Cum au ajuns românii să râvnească în masă după case la ţară. „Trei camere în zona semicentrală din Bucureşti au preţ de vilă individuală în jurul oraşului“

Viaţa în izolare a grăbit decizia multor români de a părăsi locuinţele de la bloc pentru o casă cu curte, cât de mică. Casele de vacanţă sau casele părinteşti au devenit reşedinţe pe timp de pandemie, cu perspectiva de prelungire în locuire permanentă – mai ales că telemunca, munca de la distanţă, facilitează această alegere.

Un colţ de natură, preferabil să fie al tău, a devenit marea dorinţă a românilor care visează să aibă cândva propria casă unde să respire în voie. Confortul de la bloc păleşte în faţa tentaţiei de a avea o curte cu verdeaţă, unde să petreci timpul liber sau chiar să lucrezi.

IZOLARE CU VEDERE LA MARE

Anca şi Victor din Constanţa au făcut o investiţie imobiliară menită să le asigure un venit substanţial pe timp de vară – un apartament nou pe malul mării, în zona Mamaia Nord-Năvodari. Le-ar fi plăcut să vadă marea zilnic de la balcon, dar au pus totul în balanţă şi argumentul financiar a cântărit mai greu. Pandemia i-a făcut însă să-şi mute locuinţa în apartamentul care şi-aşa stătea gol. „Lumea încă nu s-a dezmeticit şi sperăm să ne recâştigăm turiştii pentru această vară şi chiar pentru toamnă, dacă vremea va fi la fel de frumoasă ca în ultimii ani. Oricum, nu veneau ei din iunie, ci din iulie încolo, din cauza şcolii, a examenelor, a concediilor. Am pierdut ocazia de 1 Mai, când veneau mulţi turişti la mare, mai ales la festivalurile de pe plajă, din campinguri. Acum mizăm pe rezervări, dacă nu, vom rămîne noi aici. Nu ştiu ce făceam dacă trebuia să stăm închişi în casă, între 4 pereţi, cu vedere la betoane“, spun ei.

RETRAGEREA ÎN SUBURBII

Marius a stat într-o garsonieră în Bucureşti, s-a mutat la 2 camere când s-a însurat, acum au apărut copiii şi deja simte că spaţiul e prea strâmt. Între o casă bătrânească din Ilfov, la care mai trebuia făcute reparaţii, şi una nouă, au ales-o pe cea nouă, măcar până cresc copiii. Cu economiile lor şi cu ceva ajutor de la părinţi au dat avansul pentru o casă cu etaj dintr-un cartier rezidenţial nou construit în nordul Otopeniului.

„Trebuia să ne încadrăm într-un buget de 100.000 euro şi am optat pentru o casă cu 4 camere, de 145 metri pătraţi construiţi, cu teren de 265 metri. Ne-a costat puţin peste 98.000 euro şi nu mai avem nimic de făcut la ea, casa este la cheie. Nu am putut face rate direct la dezvoltator, dar printr-un broker de credite cu care lucrează ei am obţinut un credit la bancă. Închiriem apartamentul din Bucureşti şi plătim ratele. Este mai eficient decât să fi vândut apartamentul, pentru că îl vinzi o dată şi ai terminat banii. Cu el închiriat avem plata ratei asigurată, iar când cresc copiii se pot duce ei la apartament dacă vor dori independenţă. Eu nu mă mai întorc la bloc, mi-a ajuns toată tinereţea, vreau aer şi spaţiu“, spune capul de familie.

Dacă va constata că viaţa într-un oraş „din suburbii“ este la fel de stresantă şi va deveni aglomerată ca în Bucureşti, Marius plănuieşte să mai facă un pas în spate – mutându-se la ţară, tot la casă. „Deocamdată zona aici este în dezvoltare, avem parc, locuri de joacă, vor fi grădiniţă, spaţii comerciale, piscină exterioară. Când mă apropii de pensie, sper să-mi iau o casă la munte şi să fac ce-mi place. Viaţa aici e prea tensionată, cred că merităm să luăm lucrurile mai încet, după cum s-a văzut în aceste luni se poate trăi şi cu mai puţin“, se gândeşte bucureşteanul.

„AM UN REGRET: CĂ N-AM FĂCUT CASA MAI DEVREME“

Cristian, din Constanţa, este în plin proces de construire a casei, începută chiar înainte de pandemie. El speră ca în toamnă să fie deja mutat în noua locuinţă, la care a visat mereu. „Singura părere de rău este că nu am făcut asta mai devreme“, spune bărbatul. Avea deja terenul şi nu se gândea să facă pasul ăsta prea curând, dar acum crede că toate au venit la timpul lor.

„Sincer, întâi am căutat un apartament prin Constanţa, pe malul mării sau cu vedere la un parc. Dar nici parcuri nu mai avem, pe malul mării se construieşte haotic, bloc lângă bloc, fără pic de soare, geam în geam. Asta nu e viaţă. Când am văzut şi cât costă, şi că nu te apropii de ele, am zis că e clar că nu merită investiţia. De banii ăia îmi făceam două case. Aşa că am ales să ne ridicăm casa la ţară. Este o margine de sat mai urbanizat, are tot ce-i trebuie, utilităţi, asfalt – cum nu e la Constanţa. Drumul ne-a dus unde trebuie“, consideră Cristian.

Liliana locuieşte de câţiva ani în acelaşi sat de lângă Constanţa. „Nici n-am simţit pandemia. Am stat în curte, ne-am făcut de lucru în grădină, viaţa noastră a curs aproape la fel. Acum, prietenele mele care m-au criticat când am făcut acest pas, spunând că ele n-ar putea niciodată să trăiască la ţară, au început să mă invidieze şi îşi caută ceva de cumpărat prin sat. Mă bucur c-am intuit de mult de ce am nevoie ca să mă simt mai împlinită şi mai liniştită. Chiar sunt fericită la mine acasă, nu am nevoie să plec în lume doar ca să mă simt mai bine“, spune femeia.

Andy Hertz, fondatorul comunităţii de Facebook „Mutat la ţară – viaţa fără ceas“, confirmă noua filosofie de viaţă a românilor care caută să trăiască mai aproape de natură, schimbându-şi stilul de trai: „Oamenii se mută masiv la ţară, da. E mai înflăcărată lumea de câtva timp. Se vede din mesaje, postări, anunţuri, emailuri“

AGENŢII IMOBILIARI: „UN APARTAMENT ÎNTR-UN CARTIER AL BUCUREŞTIULUI COSTĂ CÂT O CASĂ CU CURTE“

„Există o dorinţă care devine tendinţă, de mutare la casă. Pandemia a făcut oamenii să acţioneze, mai repede, pentru împlinirea acestui vis“, arată Emilia Marinescu, fondatoarea 7imobiliare, agenţie imobiliară pentru Bucureşti-Ilfov.

Ea vede firească mutarea interesului pentru o locuinţă la curte, deoarece preţurile la blocuri sunt simţitor ridicate, ajungând să rivalizeze cu cele ale caselor. „S-a ajuns la următoarea situaţie: varianta de 3 camere în zonă semicentrală din Bucureşti, la preţ de vilă individuală în jurul Bucureştiului. Este clar că oamenii se vor gândi la perspectivă şi vor alege ceva mai confortabil. Naveta este aceeaşi. S-au săturat de apartamente. În prima zi de relaxare, am primit telefoane de la 11 clienţi pentru vizionări, aproape toţi dorind case. Şi sunt tot mai mulţi tineri, cupluri, care ne aşteptam să îşi caute apartamente îşi doresc libertate de mişcare în casă. Toţi ne-au spus cu regret că dacă îi prindea pandemia la casă, cu o curte, era altceva, mai uşor de suportat“, declară Emilia Marinescu.

Ioan Ududec, patron de agenţie imobiliară din Constanţa, spune că nici arhitectura urbană nu mai inspiră la visul de a sta la oraş. „În condiţiile în care un apartament a ajuns la preţul de 1.200 euro/mp, oamenii mai bine îşi cumpără o casă în jurul Constanţei. La Ovidiu, de exemplu, o casă cu 1.000 mp de curte, între şosea şi lac, cu livadă, grădină de flori şi de legume, cu pomi fructiferi, aproape de magazine, este 115.000 euro. Cât un apartament într-un bloc înghesuit, fără soare şi lumină“, tranşează lucrurile Ududec.

Şi în timpul pandemiei, românii din diaspora au sunat să întrebe de relocare, dorind să cumpere proprietăţi la mare. Restricţiile i-au ţinut însă pe loc, iar între timp, alţi cumpărători au bătut palma. „Cine avea bani n-a mai stat pe gânduri. Vizionări nu s-au făcut, pentru că îţi era frică să te duci în casa cuiva sau să primeşti oameni străini. Nu a crescut cererea, dar oferta e foarte mare. Vânzătorii sunt dispuşi să lase la preţ cam 10%, numai să deblocheze situaţia. Dar s-au cumpărat construcţii noi, în Mamaia. Se caută vederea la mare, la lac, apartamente cu terase. Un efect al pandemiei este că băncile au început să ceară avans mai mare, nu doar de 15%, cât era până acum, ci 25-30%. Au devenit reticente că oamenii nu mai au slujbe, că au o situaţie instabilă şi nu mai au capacitate de rambursare. Cu atâta nesiguranţă, oamenii se vor reorienta spre case cu curte, pentru că aşa au posibilitatea să se întreţină singuri cultivând câte ceva. Eşti încă în putere, vinzi la oraş, te muţi la ţară, îţi rămân şi bănuţi şi mănânci fructe, legume, zarzavaturi din curtea ta“.