Actualitate

COVID-19. „Suntem cam cu 21 de zile în spatele Italiei, iar acolo apogeul este estimat pentru 25-26 martie”

„Ne confruntăm cu un virus care are o infecţiozitate uluitoare şi care, cu siguranţă, ne surprinde pe zi ce trece. Poate a fost chiar un pic subevaluat la începuturi, însă, până la urmă, lumea medicală i-a acordat atenţia pe care o merita. Sunt convins că de astă dată nu vom putea să stopăm neapărat infecţia, are o amploare uluitoare şi pe modele matematice încă nu am atins apogeul, noi suntem cam cu 21 de zile în spatele Italiei, iar acolo apogeul este estimat pentru 25-26 martie”, se arată într-o interviu pe pagina de Facebook a Spitalului Militar, preluat de Agerpres.

„Eu sunt convins că noi putem să încetinim acest fenomen, astfel încât în viitor să poată să acţioneze vaccinul antiviral şi sunt demersuri făcute în mai multe ţări, în SUA, Canada, China, Australia pentru obţinerea unui astfel de vaccin, care cred că ar putea să fie soluţia terapeutică salvatoare, pe de o parte.

Sunt convins că vom putea utiliza off label terapii, remdesivirul, famipiravirul pot să constituie astfel de terapii şi hidroxiclorochina. Trebuie să tragem de timp până când vom obţine un vaccin eficient”, mai susține medicul de la Spitalul Militar.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *