Actualitate

Cum a fost tras pe sfoară Dorin Dusciac de către Maia Sandu în alegerile parlamentare din februarie 2019?

 Domnule Dorin Dușciac, în alegerile din 24 februarie Dvs ați avut intenția de a candida, însă înainte de începerea perioadei electorale propriu-zise v-ați retras candidatura în favoarea doamnei Maia Sandu. De ce ați făcut acest lucru?

Într-adevăr, la alegerile parlamentare precedente mi-am anunțat intenția de a candida foarte devreme, pe 31 August 2018, de Ziua Limbii Române. Peste câteva luni, în decembrie, în societate erau la modă discuțiile despre „filtrele de integritate și meritocrație” ale Blocului ACUM. Erau invitate să treacă acele filtre și persoane care nu făceau parte din bloc. Am urmat îndemnul respectiv, și mi-am depus dosarul „la filtre”, pe circumscripția nr. 50. La sfârșitul lunii decembrie am avut o discuție cu doamna Maia Sandu, dânsa mi-a spus că au fost în total trei candidați care au trecut acele filtre pe circumscripția nr. 50: eu, un domn din Italia, și Oleg Brega. Din cei trei eu m-am clasat pe primul loc în competiție, însă… „a fost luată decizia că pe circumscripția Diasporei din Europa de Vest să fie înaintată candidatura dânsei”. Am întrebat-o atunci: și cum rămâne cu concursul? De ce atunci a mai fost organizat un concurs, dacă învingătorul a fost lipsit de „premiu”? Doamna Sandu a replicat atunci, că decizia ei de a candida este rezultatul unei discuții colective, la nivelul conducerii partidului PAS. Așa și nu am înțeles cum funcționau acele „filtre”, dacă oricum toate deciziile erau luate in fine de aparatul de partid. Evoluțiile ulterioare aveau să arate că nu a fost primul concurs falsificat chiar de cei care l-au organizat. În acea perioadă am decis să nu fac publice detaliile acelei discuții, pentru a evita speculațiile din partea puterii, și pentru a nu-i afecta doamnei Sandu imaginea de politician integru.

Atunci, la finele anului 2018, Partidul Unității Naționale a anunțat că nu participă în alegeri și că susține Blocul ACUM. Astăzi acea decizie este uneori criticată. Ce ne puteți spune la acest capitol?

Consider că nu putem judeca situația de atunci prin prisma realităților din prezent, și invers. La sfârșitul anului 2018, când a fost făcut anunțul respectiv, Blocul ACUM era singura formațiune politică de centru-dreapta capabilă să treacă în Parlament. Lucru care s-a și întâmplat: niciun alt partid de pe acest eșichier nu a depășit pragul electoral și nu a învins în vreo circumscripție uninominală. În condițiile de anul trecut, ACUM era singura forță capabilă să lupte eficient împotriva regimului lui Plahotniuc, care sufoca democrația din Republica Moldova. Prin urmare, sprijinul pentru Blocul ACUM în alegerile din 24 februarie a fost un pas corect, conștient și matur din punct de vedere politic. Prin acest gest noi am pus interesul național înaintea ambițiilor personale și prin asta am demonstrat că se poate face politică în mod rațional, nu doar pornind de la interese strict personale.

Regretați acum acel gest? Cum vă poziționați în prezent față de Blocul ACUM?

Nu, nu am motive să regret acea decizie. Reiterez: în condițiile de atunci opțiunea mea și a Partidului Unității Naționale a fost una corectă. Ceea ce a urmat nu a mai depins de mine, sau de noi ca partid. Odată cu înlăturarea regimului lui Plahotniuc Blocul ACUM și-a atins obiectivul său major, și și-a epuizat resursele. Coaliția nefirească cu PSRM-ul lui Igor Dodon, gafele monumentale pe care le-au comis în ultimele luni, concursurile publice trucate sau ratate, cedarea în favoarea socialiștilor a instituțiilor cheie care țin de securitatea statului au însemnat, din păcate, re-intrarea Republicii Moldova în sfera de influență rusească. Prin favorizarea acestor lucruri Blocul ACUM a demonstrat că și-a atins limitele în politică, și că este necesar să trecem la etapa următoare, de revenire pe direcția europeană și de apropiere reală de România și de Occident. Blocul ACUM a demonstrat că nu are o viziune politică pe termen mediu sau lung, și că nu este pregătit pentru actul guvernării în interesul cetățenilor.

Totuși, cei de la ACUM insistă pe necesitatea continuării coaliției cu PSRM, pentru „a dezoligarhiza” Republica Moldova…

Este o iluzie! Așa-numita „dezoligarhizare” nu poate fi făcută de către oameni compromiși, cu grave probleme de integritate. Mai mult de jumătate din deputații majorității actuale sunt socialiști – mulți dintre ei implicați în scheme de corupție, în scheme de afaceri cu statul. Ultimele evenimente au demonstrat că aceștia perpetuiază de fapt schemele fostului regim, dar deja în interesul lor pecuniar. O spuneau și tinerii din Republica Moldova în cadrul unui protest care a avut loc recent: „asta nu e dezoligarhizare!”. În prezent trebuie să trecem la o altă etapă în politica noastră. A venit momentul ca unionismul și forțele pro-europene și pro-românești să-și croiască propria soartă și să scoată Republica Moldova din țarcul rusesc.

Pe circumscripția nr. 50 (Diaspora la Vest de Republica Moldova) candidează cel puțin 6 candidați unioniști din totalul de 11 concurenți. De ce iarăși segmentul unionist este dezbinat, și ce putem face pentru a unifica voturile unioniștilor din Diasporă?

Cu o săptămâna în urmă am lansat un Apel public concurenților unioniști, în vederea inițierii unui dialog pentru identificarea unui singur candidat unionist care ar fi capabil să câștige alegerile pe această circumscripție. Din păcate, până în prezent nu am avut niciun răspuns pozitiv la acest demers. Unii chiar au criticat și au atacat în termeni duri această intenție a mea. Nu cred că dezbinarea poate ajuta cauza unionistă. Dincolo de partide și alegeri avem cu toții un scop comun – Unirea celor două state românești, iar un unionist sincer nu refuză niciodată o propunere de unificare a forțelor naționale. Dialogul este baza unei politici moderne, cu adevărat eficiente și care este făcută în interesul celor mulți și nu în scopuri personale. Se zice că speranța moare ultima, până la alegeri mai este timp pentru ca un astfel de dialog să aibă loc și în cursă să rămână un singur unionist. Profit de această ocazie, și reiterez apelul meu: UNIRE, UNIONIȘTI!

 deschide.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *