Astăzi 13 Decembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 12:15
Abonamente

Politică 22 Iunie 2013, ora 09:01

Dan Dungaciu: TERITORII contra UE sau de ce Transnistria NU E Kosovo?

Marime Font

„Zece ani m-am minţiti pe mine însumi că provincia Kosovo este a noastră, deşi aceasta este scris în Constituţie. Astăzi nu mai ajută la nimic. Preşedintele Serbiei nu poate merge liber în Kosovo, la fel ca premierul, miniştrii, poliţia sau armata” (premierului sârb Ivica Dacic, martie 2013).

Anii 2013-2014 vor fi hotărâtori pentru politicienii de la Chişinău. Cum se putea anticipa cu uşurinţă, urmează decizii esenţiale pentru viitorul cetăţenilor R. Moldova. Cu atât mai suspectă şi necugetată pare acum tentativa celor care au desfiinţat Alianţa pentru Integrare Europeană, înlocuită, in extremis, cu o salutară Coaliţie proeurpeană marcată, însă, de timpul pierdut în ultimele şase luni, tensiunile interne acumulate şi majoritate precară în Parlament.

Tabloul arată aşa: În perspectiva asocierii cu UE, R. Moldova are nevoie de semnarea a două acorduri esenţiale: acordul de comerţ liber şi acordul de liberalizare a vizelor. Pentru asta e nevoie însă de securizarea frontierei estice. Condiţia este cunoscută, nenegociabilă, indiferent despre ce guvern ar fi fost la Chişinău. Cu ceva vreme în urmă, se lansase, timid, ideea ca EUBAM, respectiv misiunea europeană de asistenţă la frontiera de est a RM (între regiunea transnistreană şi Ucraina) să preia această sarcină. Ideea a murit înainte de a se naşte cu adevărat. În aceste condiţii, Chişinăului nu îi rămâne decât să securizeze „frontiera” teritoriului pe care îl controlează, respectiv linia de demarcaţie de regiunea separatistă transnistreană. Că se va numi „frontieră administrativă” sau „zonă de frontieră”, contează mai puţin. Şi, tacit, Chişinăul a purces la securizarea acesteia. Tăcut, fără vorbe, sperând, parcă, să treacă totul neobservat, RM încerca să fie şi cu slănina în pod (condiţiile UE) şi cu sufletul în rai (eliminarea suspiciunii de separare de Transnistria).


Era limpede însă că va veni şi momentul adevărului, respectiv al contr-reacţiei. Şi la acesta asistăm acum, iar gesturile „autorităţilor” de la Tiraspol trebuie citite în această grilă. Recenta decizie a liderului regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk – acelaşi care mai ieri era invitat la Chişinău şi pentru care fuseseră acoperite toate simbolurile RM! -, a semnat zilele trecute un document privind „frontiera de stat” a regiunii, în care este inclus satul Varniţa, dar şi opt localităţi aflate sub jurisdicţia R. Moldova. Moscova, via Tiraspol, a simţit că are o cale ieală de atac şi a reacţionat în consecinţă.

Stupoarea autorităţilor de la Chişinău şi a observatorilor externi este, prin urmare, ipocrită. La ce trebuia să ne aşteptăm? La un salut cordial şi prietenesc din partea Rusiei pentru parcursul european al RM? La presiuni din partea Tiraspolului pentru retragerea trupelor ruse? Evident, nu. Iar ceea ce face acum Moscova, via Tiraspol, este ceea ce a făcut cu Transnistria de la război încoace: blochează parcursul occidental al Chişinăului. Problema nu este deci ce face Rusia, ci ce (poate) face Chişinăul în asemenea condiţii. Ce va face în condiţiile în care provocările pe Nistru vor continua, dincolo de reacţii verbale sau apostrofările reprezentanţilor OSCE?

Până la urmă va trebui să ia o decizie. Drumul european, presupune, obligatoriu, o frontieră estică consilidată şi controlată de Chişinău, pentru că, odată semnate acordurile economice, UE va începe de la Oceanul Atlantic şi se va încheia la... frontiera estică a R. Moldova. Prin urmare, orice pudibonderii legate de această temă sunt complet ridicole. Dar discuţiile vor exploda la Chişinău. Între cei care vor „UE şi apoi reîntregire” şi cei care vor „reîntregire, apoi discuţii eventuale cu UE”. Aşa cum va reapare în discuţia publică o hotărâre mai veche a Parlamentului R. Moldova unde Transnistria era considerată „teritoriu ocupat” în urma războiului de pe Nistru...

Cazul Kosovo va intra în joc, inevitabil, şi va inflama unele voci publice. Sigur, pe fond (istorie, genealogia separtismului), Kosovo înseamnă altceva decât Transnistria. Şi totuşi, un precedent se va crea: faptul că Serbia poate ceda teritorii – al doilea caz european după Franţa cu Algeria -, în schimbul beneficiilor din partea UE! Acest aspect nu va putea fi evitat. Aşa cum Serbia va putea ceda teritorii în schimbul integrării în UE, de ce – se vor întreba unii - R. Moldova nu va putea face la fel? Indiferent ce răspuns vom da acestei chestiuni, interogaţia ca atare nu va putea fi ignorată. Va fi asumat sau nu acest punct de vedere, vom vedea.

Şi totuşi, Transnistria nu e Kosovo! Paradox? În niciun ca. Cei care se vituperează la orice comparaţie Kosovo/Transnistria se pot linişti. Dar asta nu e bine deloc! Să nu ajungem în clipa când toţi, inclusiv cei care acum apără integritatea RM cu îndârjire, să regrete că nu este aşa. Căci mai este o posibilă interpretare a gestului intempestiv al lui Evgheni Sevciuk: a semnat documentul în care scrie că „frontiera de stat” a Transnistreie va fi apărată militar tocmai pentru că simte că Chişinăul s-ar putea despărţi de Tiraspol şi va accepta idea de „teritorii contra UE”. Şi de aceea au început presiunile şi provocările. Nu pentru ca Rusia să recunoască Transnistria, nu pentru ca Tiraspolul să se separe de Chişinău, ci pentru ca Chişinăul să nu se separe de Tiraspol!

În acest caz, viitorul este sumbru. Nistrul stă să dea în clocot, pentru că orice semnătură pe un accord cu UE la Chişinău poate deveni, prin recul, o semnătură pe o declaraţie de război la Tiraspol.
 
Autor: Dan Dungaciu
Sursa: Romanialibera.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 12:15

Patru formațiuni politice ar intra în Parlament, în baza votului pe liste, dacă duminică ar avea loc alegeri. Acest lucru rezultă din cel mai recent sondaj, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor (ASD). Este vorba despre PSRM, PDM, PAS și PPDA. Datele studiului...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Decembrie 2018, ora: 11:33

Intrăm sau nu intrăm? Societatea românească în preajma Primului Război Mondial

Intrăm sau nu intrăm? Societatea românească în preajma Primului Război Mondial

Odată cu izbucnirea războiului, devenea firească în cadrul societății românești, o cristalizare a curentelor de opinie, a atitudinilor și pozițiilor politice românești; poziționarea personalităților politice și a celor provenind din mediile intelectuale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 10:44 de Natalia Hadârcă

Kremlinul a dat startul campaniei electorale din R. Moldova

Kremlinul a dat startul campaniei electorale din R. Moldova Din editia print

Analiștii politici atenționează asupra pericolului imixtiunii Rusiei în treburile interne ale statului nostru Deși oficial ar trebui să-și dea startul pe 25 ianuarie 2019, campania electorală pentru alegerile parlamentare din R. Moldova a început pentru Partidul...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Decembrie 2018, ora: 10:35

ULTIMA ORĂ /// Doi bărbați învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari deferiți justiției

Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea în judecată a unei cauze penale în privința a doi administratori de firmă, reținuți în luna octombrie și învinuiți de escrocherie în proporții deosebit de mari, abuz de serviciu și trafic de influență,...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Decembrie 2018, ora: 10:30

Angela Merkel intervine în conflictul maritim dintre Rusia şi Ucraina. Sancţiune DURĂ cerută la summitul UE

La summitul UE care va avea loc săptămâna viitoare se vor pune în discuţie probleme importante privind securitatea ţărilor din Europa precum şi situaţia din largul peninsulei Crimeea. Referitor la acest ultim punct, cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 10:27

Unii exponenți ai opoziíei care se declară proeuropeană reflectă, de fapt, interesele unor grupări oligarhice, care vor să ajungă la putere. Opinia a fost exprimată de către analistul politic Anatol Țăranu, în cadrul emisiunii Butonul Roșu de la postul de televiziune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 10:13

Ce înseamnă o lume dominată de Rusia și China?

Pentru a înțelege diferența dintre realismul american și cel ruso-chinez, este momentul ca comunitatea internaționaă să acorde atenție „rețelei de lagăre de concentrare” din China, „furturilor teritoriale” și acțiunilor militare rusești din Siria, ne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 09:47

Dan Alexe: „Posibilitatea unei jumătăți de insulă”: Theresa May înfruntă un vot de neîncredere

Dan Alexe: „Posibilitatea unei jumătăți de insulă”: Theresa May înfruntă un vot de neîncredere

Situația politică de la Londra este mai confuză ca oricând. Theresa May se confruntă un vot de neîncredere în seara aceasta, în ajunul summitului UE de la Bruxelles, 13-14 decembrie, dedicat în bună parte Brexitului, iar situația politică de la Londra este mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 09:35

Ce i-a spus atacatorul din Strabourg taximetristului care l-a salvat involuntar

720 de polițiști și jandarmi îl caută în continuare pe autorul atacului de la Târgul de Crăciun de la Strasbourg, dar e posibil ca acesta să fi fugit în Germania.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 09:11

Die Welt: Putin își pregătește fiica pentru succesiune la conducerea Rusiei? (VIDEO)

„Fiica lui Putin, care pana acum a evitat să apară în presă, a acordta un interviu la televizor. Acum rușii se întreabă dacă nu cumva Putin o consideră drept succesoarea sa, pentru că zvonurile despre plecarea presedintelui circulă deja de multă vreme”, scrie Die...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 09:06

Fiara care a ajuns în România și s-a înmulțit necontrolat. A făcut masacru în Deltă

Fiara care a ajuns în România și s-a înmulțit necontrolat. A făcut masacru în Deltă

Şacalii, animale originare din Asia şi Africa, au ajuns şi la noi, în Delta Dunării, şi s-au înmulţit peste măsură.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 09:02

„Legea sclaviei”, votată în Ungaria. Proteste VIOLENTE în Budapesta, 4 răniți / Reacția lui Viktor Orban

„Legea sclaviei”, votată în Ungaria. Proteste VIOLENTE în Budapesta, 4 răniți / Reacția lui Viktor Orban

Au fost proteste de amploare la Budapesta, după ce Parlamentul maghiar a adoptat, într-o atmosferă foarte tensionată, o controversată lege a muncii, pe care sindicatele și opoziția o numesc “legea dreptului la sclavie”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 08:58

Tragedie de proporţii în Turcia. Un tren de mare viteză s-a ciocnit cu un tren local. 7 morţi (VIDEO)

Tragedie de proporţii în Turcia. Un tren de mare viteză s-a ciocnit cu un tren local. 7 morţi (VIDEO)

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 43 au fost rănite, în această dimineaţă, la Ankara, în Turcia, după ce un tren de mare viteză s-a ciocnit cu o locomotivă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 08:55

Cutremur după cutremur în România. Ultimul s-a produs în Vrancea, la 135 kilometri adâncime

Val de cutremure în România, în ultimele zile. Încă un seism a avut loc în Vrancea, în această dimineață. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la o adâncime de 135 de kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 Decembrie 2018, ora: 08:54

Horoscop 13 decembrie 2018. Astrele întrevăd veşti bune în dragoste pentru unii nativi

Horoscop 13 decembrie 2018. Surprize mari în dragoste în această zi. Dacă inima vă bate tare pentru cineva, aveţi curaj şi faceţi pasul cel mare. Categoric nu veţi regreta decizia de a vă întemeia o familie. La serviciu aveţi ocazia de a pune în aplicare anumite...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Decembrie 2018, ora: 07:55

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea că e ROMÂN?

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea că e ROMÂN?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 00:54

Putin și trecutul murdar de la KGB. Confirmare la cel mai înalt nivel

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, primește o nouă lovitură. Legitimația Stasi, de pe vremea când acesta era agent KGB, a fost descoperită.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Decembrie 2018, ora: 00:20

Cine a votat în Parlamentul European împotriva intrării României în Schengen

Cine a votat în Parlamentul European împotriva intrării României în Schengen

Plenul Parlamentului European a votat ieri o recomandare pentru primirea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Europarlamentarul PSD, Andi Cristea, dezvăluie însă dedesubturile acestui vot. Deși votul a fost unul masiv Pentru, europarlamentarul PSD arată că...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Decembrie 2018, ora: 17:51

500 de familii fericite de sărbătorile de iarnă, datorită unei inițiative sprijinite de Partidul Șor

500 de familii fericite de sărbătorile de iarnă, datorită unei inițiative sprijinite de Partidul Șor

Centrul de Reprezentare și Susținere a Concetățenilor de la Bologna, deschis la inițiativa Partidului „ȘOR” a desemnat miercuri, 12 decembrie, prin tragere la sorți, cei 500 de moldoveni care vor avea posibilitatea să călătorească gratuit în Moldova, în perioada...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Decembrie 2018, ora: 17:50

Țara preferată de români pentru joburi majorează salariul minim cu 22%. La cât ajunge de la 1 ianuarie

Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro, a anunţat miercuri premierul Pedro Sanchez, transmite Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Decembrie 2018, ora: 16:24

(video) Maia Sandu și Andrei Năstase au fost huiduiți pentru că APĂRĂ un VIOLATOR!

Activiștii trinomului ACUM (n.r. trinom – după ce la blocul ACUM alcătuit din PAS cu DA a aderat și PLDM) au fost huiduiți la Judecătoria Orhei de mai multe persoane care s-au arătat profund indignate de faptul că Maia Sandu apără o persoană acuzată de viol. Oamenii Maiei Sandu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Decembrie 2018, ora: 15:44

Analiză la rece: Cum, de-a lungul anilor, presa clanului Lucinschi-Filat-Ţopa-Platon a reuşit să manipuleze moldovenii

Analiză la rece: Cum, de-a lungul anilor, presa clanului Lucinschi-Filat-Ţopa-Platon a reuşit să manipuleze moldovenii

Portalul Telegraph.md a identificat câteva mijloace prin care clanul Lucinschi-Filat-Ţopa-Platon manipulează cetăţenii. Analiza portalului utilizează drept instrument de lucru teoriile lui Noam Chomsky, ilustru profesor de lingvistică la Massachusetts Institute of Technology,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Decembrie 2018, ora: 14:11

Ambasadorul SUA: Rusia s-ar putea IMPLICA în alegerile din R.Moldova

Ambasadorul SUA: Rusia s-ar putea IMPLICA în alegerile din R.Moldova

Federația Rusă s-ar putea implica în alegerile parlamentare din Republica Moldova din 24 februarie 2019. Declarația a fost făcută marți, 11 decembrie, de către Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în țara noastră, Derek J. Hogan, în timpul unei vizite oficiale...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)