Astăzi 18 Octombrie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 10:00
Abonamente

Actualitate 27 Aprilie 2019, ora 10:23

Dr. Florin Ioan Bălănică: reguli ca să nu ne îngrăşăm de Paşte şi 1 Mai

Marime Font

Anul acesta, vacanţa de Paşte şi de 1 Mai durează o săptămână, perioadă presărată cu multe provocări culinare. Asta dacă ne gândim că din meniul românilor nu lipsesc ouăle, cozonacul, friptura de miel, caşul de oaie, micii, salata de boeuf şi ciocolata (ca atare sau în tot felul de deserturi), toate stropite din belşug cu vin, bere şi sucuri de tot felul. 

Este adevărat că este şi perioada salatelor, însă acestea pălesc în umbra preparatelor hipercalorice, consumate deseori în combinaţii mai mult decât nereuşite – a se citi nerecomandate. Ca în fiecare an, nutriţioniştii atrag atenţia tuturor celor care nu vor să pună rapid câteva kilograme în plus asupra regulilor după care ar trebui să cumpere alimentele şi să le gătească pentru Sărbători.

“Paştele este un motiv de sărbătoare, inclusiv culinară, iar obiceiul românesc este să avem masa plină cu de toate. Până aici totul bine şi sănătos, dar combinaţiile alimentare şi cantităţile nu sunt cele potrivite. Acest ”cu de toate” domină obiceiurile alimentare ale românilor, de la shaorma la masa de Paşte. De obicei, suntem mult mai puţin atenţi în perioada de Sărbatoare la tot ce facem, suntem mai cheltuitori decât de obicei. Aşa că mai întâi de toate, trebuie să citim eticheta produselor pe care le cumpărăm, mai ales dacă acestea sunt preambalate. Urmărim numărul de E-uri, care nu trebuie să fie mai mare de 3, cantitatea de zahăr şi sare, compoziţia produsului.


Mai apoi, nu amestecăm în acelaşi fel de mâncare sau la aceeaşi masă. produsele din carne, cu lactatele şi oul. Dulciurile ar trebui făcute în casă, fără zahăr pe cât posibil (îndulcitorul xylitol poate fi o soluţie) şi consumate în prima parte a zilei, în niciun caz imediat după masă. Alcoolul poate fi consumat cu moderaţie, adică 1-2 pahare vin sec de exemplu, la distanţă de o oră de la masă”, recomandă Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicina stilului de viaţă, care are la activ o slăbire spectaculoasă, dar şi multe cazuri reuşite de slăbire şi menţinere în rândul pacienţilor săi.

De altfel, medicul care a pus la punct #MetodaDrBalanica, dedicată tuturor celor care vor să adopte un stil de viaţă sănătos, atrage atenţia şi asupra unui alt aspect important care trebuie respectat şi de Sărbători: programul de 3 mese pe zi şi două gustări. În plus, contează modul cum gătim alimentele: putem alege sosul de muştar în locul maionezei, carnea slabă de curcan în locul celei de vită şi putem renunţa la ulei în procesul de gătire al preparatelor de Sărbători. Iată cum ar trebui preparate corect drobul şi carnea de miel, în viziunea medicului Florin Ioan Bălănică.

Cum se mănâncă echilibrat carnea de miel

“Carnea de miel este carne roşie grasă, cu un nivel nutriţional ridicat, bogată în proteine de bună calitate, dar mai greu digerabilă şi bogată în grăsimi. Este important să o preparam la grătar sau la cuptor, fără ulei, însoţită de usturoi verde, salata verde, spanac. De ce? Pentru a creşte digestibilitatea preparatului. De exemplu, se pot consuma friptura de miel, împănată cu usturoi şi mirodenii, cu salată verde; sau, stufat din miel; sau tocăniţă din miel cu fasole verde. Drobul este un fel de mâncare tradiţional, dar nu trebuie să combinăm carnea cu oul. Aşa că îl putem prepara tradiţional din carne de miel, verdeturi, dar fără ou. Îl consumăm în prima parte a zilei sau cel mult la a doua gustare, în funcţie şi de celelalte mese ale zilei, împreună cu un muştar fără zahăr”.

În #MetodaDrBalanica, există patru componente importante de care trebuie să ţinem seama dacă vrem să slăbim şi să ne menţinem: dieta echilibrată, programele de mişcare funcţională, managementul stresului şi gestionarea relaţiei cu anturajul. Aceasta din urmă este serios încercată dacă ne gândim la mesele din familie, unde suntem invitaţi cu generozitate şi serviţi cu multe preparate, care mai de care mai calorice.

“Este foarte importantă integrarea socială, fără a face notă discordantă. Obiceiul românesc şi ospitalitatea specifică înseamnă forţarea de a mânca, de a bea şi mai apoi de a o lua de la capat. Nu greşim dacă mâncăm cantităţi mici de carne cu legume de culoare verde, din fiecare fel de pe masă. De exemplu: din aperitiv, alegem un mezel cu castravete, sărim ciorba şi mâncăm puţin stufat sau carne cu salată. Lăsăm să treacă minim o oră şi bem un pahar de vin sec sau mâncăm o prăjitura/tort. Mai întâi de toate, sărbătorile, ca şi vacanţele, fac parte din viaţa noastră şi nu trebuie să spunem STOP atenţiei pentru sănătate, pentru ca mai apoi să revenim cu câteva kilograme în plus.

Totul ţine de modul în care ne setăm viaţa, de perspectiva personală asupra vieţii. Mai apoi, trebuie să împărţim bucatele de Paşte pentru cele trei zile de sărbătoare şi să nu o ţinem într-o petrecere de dimineaţă până seara. Nu sunt adeptul meselor compuse din felul 1, felul 2 si desert, uneori chiar şi alcool. Dar, având în vedere că este o masă de Sărbătoare, putem aborda un aperitiv şi un fel principal, de exemplu: ciorba din miel şi friptură, sau drob şi friptură din miel, etc. Persoanele care respectă meniurile care fac parte din #MetodaDrBalanica, se bucură de sărbatoare şi nu iau nici un gram în plus”, afirmă medicul Florin Ioan Bălănică.

Reguli ca să ne menţinem silueta de 1 Mai

Aşadar, mâncăm puţin, nu combinăm sursele de proteine animale, alegem alcoolul şi dulciurile la gustare, iar dacă am ţinut Post, facem uşor trecerea către alimentaţia bogată în ouă, carne şi lactate. La micul dejun, putem opta pentru o felie, două de cozonac cu iaurt degresat sau pentru salata de boeuf cu maioneză de muştar fără zahăr sau pentru o felie de drob cu verdeţuri. La gustare, putem mânca un măr verde sau un iaurt degresat. La prânz, nu putem delecta cu o ciorbă de miel fără ulei şi puţină friptură la cuptor. La gustarea a doua, putem consuma un pahar cu vin, iar seara, ideal ar fi să ne rezumăm la puţin peşte cu salată. Iar dacă am scăpat fără kilograme în plus de Paşte, trebuie să fim la fel de cumpătaţi de 1 Mai, când cel mai mare pericol îl reprezintă combinaţia de mici cu cartofi prăjiţi şi bere.

“E o combinaţie letală din punctul meu de vedere! Micii nu sunt răi dacă îi consumăm la masa de prânz, alături de muştar fără zahăr şi o felie, două de pâine prăjita. Micii sunt făcuţi din carne tocată, asezonată cu mirodenii şi preparată într-un fel specific (tradiţional, carnea se fierbea în zeama de oase). Acum nu cred că se mai practică, dar carnea tocată este mai greu digerabilă şi bogată în grăsimi. Consumaţi ocazional şi nu în combinaţie cu cartofi prăjiţi, reprezintă o masă bogată în protein şi grăsimi de origine animală. Consumaţi în mod constant, duc la creştere în greutate”, concluzionează specialistul.

Aşadar, profitaţi de Sărbători pentru a sta cu familia, dar petreceţi mult timp în natură! Faceţi o plimbare lungă pentru fiecare felie de cozonac consumată şi ţineţi cont că puteţi cădea rapid pradă miilor de calorii dacă mâncaţi la aceeaşi masă aperitive, brânză, ouă, drob, ciorbă, friptură, cozonac şi vin.
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:57

SUA și Turcia au ajuns la un acord privind o încetare a focului în Siria, a anunţat, joi, Mike Pence, reacțiile neîntârziind să apară.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:53

O sperietoare electorală: candidatul „fără şanse”!

O sperietoare electorală: candidatul „fără şanse”!

O mare sperietoare electorală e aici, ani de zile, aceasta: Nu vota candidatul fără şanse deoarece votul tău se duce pe apa sîmbetei!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:52

Cele 27 de state membre UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit. Urmează două validări: la Londra și la Strasbourg

Cele 27 de state membre UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit. Urmează două validări: la Londra și la Strasbourg

Liderii celor 27 de state UE au adoptat în mod oficial noul Acord Brexit agreat de către Uniunea Europeană cu Marea Britanie, a informat joi un purtător de cuvânt al președintelui Consiliului European Donald Tusk, potrivit Mediafax. Anterior, acordul a fost anunțat pe Twitter de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:48

Un mercedes, în care se aflau trei copii, s-a răsturnat într-un șanț la Hâncești

Un mercedes, în care se aflau trei copii, s-a răsturnat într-un șanț la Hâncești

Clipe de groază pentru patru persoane, dintre care trei minori, după ce un Mercedes a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12:20, pe traseul M-1 în raionul Hîncești.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:48

Novac despre Chirtoacă și Năstase: Valorile voastre europene se măsoară în milioane de euro

Novac despre Chirtoacă și Năstase: Valorile voastre europene se măsoară în milioane de euro

Liderul PPDA, Andrei Năstase, este suspectat de faptul că ar acoperi schemele fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Deputatul socialist Grigore Novac a ajuns la această concluzie, după ce a constatat că unii funcționari din anturajul fostului fruntaș democrat fac parte...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Octombrie 2019, ora: 09:46

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 OCTOMBRIE 2019. PEȘTII SUNT DEZAMĂGIȚI

Horoscopul zilei de 18 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:42

Barcelona, scena unor violenţe extreme. Imagini greu de privit din centrul turistic al metropolei catalane

Barcelona, scena unor violenţe extreme. Imagini greu de privit din centrul turistic al metropolei catalane

Protestele marcate de violenţe au continuat la Barcelona. A fost o nouă noapte tensionată, a patra la rând. Și prima în care forţele de ordine au intervenit pentru a împiedica confruntările între separatiştii catalani şi unioniştii de dreapta. În timp ce...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 09:32

Moment istoric. Regina-mamă Elena a României, adusă în România, pentru a fi înhumată la Mănăstirea Curtea de Argeș/ VIDEO

Moment istoric. Regina-mamă Elena a României, adusă în România, pentru a fi înhumată la Mănăstirea Curtea de Argeș/ VIDEO

Regina-mamă Elena a României se întoarce acasă. La 71 de ani de la plecarea în exil şi la 37 de ani de la deces, mama regelui Mihai se va alătura suveranilor României moderne. Ea va fi înhumată, așa cum și-a dorit fiul său, la Mănăstirea Curtea de Argeș....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 08:34

De ce nu va merge Lorena Bogza la vot?

De ce nu va merge Lorena Bogza la vot?

Prezentatoarea PRO TV Lorena Bogza a anuțat ieri într-o postare pe FB că nu va merge la vot. Decizia de a nu vota este o masura de protest.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 08:00

Investigație: Ivan Diacov a avut dreptate atunci când a indicat cauza mirosului neplăcut din Chișinău

Investigație: Ivan Diacov a avut dreptate atunci când a indicat cauza mirosului neplăcut din Chișinău

O investigație apărută pe portalul deschide.md confirmă declarațiile anterioare ale fostului procuror al Capitalei, Ivan Diacov, potrivit cărora, problema mirosului urât din Chișinău este rezultatul corupției din Primărie pe vremea când era condusă de liberali. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 07:02

China, a doua economie mondială, a înregistrat în trimestrul trei din 2019 cel mai redus ritm de creştere din ultimele aproape trei decenii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 21:30

Totul a pornit de la Universalbank. Usatîi a făcut publice noi detalii despre schema prin care au fost spălați miliarde de dolari

Totul a pornit de la Universalbank. Usatîi a făcut publice noi detalii despre schema prin care au fost spălați miliarde de dolari

Băncile moldovenești implicate în “Laundromatul rusesc” sunt aceleași care figurează în “jaful secolului”. Totul a pornit însă de la Universalbank. Ieri, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a făcut publice detalii noi despre schema prin...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 17:43

Aceste perechi zodiacale sunt cele mai puternice împreună

Aceste perechi zodiacale sunt cele mai puternice împreună

1. Berbec - Balanta In timp ce Berbecul poate avea calitati excelente de conducere si este, de obicei, foarte incapatanat si dornic sa faca tot ce ii sta in putere pentru a ajunge acolo unde isi doreste, Balanta stie intotdeauna cum sa preia controlul, sa se impuna si sa gaseasca solutii in cele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 17:38

Alimentul care a devenit al şaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

Alimentul care a devenit al şaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat miercuri decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate pentru produsul ”Telemea de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 17:27

Un deputat a rămas fără permis, după ce a fost prins cu 100 km/h în localitate

Un deputat a rămas fără permis, după ce a fost prins cu 100 km/h în localitate

Deputatul buzoian Adrian Mocanu (ALDE) a rămas fără permis după ce a fost prins de polițișii rutieri circulând cu viteză în localitate, pe DN2 E85, în Buzău. Cu câteva ore înainte, parlamentarul depășise limita legală și într-o localitate din Ilfov,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 17:17

Adevărul despre suferințele din laboratoarele de testare. O maimuță urlă de durere în timpul unor experimente/ VIDEO

Adevărul despre suferințele din laboratoarele de testare. O maimuță urlă de durere în timpul unor experimente/ VIDEO

Legate cu hamuri metalice și sechestrate în containere minuscule, aceste imagini cumplite arată tratamentul la care sunt supuse maimuțele, dar și alte animale, care s-ar afla într-un laborator german de testare. Imaginile au fost dezvăluite de activiștii pentru drepturile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 17:02

Basarabia se trezește: Candidatul Dumitru Țîra din nou în vizorul presei românești

Basarabia se trezește: Candidatul Dumitru Țîra din nou în vizorul presei românești

Pe data de 15 octombrie, Dumitru Țîra, candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău a ținut o conferință de presă, în cadrul căreia a lansat imnul campaniei electorale 2019. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 16:40

Partidul Nostru acuză CEC-ul că nu ia atitudine față de ilegalitățile comise de PSRM

Partidul Nostru acuză CEC-ul că nu ia atitudine față de ilegalitățile comise de PSRM

În Republica Moldova s-a ajuns în situația când sinceritatea și corectitudinea sunt transformate de Comisia Electorală Centrală (CEC) și “partidul lui Dodon” din virtute în viciu. Aceasta este reacția Partidului Politic “Partidul Nostru”, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 16:32

Ion Ceban: În Chișinău funcționează 159 de grădinițe. În anii de independență autoritățile municipale au admis lichidarea a 83 de grădinițe

Ion Ceban: În Chișinău funcționează 159 de grădinițe. În anii de independență autoritățile municipale au admis lichidarea a 83 de grădinițe

În următorii patru ani vor fi reparate capital 80 de grădinițe din municipiul Chișinău. Totodată, candidatul la funcția de primar al Caitalei Ion Ceban își propune și extinderea rețelei de grădinițe prin construcția unor instituții preșcolare noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 14:31

Ceban: Primăria Chișinău va lucra pentru oameni, alături de oameni. Asta voi face!

Ceban: Primăria Chișinău va lucra pentru oameni, alături de oameni. Asta voi face!

Candidatul pentru funcția de primar al capitalei a declarat că a constatat odată în plus că Primăria Chișinău nu consulta deloc opinia societății civile și oamenilor. În cadrul unei conferințe de presă, Ion Ceban a precizat că a ajuns la această concluzie în urma...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 14:24

Orban, OUT?! Care ar fi a doua variantă de premier: Ar trece fără probleme

Orban, OUT?! Care ar fi a doua variantă de premier: Ar trece fără probleme

 Nume-surpriză apărut în discuțiile pentru propunerea de premier, în cazul în care, cel mai probabil, cabinetul propus de Ludovic Orban nu va trece de votul de încredere din Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 14:16

Țîcu în Parlament, colegilor din ACUM: Dodon trebuie dat pe mâna Justiției

Țîcu în Parlament, colegilor din ACUM: Dodon trebuie dat pe mâna Justiției

Deputatul Octavian Țîcu propune colegilor din cadrul blocului ACUM să-i susțină inițiativa de crearea a unei comisii de anchetă pentru investigarea acțiunilor de trădare de patrie comise de Igor Dodon. Potrivit parlamentarului, prin intermediul acțiunilor acestei comisii, șeful...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 14:07

Încă 55 de familii au primit îndemnizații pentru nou-născuți de 7 mii și 10 mii lei

Încă 55 de familii au primit îndemnizații pentru nou-născuți de 7 mii și 10 mii lei

 Primăria municipiului Orhei a alocat joi, 17 octombrie încă 55 de îndemnizații pentru nașterea copiilor, în cadrul programului „Capitalul matern”, pentru bebelușii născuți în lunile mai-iunie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Octombrie 2019, ora: 12:53

Juncker anunță că există un acord privind Brexit-ul și recomandă Consiliului European să îl susțină / Opoziția de la Londra respinge noua variantă

Juncker anunță că există un acord privind Brexit-ul și recomandă Consiliului European să îl susțină / Opoziția de la Londra respinge noua variantă

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a anunțat că există un acord asupra Brexitului și i-a trimis o scrisoare președintelui Consiliului European, Donald Tusk, în care îi cere să susțină acordul.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)