Crize, probleme si dileme

Academia a facut publica prioritatea strategica a Sectiei stiinte socio-umane pentru anii 2011-2014. Un preambul al documentului enunta competent si laconic sarcina primordiala a stiintelor socio-umane – expertizarea proceselor si oferirea de solutii, si premisele cercetarilor in domeniu, unele dintre ele aferente si stiintelor educatiei, precum cultivarea la educati a spiritului civic (a nu confunda cu stepaniuciana statalitate), globalizarea si modificarile constiintei nationale – in care s-ar include perfect si noile noastre educatii (vezi Timpul de vinerea trecuta), educatia in familie, comunitara si sociala; educatia politica si juridica – contra politizarii scolii, etc. Expertiza stiintifica in domeniu, arata documentul, poate fi deosebit de eficienta in accelerarea convergentei politice, juridice, economice si culturale cu spatiul european si in dezvoltarea durabila a tarii.

Dar bucuria mi s-a intors in scarba imediat cum am citit componentele documentului constituite din propunerile institutiilor de cercetare, de unde aflu ca directia stiintifica pentru stiintele educatiei va fi Fundamentarea stiintifica a dezvoltarii si umanizarii invatamantului in vederea valorificarii personalitatii umane si eficientizarii proceselor de incluziune scolara sociala si profesionala, din care se vede clar ca sefii din cercetarea pedagogica au pus laolalta tot ce stiu ei despre educatie. Ma intreb si va intreb, ce inseamna umanizarea invatamantului? Acesta este acum inuman? Si de ce ar trebui sa se dezvolte si sa se umanizeze, daca personalitatea umana, conform propunatorilor, este deja formata, invatamantul „umanizat” urmand doar s-o valorifice?

Obiectivele principale ale cercetarii socio-umane, date in continuare, se refera la valorificarea multiculturalitatii si evaluarea impactului educatiei asupra procesului integrarii europene, perceperea valorilor si democratizarea societatii, dezvoltarea sistemului educational din perspectiva societatii bazate pe cunoastere si integrarea europeana, elaborarea instrumentarului didactic-stiintific. De acord, acestea raspund, desi incomplet, crizelor si problemelor sociale si educationale, dar nu si directiei de cercetare.

Apoi vin iar propunerile celor care reprezinta stiintele educatiei in ASM. Ei uita de directia de cercetare si indica la activitati (De ce nu obiective? Sau dupa ce acestea au fost eliminate din curricula, sunt expulzate si din cercetare?) formarea si dezvoltarea personalitatii integre – deci personalitatea urmeaza, totusi, a fi formata, nu doar valorificata, precum si altele patru, care se refera la managementul educatiei, piata muncii, economia nationala si incluziunea sociala.
Or, si in urmatorii cinci ani, stiintele educatiei nu vor cerceta crizele si problemele noastre fundamentale, nu vor fi preocupate nici de domeniile in delasare si corupte ale invatamantului – reformarea si democratizarea sistemului de formare initiala si continua a cadrelor didactice si a sistemului de evaluare scolara. Nu vor lucra stiintele educatiei nici pentru integrarea invatamantului din spatiul romanesc – primul pas de integrare europeana efectiva. Aceste obiective nu figureaza nici in politicile educationale ale Ministerului Educatiei. Cine dar va realiza reformele in invatamant, daca, din pacate, cadrele didactice mai sunt formate pe vechi, iar evaluarea scolara este nedemocratica si corupta, spatiul nostru educational fiind mentinut in spatiul educational ceseist?

Vlad Paslaru, profesor universitar