Ultima oră

Comentator politic: Gestul lui Năstase poate adânci fragmentarea electoratului proeuropean

El a subliniat, în cadrul emisiunii Ora de vârf de la Radio Chișinău, că alegerile din cele mai importante orașe din Republica Moldova, Chișinău și Bălți, reprezintă un test înainte alegerilor parlamentare din toamnă.

„Platforma DA se resimte după acel gest benefic pe care l-a făcut A. Năstase în favoarea Maiei Sandu, care a devenit candidat unic al forțelor proeuropene, în alegerile prezidențiale din 2016. Cel puțin asta este optica conducerii Platformei, că din această cauză formațiunea a căzut în sondaje. Însă, acest gest unilateral al lui Andrei Năstase, privit ca pe o șansă de a realiza un reviriment politic, poate adânci fragmentarea electoratului proeuropean și înăspri relațiile dintre cei doi parteneri politici, care au mers până acum împreună. Și acum vedem că ei comunică prin intermediul presei și nu așa se face politică. Astfel ar putea fi redusă acea perioadă în care electoratul s-ar mobiliza. Dacă liderii celor două formațiuni nu se înțeleg, atunci ce trebuie noi să ne imaginăm despre ceea ce și-ar dori ei pentru R. Moldova”, a declarat Vlad Țurcanu.

Potrivit analistului, dacă la Chișinău și la Bălți partidele proeuropene ar câștiga, atunci acesta ar fi un semnal extrem de puternic pentru alegerile parlamentare care urmează. „E de fapt un text, acum de fapt se fac jocurile, la toamnă ar putea fi prea târziu”, a adăugat Vlad Țurcanu.

Sursa: Hotnews.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *