi oamenii la miliţia sovietică. Nu-s vinovat şi ei vor să mă ia pe sus. Să-i ia dracul pe toţi zăpăciţii – lumea îşi iese din minţi!”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *