Actualitate

Deschide.md: Dosarul decanului de la Drept ar duce spre deputatul socialist Adrian Lebedinschi: „Nu exclud că-mi vor ridica imunitatea”

Procuroriii nu dau nume, însă surse academice au declarat pentru Deschide.md că acuzatorii de stat au căutat ieri, la Drept, informații și documente despre teza deputatului PSRM, Adrian Lebedinschi.

Procuratura Anticorupție a refuzat să ne confirme sau să ne infirme acest lucru, însă alte detalii pe care le aflăm din expuneri publice dau valabilitate informațiilor obținute de noi.

De exemplu, comunicatul PA spune că banii necuveniți pe care i-ar fi luat decanul Sergiu Brânza au fost încasați în luna august, curent. Lebedinschi, exact în acea perioadă, se pregătea să devină doctor în drept, iar conducător științific îi era nimeni altul decât avocatul Viorel Berliba (n.r. unul cei doi reținuți în dosar), fapt despre care aflăm chiar dintr-o postare făcută de deputat. În aceeași postare, Lebedinschi îi mulțumește și decanului Sergiu Brânză (n.r. al doilea reținut), care a condus Consiliul Științific.  

Sunat de reporterii Deschide.MD, Adrian Lebendinschi ne-a declarat că el nu este implicat în acțiuni de corupție, dar nu exclude că acțiunile procurorilor să fie îndreptate împotriva lui. Parlamentarul ia în calcul și faptul că, în viitorul apropiat, acuzatorii de stat vor merge în plenul Parlamentului și vor cere ridicarea imunității sale.

„În R.Moldova deja nu mă mai miră nimic. Imediat cum am fost anunțat drept candidat la funcția de deputat pentru următorul mandat, s-au și început toate astea. Eu nu m-aș mira dacă mâine, poimâine, m-aș trezi în plenul Parlamentului cu ei cerând ridicarea imunității. Care-i logica să dau bani când ești la ultima etapă? Eu nu știu, nu am informații despre acest dosar, dar nu exclud să fie legat de numele meu”, ne-a declarat Lebedinschi.

Adrian Lebedinschi este fratele lui Maxim Lebedinschi, consilierul lui Igor Dodon.

Sursa: https://deschide.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *