Îmi place să scriu despre oameni dragi, mai ales atunci când aceștia sfidează normalitatea (sau mai curând anormalitatea) contextului în care trăiesc și se ridică deasupra firescului prin lucrurile deosebite pe care le fac.
Nu m-am gândit că voi scrie vreodată despre film, pentru că, în general, mă apuc să fac doar lucruri la care mă pricep. Dar ambele circumstanțe sunt cu referință la Virgiliu Mărgineanu, prin urmare îmi explică îndrăzneală. În plus, de când am intrat pe „poarta” Cronografului cu Simatoc și Expedițiile Memoriei (tot datorită lui Virgiliu, care a fost producător, și minunatei sale surori Violeta Gorgos, care le-a regizat), am devenit și eu într-un fel parte a familiei de film, cu obligația și plăcerea de a „purta” Cronograful.
Lumea noastră are niște legități care se respectă și care ne dau speranță să privim cu încredere spre viitor. Una din aceste legități spune că din vlăstarul temeinic al neamului Mărgineanu, de unde a ieșit Virgiliu, unit cu un alt vlăstar al neamului Vatamanu, care a dat-o pe Leontina, nu avea cum să nu iasă ceva de genul Cronografului. Putea să fie un festival de muzică, de poezie, un campionat mondial sau european, o conferință științifică internațională sau o expoziție de artă de calibru mondial, pentru că sinergia acestei uniuni de familii, născută în culoarele primului și cel mai înțelept Parlament pe care l-am avut, trebuia să se reverse undeva. Destinul a vrut, spre marele nostru noroc, ca această sinergie să ia forma Cronografului, unicul nostru festival internațional de film, care a ajuns la a XIII-a Ediție.
Pentru un om care vine din sport pot spune că Virgiliu Mărgineanu a demonstrat prin Cronograf două mari calități de campion. Prima ține de capacitatea de a face echipe, pentru că așa cum am spus și în alte circumstanțe, noi excelăm uneori în probe și în performanțe individuale, dar clacăm la capitolul performanței colective, care în general este o reflecție a mentalului societății în care trăim. Performanța de echipă presupune coeziune socială și un grad sporit de solidaritate colectivă, lucruri care, cu regret, lipsesc unei societăți ca cea moldovenească, dezbinată și conflictuală pe mai multe paliere politice și istorice. Virgiliu Mărgineanu și-a construit de ani o echipă la OWH Studio, pe care ca un antrenor priceput și-a așezat-o temeinic în terenul cinematografiei. Anume acest spirit de echipă a dat naștere și durată Cronografului. Pentru că cea de-a doua calitate ține tocmai de continuitate, o trăsătură la care noi, românii, de obicei clacăm în perspectivă istorică. Că știm să ne apucăm de lucruri și să le dăm importanță la început e cunoscut lucru. Mai greu cu tenacitatea și caracterul de a întreține acest climat de performanță în timp, pentru că filosofia sportivă spune că stabilitatea și continuitatea sunt manifestări supreme ale măiestriei. Mai ales de remarcat acest fapt în condițiile unei țări ca R. Moldova, săracă nu doar în resurse și la minte, dar și construită inversat de o clasă politică iresponsabilă.
Din această avalanșă de peste 50 de proiecții, ca istoric am fost impresionat de două filme, de care într-un anumit fel m-am simțit atașat și personal. Primul este istoria colonelului sovietic Stanislav Petrov din Omul care a salvat lumea, filmul cu care a debutat Cronograful, o istorie plasată în epicentrul Războiului Rece, cu implicații profunde asupra înțelegerii contextului de rivalitate sovieto-american. Un amalgam de documentar și ficțiune, în care se suprapun istoria dramatică a lumii, aflată în pragul unui cataclism nuclear și cea personală a unui ofițer sovietic, confruntat cu o boală incurabilă a ființei iubite, dar care la un moment dat s-a pomenit în ipostaza de a fi salvatorul lumii, printr-o simplă decizie de a apăsa sau nu „butonul atomic”. Predau și prezint în diferite circumstanțe istoria Războiului Rece, una din cele mai fascinante perioade ale istoriei lumii, în care două supraputeri, URSS și SUA, au împărțit lumea ideologic, politic și diplomatic, pretinzând supremație în fiecare segment al globului. Cursa înarmării și „echilibrul terorii”, dezvoltate ca rezultat al atingerii unor capacități nemaiîntâlnite de a distruge umanitatea, au creat o psihoză deosebită, care, pe de o parte, a generat absența unor războaie majore între marile puteri timp de mai multe decenii, dar, pe de alta, a adus de câteva ori lumea în pragul dispariției, prin atingerea unor puncte critice de confruntare, cum a fost cel din 1983, surprins în film de regizorul danez Peter Anthony. Anul 1983, la fel ca și anul 1962, când Criza Cubaneză era să explodeze lumea, a fost în apogeul retoricii antisovietice americane, pe fundalul invaziei din Afganistan (1979), boicotarea Jocurilor Olimpice de la Moscova (1980), doborârea avionului de pasageri sud-coreean, care a dus la moarte 269 de pasageri (1983), anunțarea construcției „scutului cosmic” și în definitiv proclamarea URSS drept „Imperiu al răului” de către R. Reagan. Pe acest fundal de confruntare acerbă, apare la un moment dat semnalul unui atac cu rachete nucleare americane, care va fi interceptat de baza militară unde se afla Stanislav Petrov. Luptând pentru viața sa, a familiei, a concetățenilor sovietici și a umanității, ofițerul manifestă o reținere formidabilă, care va salva lumea.
Mult după căderea URSS, Petrov va fi adus în Statele Unite, unde va fi tratat cu un respect deosebit pentru acest merit, la ONU fiindu-i înmânat un premiu, iar oameni ca Robert de Niro sau Kevin Costner i-au exprimat gratitudinea. Rămas fără soție, care n-a putut fi salvată, va lupta pentru a-și revedea mama, o altă dramă a vieții lui zbuciumate, așezată în mijlocul unei lumi agitate și fără salvare în viziunea sa. Pentru că n-a învățat nimic din Războiul Rece și continuă cursa înarmărilor.
Când la Odeon s-a stins lumina și a început Efectul de Domino, o producție germano-poloneză despre Abhazia actuală, am avut impresia unei prăbușiri de mituri. Din Suhumi de altădată n-au rămas decât carcasa clădirilor, într-o condiție umană execrabilă, și palida consolare a unei mări zbuciumate, ca și istoria acestor ani trecuți de după 1991, în valurile căreia se scaldă doar ruinele unui vas scufundat. În mijlocul acestei realități macabre se desfășoară mai multe istorii și drame suprapuse. Prima, cea a fostului combatant Rafael Arpar, la momentul filmării ministrul Sportului din Abhazia, prins între dorința de a se face sport în țara sa și de a-și rezolva propria sa viață, împreună cu soția sa Natalia, o rusoaică din Rostov. Pentru Natalia, tragedia vieții este condiția patriarhală a mediului în care locuiește și pe care nu ezită să o trateze drept barbară. Cu două universități și talente muzicale deosebite, nu este acceptată și nu se regăsește într-o „țară” de 100 mii de oameni. Cea de-a treia dramă, este însă mai profundă. Este drama unei entități proto sau pseudo-statale, care are șanse puține de supraviețuire în absența suportului Rusiei și care așteaptă, la fel ca și ministrul veșnic gânditor în fumul de țigară, să obțină o recunoaștere internațională ca să se poată dezvolta plenar.
Încercând să ne abstractizeze de contextul anormal al geopoliticii regionale, autorii filmului încearcă proiectarea unei empatii față de o regiune, care desigur ar fi avut mai mult de câștigat dacă era parte integrantă a Georgiei, dar care a avut de suferit ca rezultat al interferenței imperiale ruse, care i-a schimbat destinul. O aluzie evidentă la alte secesiuni de acest fel, cum ar fi Transnistria (dar cu proiecții și asupra Găgăuziei), Crimeea, Osetia de Sud sau Donbas, pentru care situația de normalitate nu va interveni până ele nu vor înțelege că interesul Rusiei nu este de a construi, așa cum propune modelul european, ci de a proiecta instabilitate și a împiedica dezvoltarea lor plenară în comunitatea europeană și mondială.
Când eram copil mă bucuram de luna mai pentru că însemna sfârșitul anului școlar și începutul vacanței. Ca student, în mai, așteptam cu emoție sesiunile, iar ca sportiv - de obicei campionatele mondiale la box. De ceva vreme aștept luna mai pentru că vine Cronograf, care asemeni lui Stanislav Petrov, ne-a salvat lumea în care trăim. Pentru că ne-a creat o proiecție imaginară a frumosului, care poate fi construită și într-o realitate care nu prea ne oferă mult optimism. Sau poate pentru că face această realitate, așa cum ea este, o artă.
|
Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...
( ) Citeşte tot articolulAceasta a plecată de acasă în data de 23 februarie, în jurul orei 08:30, iar de atunci este de negăsit.
( ) Citeşte tot articolulO oaie rătăcită numită Baarack, care a fost salvată dintr-o pădure din Australia, cântărea atât de mult din cauza lânii încât animalul abia mai putea vedea, potrivit news.ro.
( ) Citeşte tot articolulGuvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-Covid Republicii Moldova. Aceasta este prima tranșă din totalul de 200.000 de doze care vor fi trimise statului vecin, a anunţat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu.
( ) Citeşte tot articolulNoi imagini video care susțin că prezintă practici de tortură a deținuților ruși, dintre care unul ar fi murit la scurt timp după filmare, au fost publicate, scrie The Moscow Times, citând Novaya Gazeta. Imaginile provin de la o închisoare unde mai fuseseră...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulDe-a lungul timpului, alimentele procesate au căpătat o reputație proastă, fiind considerate sabotori ai dietei, responsabile de apariția de obezității, a hipertensiunii sau a diabetului zaharat de tip 2. Dar, alimentele procesate nu sunt reprezentate doar de pizza congelată, de chipsuri...
( ) Citeşte tot articolulCel mai des suferă de boli copiii care au părinţi aflaţi în dificultate, arată datele studiului naţional privind situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi a copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi peste hotare.
( ) Citeşte tot articolulOul este considerat produsul vedetă din fiecare bucătărie, mai ales datorită proprietățiilor sale, dar și pentru faptul că se poate găti în diverse modalități. Este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale esențiale, astfel că este un aliment miraculos, ce...
( ) Citeşte tot articolulPârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolul