Astăzi 7 Decembrie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 6 Decembrie 2019
Abonamente

UE / Nato 20 Februarie 2017, ora 09:34

Diplomat: Uniunea Europeană nu este favorabilă unei eventuale reveniri a Marii Britanii asupra deciziei Brexit

Marime Font

Uniunea Europeană nu mai este favorabilă unei decizii a Marii Britanii de a reveni asupra Brexit, afirmă, sub protecţia anonimatului, un diplomat UE de rang înalt citat de site-ul agenţiei Reuters, aceasta fiind o replică la apelurile anti-Brexit făcute de fostul premier Tony Blair. 

Fostul premier laburist Tony Blair a declarat vineri că "misiunea" sa este să îi convingă pe britanici să se revolte împotriva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Blair a argumentat că cetăţenii au votat la limită în favoarea Brexit "fără a şti exact ce înseamnă acest lucru". "Premierul Theresa May şi Guvernul nu sunt stăpâni asupra situaţiei, nu conduc ei autobuzul. Sunt conduşi", a acuzat Tony Blair. Guvernul Theresa May ar urma să declanşeze în martie procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Chiar dacă la nivel oficial Bruxellesul a transmis Marii Britanii că încă poate decide rămânerea în Uniunea Europeană, mulţi lideri de pe continent nu ar fi favorabili unei schimbări de poziţie a Londrei.


"Acest autobuz a plecat. Nu este nimeni fericit în legătură cu acest lucru. Dar noi am reuşit să depăşim momentul, iar ultimul lucru de care ar avea nevoie acum cineva ar fi redeschiderea întregii probleme", a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oficial de rang înalt al Uniunii Europene citat de site-ul agenţiei Reuters. 

"Brexit se va întâmpla", a admis un alt diplomat european, potrivit Reuters.

Sentimentul este împărtăşit şi de aliaţi apropiaţi ai Marii Britanii care vor avea de pierdut de pe urma Brexit. "Trebuie să acceptăm decizia că ieşirea Marii Britanii din UE se va produce", a declarat Dara Murphy, ministrul irlandez al Afacerilor Europene, cu ocazia unui seminar pe teme economice desfăşurat la Dublin.

Şi Comisia Europeană pare să fi înăsprit tonul faţă de Marea Britanie, solicitând o poziţie clară din partea Guvernului Theresa May, care oscilează între un "Brexit dur" şi unul "flexibil", adică între separarea în totalitate de sistemele UE şi menţinerea legăturilor cu acestea. "Sunt puţin în interior, puţin în afară, poate că mâine revin... - nu se poate aşa. Fie eşti în interior, fie în afară", a transmis zilele trecute preşedintele CE, Jean-Claude Juncker.

"Atmosfera la Bruxelles a devenit dură în ultimele săptămâni", constată Giles Merritt, directorul Institutului Prieteni ai Europei (Friends of Europe), cu sediul la Bruxelles.

Germania, Franţa şi alte ţări influente ale Uniunii Europene se tem că o atitudine moderată faţă de Marea Britanie ar putea conduce la alte probleme în Uniunea Europeană, notează site-ul agenţiei Reuters.

sursa: mediafax.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 6 Decembrie 2019, ora: 23:59 de Mihai Taşcă

documente PARADOXURI COMUNISTE /// Călăii bunelului - idolii nepotului. Bunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic

PARADOXURI COMUNISTE /// Călăii bunelului - idolii nepotului. Bunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic Din editia print / Foto: ARHIVA TIMPUL

Bunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 17:58

Viorel Morari: Acuzațiile care mi se aduc, par a fi „trase la indigo” cu cele din aprilie 2019

Viorel Morari: Acuzațiile care mi se aduc, par a fi „trase la indigo” cu cele din aprilie 2019

 Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, răspunde acuzațiilor care i-au fost aduse prin intermediul unei scrisori anonime, intitulată „Mafia Procurorilor”, menționând că are un sentiment de „deja vu”, după ce, în primăvara...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 17:47

Gândurile noastre aleargă întruna, dar anumite subiecte ocupă locul central în mintea noastră. Oricât am rătăci, în trecut sau în viitor, ne întoarcem mereu la anumite persoane sau preocupări, față de care avem sentimente profunde sau care ne...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 17:37

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în ianuarie-septembrie 2019, numărul infracţiunilor înregistrate a constituit 7.552 cazuri şi s-a majorat cu 325 cazuri, în comparaţie cu ianuarie-septembrie 2018. Infracţiunile comise pe teritoriul municipiului Chişinău...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 17:31

Mai multe incendii de pădure din Australia au fuzionat şi au creat un singur „mega-focar”, care arde de acum într-o manieră necontrolată la nord de Sydney, au anunţat vineri autorităţile locale, care şi-au recunoscut neputinţa în faţa flăcărilor devastatoare,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 17:28

Strămoşii oamenilor ar fi fost salvaţi de la extincţie de consumul de alcool, cred oamenii de ştiinţă care au studiat obiceiurile alimentare ale primatelor de acum milioane de ani, relatează The Independent. Evoluţia capacităţii de a metaboliza alcoolul e posibil să îi fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 16:17

Harta spionilor ruși infiltrați în Europa. Țările în care au activat rețele întregi de agenți ai Moscovei

Harta spionilor ruși infiltrați în Europa. Țările în care au activat rețele întregi de agenți ai Moscovei

Serviciile secrete americane în colaborare cu cele europene, semnalează o activitate tot mai intensă a GRU, serviciul de informații militare al Rusiei, pe teritoriul statelor europene.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 16:02

Acordul de cooperare dintre Chișinău și Kiev, care de mult timp nu mai este funcțional, va fi actualizat în curând. Primarul Capitalei Ion Ceban a făcut această declarație după o întrevedere cu primarul de Kiev, Vitali Kliciko. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 12:00

Ministrul de Externe de la București: Sprijinul României, inclusiv financiar al R.Moldova va fi reevaluat și condiționat STRICT DE ACȚIUNILE REALE, demonstrate de Guvernul socialist

Ministrul de Externe de la București: Sprijinul României, inclusiv financiar al R.Moldova va fi reevaluat și condiționat STRICT DE ACȚIUNILE REALE, demonstrate de Guvernul socialist

Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, nu a fost nici pe departe preferatul președintelui Igor Dodon și candidatul pe care șeful statului să și-l fi dorit în fruntea Procuraturii Generale.

( ) Citeşte tot articolul

Media 6 Decembrie 2019, ora: 12:00

PORTRETUL STATALISTULUI MOLDOVEAN

PORTRETUL STATALISTULUI MOLDOVEAN Foto: colaj

1. Grăiesc moldovenește. 2. Al Doilea Război Mondial este Marele Război pentru apărarea Patriei. 3. 9 mai e ziua Biruinței asupra cotropitorilor fasciști. 4. Uniunea Sovietică a fost țara cu care mă mândresc cel mai mult. 5. Republica Moldova trebuie să intre în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 09:57

Ion Chicu: Executivul va intensifica dialogul cu autoritățile publice locale

Ion Chicu: Executivul va intensifica dialogul cu autoritățile publice locale

Premierul Ion Chicu a îndemnat reprezentanții adminstrațiilor locale să se concentreze pe soluționarea problemelor oamenilor și prioritizării acțiunilor pentru anul 2020. Declarația a fost făcută la Șoldănești, într-o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 09:37

Unitatea asasinilor GRU din Europa avea baza în Alpii francezi

Unitatea asasinilor GRU din Europa avea baza în Alpii francezi

Cincisprezece spioni ruși au folosit Alpii francezi ani de zile ca bază pentru operațiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul francez „Le Monde”, care precizează că agenții cu baza în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franței aparțineau unei unități de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 09:12

VIDEO/ Aproape 120 de copii, accidentași de automobile, în capitală. Majoritatea traversau neregulamentar

VIDEO/ Aproape 120 de copii, accidentași de automobile, în capitală. Majoritatea traversau neregulamentar

În Capitală, în anul 2019 au fost înregistrate 936 accidente rutiere cu vătămări corporale. Ca rezultat au avut de suferit 1109 persoane, dintre care 420 din accidentele produse, reprezintă accidentarea pietonilor. O mare parte dintre aceștia traversând...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 09:07

Efectele uimitoare ale ceaiului de coji de portocale

Efectele uimitoare ale ceaiului de coji de portocale

Cojile de portocala sunt folosite cu scop medicinal de multi ani. De asemenea, sunt utilizate si in domeniul culinar, la supe, prajituri sau tocanite. Daca iti doresti un ceai aromat si in acelasi timp sanatos, ceaiul din coji de portocala este perfect, fiind o bautura delicioasa, in special...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 09:00

Câteva mostre amuzante de „limbî moldovenaskî” pe care ar trebui să le vezi

Câteva mostre amuzante de „limbî moldovenaskî” pe care ar trebui să le vezi

TIMPUL a selectat câteva mostre de scrieri în „limba moldovenească”, în speranța că dodoniștii din RM vor simți diferența și vor recunoaște că vorbesc limba română:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:59

Ion Chicu: Înţeleg costurile care le atrage educaţia muzicală şi problemele cu care se confruntă școala și părinții

Ion Chicu: Înţeleg costurile care le atrage educaţia muzicală şi problemele cu care se confruntă școala și părinții

Cultura are nevoie de o atenție mai mare din partea Executivului, a declarat premierul Ion Chicu, în cadrul unei întrevederi cu elevii și profesorii școlii de muzică din orașul Șoldănești. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:41

Klaus Iohannis: Tăierile ilegale de lemn trebuie stopate. Datele sunt de speriat: jumătate din masa lemnoasă se taie ilegal

Klaus Iohannis: Tăierile ilegale de lemn trebuie stopate. Datele sunt de speriat: jumătate din masa lemnoasă se taie ilegal

Președintele Klaus Iohannis a spus că a vorbit astăzi cu ministrul Mediului despre situația defrișărilor ilegale și că a cerut măsuri ca acestea să fie stopate. „Am cerut de la Ministerul Mediului date foarte concrete și am discutat destul de mult pe această temă. Personal...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:34

A fost aleasă culoarea anului 2020

A fost aleasă culoarea anului 2020

Albastru clasic a fost declarat culoarea anului 2020 de către Pantone, o corporaţie celebră care stabileşte tendinţele în domeniu. Experții au ales-o, pentru că exprimă eleganţa prin simplitate, încredere şi profunzime în vremuri care necesită aceste calităţi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:30

Marele secret al lui Ludovic Orban! Face asta de 20 de ani. Nimeni nu știa

Marele secret al lui Ludovic Orban! Face asta de 20 de ani. Nimeni nu știa

S-a aflat marele secret al premierului Ludovic Orban! De 20 de ani acesta nu mai face acest lucru și este convins de acest principiu pe care-l urmează.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:28

VIDEO/ Accidentul matinal din capitală. POLIȚIA: „Preliminar, vinovat s-ar face șoferul ambulanței”

VIDEO/ Accidentul matinal din capitală. POLIȚIA: „Preliminar, vinovat s-ar face șoferul ambulanței”

O ambulanță care aparține unei firme private și o mașină nu au putut împărți o intersecție din capitală. Cele două vehicule s-au tamponat violent la intersecţia străzilor Ismail şi Alexandru Hâjdeu din sectorul Centru, în jurul orei 10.00. Potrivit ofițerului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 6 Decembrie 2019, ora: 08:26

Accident de groază, în municipiul Chișinău. Un tren a tamponat un taxi. Șoferul și pasagera, la spital/ FOTO

Accident de groază, în municipiul Chișinău. Un tren a tamponat un taxi. Șoferul și pasagera, la spital/ FOTO

Accident d groază în localitatea Dobrogea din municipiul Chișinău. Un tren a tamponat un taxi. Șoferul și pasagera, la spital. Totul s-a întâmplat în seara de 05 decembrie, în jurul orei 19.30.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)