Totuși, am decis să-i facem o vizită autoarei acestei scrisori sau cum se prezenta dumneaei „o babă de 52 de ani, care știe la perfecție limba franceză și a absolvit cu diplomă roșie Facultatea de Economie”, Ludmila Caterinciuc.
„Cu ce am greșit acestei țări?”, se întreabă necontenit Ludmila Caterinciuc, din satul Boșcana, raionul Criuleni, fostă profesoară de limbi străine, șomeră la momentul actual.
Necazurile familiei Caterinciuc au început anul trecut, după ce Ludmila a fost demisă pe motiv de reducere a cadrelor didactice a liceului din sat. Astfel, faptul că a fost, timp de 17 ani, profesoară de limba franceză sau că a absolvit Facultatea de Economie cu cele mai înalte merite nu a ajutat-o pe Ludmila să profeseze în continuare.
„Am fost redusă, deoarece nu am studii pedagogice. Nu m-aș fi supărat dacă legea ar fi aplicată dur pentru toți, dar nu selectiv. Sinceră să fiu, pe parcursul acestor 17 ani, am trecut foarte multe cursuri de calificare și chiar dacă trebuia să dau un examen la psihologie și pedagogie, oare era atât de greu? Se pare că este mult mai ușor să ștergi o familie…”, a spus Ludmila Caterinciuc.
„De ce în spatele legilor nu se vede omul?”
După ce a fost concediată, Ludmila Caterinciuc s-a adresat la Inspecția Muncii din Chișinău și din Criuleni ca să găsească o motivație acestei demiteri, însă acolo i-au spus că așa prevede legea.
„S-a redus din cadre, în special ceea ce ține de profesoarele care predau limba franceză. Acum s-au înmulțit orele de engleză și s-au redus orele de franceză. Eu aș fi înlocuit limba rusă, pe care copiii și așa o cunosc, și aș fi păstrat limba franceză și engleză, pentru că sunt limbi europene. Aș vrea să-i întreb pe guvernanți: de ce în spatele legilor nu se vede omul? S-ar părea că ei vor să facă mai bine, dar ar trebui văzut și omul. Totodată, am impresia că cineva vrea foarte mult să ne gonească din țara asta ca sĂ rămână locul liber”.
„Nimic nu este mai permanent decât un lucru temporar”
Chiar dacă a fost concediată, până la urmă, profesoara de franceză s-a conformat realității. Însă, pe zi ce trecea, dificultățile economice erau tot mai mari, deoarece, deși a încercat de nenumărate ori să se angajeze, toate tentativele s-au soldat cu eșec.
„Am fost angajată în calitate de contabilă la primăria din sat, în locul unei persoane care a fost concediată. Dar, după câteva luni, fosta angajată a revenit la post, iar eu am rămas din nou șomeră. Din luna august sunt consultant al unei bănci din Chișinău, însă câștigul lunar abia de ajunge la 200 de lei. Probabil, nimic nu este mai permanent decât un lucru temporar”, ne spune profesoara.
Fiul și-a abandonat studiile ca să poată munci
Facturile la întreținere – telefon, energie electrică, gaz – nu au fost achitate de trei luni, deoarece cei 200 de lei pe care îi câștigă Ludmila plus pensia de 1200 de lei a tatălui ei, Timofei, fost profesor de matematică, nu le ajunge pentru mâncare și medicamente.
„Această pensie îți ajunge doar ca să nu mori de foame”, rostește în șoaptă tatăl Ludmilei, în vârstă de 79 de ani.
Astfel, fiul profesoarei, Eugen, a scris cerere pentru concediu academic și s-a angajat hamal la un centru comercial din Chișinău. Chiar și așa, Eugen, având un salariu nu mai mare de 2000 de lei, banii le ajung de azi pe mâine.
„Eugen a rămas speranța noastră. Dacă anul trecut am vândut lotul de teren arabil și am făcut toate eforturile ca să studieze cel puțin un an la Facultatea de Fizică, anul acesta nu știu cum pot să-l mai ajut, dar îmi doresc să-și continue studiile și să-l fac om”, ne-a spus cu lacrimi în ochi Ludmila.
„Aș munci pământul, dar nu pot să mai mișc. Trebuie să cumpărăm lemne, să plătim facturile, dar nu ne ajung bani. În timp ce în Moldova sunt peste 75 de milionari, noi nu avem măcar apă potabilă. Am săpat o fântână, dar apa e amară”, o completează bătrânul tată pe Ludmila.
Seceta i-a lipsit și de ultima sursă de existență – grădina
Dacă până acum câțiva ani, curtea familiei Caterinciuc a fost plină cu vite, oi și păsări, acum nu mai este nimic pe lângă casă. Au renunțat la toate, pentru că nu mai avea nimeni sănătate ca să poată avea grijă de ele.
„Am încercat să plantăm ceva în grădină, dar a fost în van, deoarece seceta cumplită a ars totul. Ne mai ținea cândva grădina, dar anul acesta nici grădina nu ne-a ajutat. Am rămas la zero, nu mai avem nimic. De fiecare dată când vine Eugen acasă, îl aștept cu speranța că va aduce și ceva bani”, ne spune Ludmila, întorcându-și privirea spre poartă.
„Ar fi monstruos să-mi las părintele bolnav singur”
Nu de puține ori, Ludmilei i-a trecut prin minte să plece la muncă peste hotare, însă nu o lasă inima să-și părăsească tatăl.
„Este monstruos să-mi las părintele în halul acesta și să plec peste hotare să îngrijesc de alt bătrân. Și așa cei care au rămas în țară sunt foarte puțini, majoritatea fiind pensionari sau în prag de pensionare, iar tinerii care au plecat în afară vor reveni la morminte. Am presimțirea că, în zece ani, guvernul nostru va rămâne guvernul unor cimitire. Tinerii nu vor reveni înapoi”, se destăinuie Ludmila.
Și lui Eugen i-a venit ideea să plece din țară, ca să-și găsească un serviciu mai bine plătit, dar recunoaște că nu prea ar vrea să plece, deoarece își iubește țara. „Ar fi o soluție, dar departe de casă va fi și mai greu să-mi ajut familia”. Totodată, vrea să-și continue studiile și consideră că specialitatea lui este una de perspectivă în R. Moldova – energetica netradițională.
„Aș vrea să deschid o afacere aici, în Moldova, și să produc niște baterii solare, mori de vânt. De asemenea, mi-aș dori ca pe viitor să calc pe urmele mamei și să absolvesc Facultatea de Economie, ca să-mi pot conduce afacerea”, a spus entuziasmat tânărul de 19 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
