Voi încheia scurtele mele opinii despre Campionatul Mondial din Rusia cu un subiect frumos (și reluat): Islanda.
E drept că micuța națională nu a reușit să treacă de grupe și să ajungă în optimi, dar rămâne visul frumos din fotbalul actual. Islanda e echipa – să-i spunem altfel azi – ce vine dintr-o țară egală ca populație cu Timișoara. Dovada vie că în orice domeniu corupția ucide. Sau că în lipsa ei se pot realiza performanțe.
Ar fi fost o umilință și pentru FIFA, și pentru UEFA, care ne-au obișnuit cu sumele fabuloase pe care le învârt. Messi și alții, mereu peste alți jucători, fiindcă, dincolo de indiscutabilele performanțe, fac parte din cluburile care aduc cel mai mare profit financiar pentru organizațiile sportive, salariile colosale ale fotbaliștilor, cu care Bundesliga vrea să lupte.
Islanda în schimb e un lot care costă de trei ori mai puțin în întregime decât Neymar și care, departe de a fi o echipă cu o tehnică desăvârșită, a reușit să ajungă la Campionatul Mondial, după ce cu doar doi ani în urmă ajungea în sferturile Campionatului European. Pisica croată, Kalinic, a fost hopa-mitică, cel care cade jos și se ridică. A scos câteva mingi cum doar Manuel Neuer mai poate și a trimis Islanda acasă, la un meci care nu le mai putea fura croaților calificarea.
Bjarnason a sângerat în acel ultim meci din Rusia și nu a fost înlocuit pe teren. Însă cred că a jucat cu mai multă frică decât înainte de a veni echipa medicală să îi îndrepte nasul cu mâna. Și, așa cum ne-am obișnuit la astfel de faze, cartonașele roșii sunt doar pentru anumite echipe și nu vin cu repeziciunea cu care au venit cele două galbene la jucătorul neamț, Boateng.
Islanda a plecat acasă. Și au dreptul să se simtă victorioși chiar și așa. Fiindcă am văzut meciurile frumoase ale unei echipe aflate la început de drum, un drum superb, însoțit de o galerie în fața căreia comentatorul M1, Cristian Frisc, tăcea cu pioșenie ca să putem savura cu toții frumusețea cântecelor lor. O echipă cunoscută deja de toți microbiștii care demonstrează în primul rând Moldovei (apoi României) că performanțele vin acolo unde se fac investiții de către stat și unde corupția nu are ce căuta. Felicitări, Islanda!
Iar noi, ca să ne edificăm pe deplin vizavi de viitorul fotbalului moldovenesc, să facem o scurtă plimbare în jungla cunoscută sub numele de Stadionul Republican. Acolo s-a reușit. Paragina a înghițit totul, fiindcă acum e mai ușor să fim de acord cu demolarea unei jungle urbane. În loc de fotbal vom avea un hotel sau o ambasadă.
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolul