CSI / Rusia

Efectul politicii lui Putin: Ruşii, loviţi de un val de sărăcie cruntă

"Din nefericire, prognozele se adeveresc. Conform statisticii oficiale avem 22 de milioane de locuitori care trăiesc sub pragul sărăciei. Este o situaţie critică", a admis vicepremierul Olga Golodets, responsabilă de politicile sociale, anunţă publicaţia Internaţional Business Times.

La sapă de lemn

Într-un raport emis de serviciul naţional de statistică al Rusiei, Rosstat, se arată faptul că, în primul trimestru al acestui an, numărul ruşilor loviţi de sărăcie a ajuns la 22,9 milioane, în creştere cu 3,1 milioane faţă de aceeaşi perioada a anului trecut.

Conform statisticilor Rosstat, prezentate de Forbes, populaţia Rusiei (fără Crimeea) este de 144 de milioane. Această înseamnă că sărăcia a ajuns să afecteze un procent de 15,9% din rândul locuitorilor ţării.

Acesta este mai mare decât cel întâlnit în Statele Unite în ultimii ani, unde nivelul de sărăcie al populaţiei s-a stabilizat între 14%-15%.

Inflaţia accelerată din Rusia a influenţat şi mai mult sărăcirea populaţiei. În martie, nivelul inflaţiei se cifra la cel mai înalt nivel atins în ultimii 13 ani, cu preţurile bunurilor de consum înregistrând o creştere de 16,9 procente faţă de anul anterior.

Conform publicaţiei Moscow Times evoluţia preţurilor a fost dictată de impunerea sancţiunilor economice de către ţările occidentale şi deprecierea accelerată a rublei.

Salarii mici, şomaj în creştere

Sancţiunile economice impuse Rusiei de ţările vestice pentru anexarea Crimeei au lovit dur în finanţele statului, exportul de arme şi cel de energie.

La acestea s-a adăugat şi prăbuşirea neaşteptată a preţului petrolului, fapt care îi face pe analişti să prevadă o contracţie de 3 procente în economia rusă pe anul în curs.

În vreme ce inflaţia a scăzut în iunie până la 15,3%, salariile ruşilor nu au ţinut pasul cu această, ba chiar se dovedesc cu 7,3% mai mici decât în iunie 2014, conform datelor prelucrate de Rosstat.

Şomajul din Rusia este încă la un nivel acceptabil, de 5,6%, dar un semnal de alarmă îl da dispariţia slujbelor part-time, unde nivelul şomajului a atins deja 8%.

sursa: business24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *